catánă sf vz cătană

cătánă sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 342/25 / V: cat~, cotúnă / Pl: ~ne / E: mg katona] 1 (Înv) Soldat în Austro-Ungaria. 2 (Pgn) Soldat. 3 (Îs) ~bătrână Veteran. 4 (Îas) Soldat în al doilea (sau, mai ales, al treilea) an de serviciu. 5 (Îe) A fi – bătrână A fi greu de înșelat în urma experienței acumulate. 6 (Îe) A fi cat~A fi beat turtă. 7 (Îlav) în (sau la ) ~ne în armată. 8 (Lpl) Detașament (sau corp) de armată. 9 (Trs) Fiecare dintre cei doi frați de mireasă, care îi pun în car lada, hainele și alte obiecte de zestre și care însoțesc mireasa până la socrii mari. 10 (Bot; reg; lpl) Scânteiuțe (Aster nov-belgii). 11 (Bot; reg; lpl) Gladiolă (Gladiolus gandavensis).

cătấnă sf vz cătină

CĂTÁNĂ, cătane, s. f. (Regional) Soldat, ostaș. Am slujit în oaste și am fost cătană, Nici căprar n-am fost eu, ci mereu cătană. IOSIF, T. 237. Și cîte oștiri străine și o droaie de cătane călări... îmbrăiați numai în fir, au trecut în vremea copilăriei mele. prin Humulești. CREANGĂ, A. 74. ◊ Loc. adv. În (sau la) cătane = în armată. Eu mă duc, maică-n cătane. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 306.

catánă (-ne), s. f. – Soldat, recrut. – Var. cătană. Mag. katona (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 488; Gáldi, Dict., 87); cf. sb., cr., tc. katana, pol. katan. – Der. cătănesc, adj. (militar); cătănește, adv. (soldățește); cătăni, vb. (a se înrola; a merge la oaste); cătănie, s. f. (serviciu militar); cătănime, s. f. (trupă de soldați).

catánă și (Nec. 2, 407) cătánă f., pl. e (ung. katona, soldat, de unde și sîrb. kátana, rut. katúna). Rar. Azĭ fam. Soldat, ostaș.

CATANĂ subst. ard. < magh. katona „ostaș”. 1. Catana, R. (17 B III 178); – jupan (16 B I 80); Catană (Ard); Cătană (Moț; Sd X); Cătan (Tel 58). 2. Cătăniță (17 B II 282). 3. Cătanu (AO VI 58); Cătănuță, Ghiță (erou de baladă). 4. Cătăn/oiu (Sd XVI 99) -escu. 5. Prob. Cotana b. (16 B II 98).