cascadă definitie

18 definiții pentru cascadă

cascádă sf [At: GOLESCU, î. 66 / Pl: ~de / E: fr cascade] Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii Si: cataractă, (reg) săritoare, urlătoare, vâjoi. 2 (Îs) ~ de râs Râs zgomotos, sacadat și prelungit. 3 (Teh; îs) Montaj în ~ Model de legare a unor aparate sau mașini electrice astfel încât curentul de la intrarea unui element să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior.
ciuruiánă sf [At: REV. CRIT. III, 93 / Pl: ~iéne / E: ciuroi + -ană] (Reg) Cascadă.
CASCÁDĂ, cascade, s. f. 1. Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii; cataractă. ◊ Expr. Cascadă de râs = râs zgomotos, sacadat și prelungit. 2. (Tehn.; în sintagma) Montaj în cascadă = model de legare a unor aparate sau mașini electrice astfel încât curentul de la intrarea unui element să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. – Din fr. cascade.
CASCÁDĂ, cascade, s. f. 1. Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii; cataractă. ◊ Expr. Cascadă de râs = râs zgomotos, sacadat și prelungit. 2. (Tehn.; în sintagma) Montaj în cascadă = model de legare a unor aparate sau mașini electrice astfel încât curentul de la intrarea unui element să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. – Din fr. cascade.
CASCÁDĂ, cascade, s. f. Torent de apă format de un șuvoi sau un rîu, care cade cu putere și cu zgomot de la o mare înălțime pe un perete de munte; cataractă. Trecui peste opustul înalt în care vuia cascada. SADOVEANU, O. I 405. În zadar vuiește Cerna și se bate De-a ei stînci... Și-n cascade albe saltă. ALECSANDRI, P. A. 73. ◊ Fig. Acolo unde faurii-ciclopi frămîntâ Cascadele de fier, cărbuni și jar.... TOMA, C. V. 241. Curcubeul se-ntinde cu mărire... formînd cu strălucire Mărețe și frumoase cascade de cristal. NEGRUZZI, S. II 133. ◊ Expr. Cascadă de rîs = rîs sacadat și prelungit.
CASCÁDĂ, cascade, s. f. Torent de apă care cade cu zgomot de la o mare înălțime (pe un perete de munte). ◊ Expr. Cascadă de râs = râs zgomotos, sacadat și prelungit. – Fr. cascade.
cascádă s. f., g.-d. art. cascádei; pl. cascáde
cascádă s. f., g.-d. art. cascádei; pl. cascáde
CASCÁDĂ s. (GEOGR.) cataractă, cădere de apă, (pop.) săritoare, șipot, urlătoare, (reg.) duruitoare, (prin Ban.) burău, (Transilv. și Maram.) sărită, (prin Ban. și Transilv.) săritură, (înv.) povornitoare.
CASCÁDĂ s.f. 1. Torent de apă care cade de la o mare înălțime; cataractă. ◊ Cascadă de râs = râs sacadat și prelungit. 2. Montaj în cascadă = mod de legare a unor aparate, mașini sau circuite electrice astfel încât curentul de la intrare să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. [< fr. cascade, cf. it. cascata – cădere].
CASCÁDĂ s. f. 1. cădere naturală de apă de la o mare înălțime; cataractă2. 2. (fig.) suită de lucrări care se produc în sacade. ♦ ~ de râs = râs sacadat și prelungit; ~ de aplauze = aplauze puternice. 3. montaj în ~ = mod de legare a unor aparate, mașini sau circuite electrice astfel încât curentul de la intrare să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. ♦ succesiune de uzine hidroelectrice pe un curs de apă regularizat. 4. cădere liberă, pe sol, a unui acrobat sau cascador. (< fr. cascade)
CASCÁDĂ ~e f. Cădere naturală de apă pe cursul unui fluviu, provocată de o ruptură în pantă; cataractă. ◊ ~ de râs râs zgomotos și sacadat. [G.-D. cascadei] /<fr. cascade
cascadă f. 1. cădere de apă, masă de apă ce cade din stâncă în stâncă; 2. fig. succesiune neregulată: o cascadă de vile.
*cascádă f., pl. e (fr. cascade, d. it. cascata, care vine d. cascare, a cădea.). Cădere de apă din stîncă în stîncă, cataractă.
CASCA s. (GEOGR.) cataractă, cădere de apă, (pop.) săritoare, șipot, urlătoare, (reg.) duruitoare, (prin Ban.) burău, (Transilv. și Maram.) sărită, (prin Ban. și Transilv.) săritură, (înv.) povornitoare.
cascádă s. f. (sport, spect.) Salt primejdios ◊ „Cascadele spectaculoase realizate [...] de către regizorul V. A.R.l. 12 XII 92 p. 4 (din fr. cascade; DEX, DN3 – alte sensuri)
CASCADĂ (< fr.) s. f. 1. Cădere naturală de apă pe cursul unui rîu, fluviu sau torent provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii. Frecvente în regiunile calde și umede peste fostele praguri glaciare, în unitățile înalte de relief unde bancurile de roci dure alternează cu altele mai moi. C. cu cea mai înaltă cădere de apă din lume este Angel (Venezuela, 979 m). În România cea mai înaltă c. este Izvorul Cailor (M-ții Rodnei, 150 m). ♦ C. de hidrocentrale = grup de centrale hidroelectrice, în componența unui sistem hidroenergetic amenajate în serie pe un curs de apă, ce pot avea sau nu lacuri proprii de acumulare. ♦ Expr. Cascadă de rîs = rîs zgomotos, sacadat și prelungit. 2. (TEHN.) Montaj în c. = mod de legare a unor aparate, mașini sau circuite electrice pentru a îmbunătăți factorul de putere sau pentru a modifica fără pierderi turația acestora.
CASCADELOR (CASCADE RANGE) [kəskéid reindʒ], Munții ~, lanț muntos vulcanic și cristalin în V S.U.A. și Canadei, de-a lungul țărmului Oc. Pacific. Lungime: 1.126 km. Alt. max.: 4.392 m (Mt. Rainier). Numeroși vulcani stinși. Parcuri naționale.

cascadă dex

Intrare: cascadă
cascadă substantiv feminin