castru definitie

2 intrări

17 definiții pentru castru

cástru sn [At: COȘBUC, AE. 99 / Pl: ~re / E: lat castra, -rorum] Tabără romană întărită.
CÁSTRU, castre, s. n. Lagăr, tabără romană întărită. – Din lat. castra, -orum.
CÁSTRU, castre, s. n. Lagăr, tabără romană întărită. – Din lat. castra, -orum.
CÁSTRU, castre, s. n. (La romani) Lagăr întărit, tabără de pămînt sau de piatră, servind de cantonament stabil sau vremelnic trupelor.
CÁSTRU, castre, s. n. Lagăr, tabără romană întărită. – Lat. lit. castra, -orum.
cástru s. n., art. cástrul; pl. cástre
cástru s. n., art. cástrul; pl. cástre
CÁSTRU s. (IST.) lagăr, tabără, (înv.) tabie. (~ roman.)
CÁSTRU s.n. Lagăr întărit al unei unități din armata romană. [< lat. castrum].
CÁSTRU s. n. lagăr, tabără fortificată a unei unități din armata romană. (< lat. castrum)
cástru (cástre), s. n. – Tabără romană întărită. – Mr. castru. Lat. castra (sec. XIX); în mr., din ngr. ϰάστρον.
CÁSTRU ~e n. (la romani) Lagăr militar fortificat, construit de-a lungul căilor de comunicație sau în punctele strategice importante. /<lat. castra, ~orum
castru n. lagăr întărit, la Romani.
*cástru n., pl. e (lat. castrum. V. castel). Fort la Romanĭ. V. tranșeĭe.
CASTRU s. (MIL.) lagăr, (înv.) tabie. (~ roman.)
CASTRA TRAIANA, castru roman din piatră, zidit la începutul sec. 1 d. Hr., în primii ani ai stăpînirii romane în Dacia. Azi, Sînbotin, com. Dăești, jud. Vîlcea.
*CASTRU. 1. Castriș fam. (Nif); Castrișoaia t. (Mus). 2. Căstruț, olt. (17 B I 325). 3. Cf. Castriotul, Gh., comis munt. 1711 (Neculce), prob. de aceeași origine cu eroul albanez omonim.

castru dex

Intrare: castru
castru substantiv neutru
Intrare: Castru
Castru