cartof definitie

2 intrări

37 definiții pentru cartof

cartoáfă sf vz cartof
cartóf sm [At: DRĂGHICI, R. 84/10 / V: (reg) ~iól, ~oáfă sf ~ófă sf, ~óflă sf / Pl: ~i/ E: ger Kartoffel] 1 (Bot) Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum). 2 (Prc) Tuberculul cartofului (1), folosit în alimentație și ca furaj Si: (reg) alună (-de-pământ), badaliurcă, bandraburcă, baraboi, barabulă, barabușcă, bighiroancă, bigură, boambă, bobâlcă, boboașă, bulugheană, cartoni, colompiră, coroabă, crumpei, crumpene, crumpi, crumpiri, curulă, erdăpane, fidireie, ghibiroancă, ghistină, goață, gogoașă-de-pământ, gonele, gramciri, grumbă, grumciri, grumpe{ne), grumpini, hadaburcă, hilibe, hiribe, măgheruște, măr-de pământ, năpci, nap-de-pământ, ou-de-pământ, pară-de-pământ, perușcă, pichiocă, picioică, piroșcă, poamă-de-pămănt, țermer, vovici. 3 (Bot; lpl; îf ~oafe) Gherghină (Dahlia cultorum). 4 (Bot; îc) ~oafe-de-iarnă, ~i dulci, ~i porcești Napi porcești (Helianthus tuberosus). 5 (Bot; îc) ~e-de-germe Brâncă (Scrophularia nodosa). 6 (Bot; lpl) Bostănei chinezi (Thladiantha dubia). 7 (Gmț; îe) A da o ~oafă Ia ureche A da o palmă. 8 (Fig) Apelativ pentru un om prost. 9 (Pop; dep; îs) ~oafă nenorocită Persoană care se plânge de rele imaginare. 10 (Îs) Zahăr (sau sirop) de ~i Glucoză obținută din amidonul de cartofi (2). 11 (Reg; îs) ~ dulce Batat.
CARTOÁFĂ s. f. v. cartof.
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof-dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel.
CARTÓFĂ s. f. v. cartof.
CARTÓFLĂ s. f. v. cartof.
CARTOÁFĂ s. f. v. cartof.
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, piciocă, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel.
CARTÓFĂ s. f. v. cartof.
CARTÓFLĂ s. f. v. cartof.
CARTOÁFĂ s. f. v. cartof.
CARTOF, cartofi, s. na. Plantă erbacee cu flori albe sau violete, cu tulpină dreaptă și ramificată, ale cărei ramuri subterane se termină prin tubercule comestibile, bogate în amidon (Solanum tuberosum); p. ext. tuberculul însuși al acestei plante. Pe un talger, două chiftele de cartofi alcătuiau... cele patru feluri de bucate ale cinei noastre. HOGAȘ, DR. 251. Apa vine mare și te pomenești că-ți îneacă pepenii și cartofii. SLAVICI, V. P. 35. ◊ Zahăr (sau sirop) de cartofi = glucoza obținută prin hidroliza totală a amidonului din cartofi. – Variante: (regional) cartoáfă (KOGĂLNICEANU, S. 5), cartófă (NEGRUZZI, S. I 3), cartóflă (ALECSANDRI, T. 1035, DRĂGHICI, R. 84) s. f.
CARTÓFĂ s. f. v. cartof.
CARTÓFLĂ s. f. V. cartof.
CARTOÁFĂ s. f. v. cartof.
CARTÓF, cartofi, s. m. Plantă erbacee cu flori albe sau violete, ale cărei ramuri subterane se termină prin tuberculi comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. ext. tuberculul acestei plante. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul din cartofi. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Germ. Kartoffel.
CARTÓFĂ s. f. v. cartof.
CARTÓFLĂ s. f. v. cartof.
cartóf s. m., pl. cartófi
*cartóf-dúlce (batat, batată) s. m., pl. cartófi-dúlci
cartóf s. m., pl. cartófi
CARTÓF s. (BOT.; Solanum tuberosum) (reg.) alună, bobâlcă, bologeană, bulugheană, colompiră, coroabă, crump, curulă, erdăpane, fidireie, ghibiroancă, ghistină, goață, grumbă, hadaburcă, măr, nap, ou, picioică, țermer, vovică, poamă-de-pământ, (prin Transilv.) badaliurcă, (Mold.) bandraburcă, (Mold., Bucov. și prin Transilv.) baraboi, (Mold.) barabulă, barabușcă, (prin Transilv.) bighiroancă, bigură, boabă, boambă, (prin Transilv. și Ban.) boboașă, (Mold.) bulughină, (Transilv., Ban. și Olt.) crumpenă, (Transilv.) cuculă, (Mold. și Transilv.) gogoașă, (prin Transilv.) măgherușcă, (Transilv.) pară, perușcă, piroșcă.
CARTOF-DÚLCE s. v. batat.
CARTOÁFĂ s.f. v. cartof.
CARTÓF s.m. Plantă erbacee cu flori albe sau violete, a cărei tulpină subterană se termină prin tubercule comestibile, bogate în amidon; (p. ext.) tuberculul comestibil al acestei plante. [Pl. -fi, var. cartoafă, cartofă, cartoflă s.f. / < germ. Kartoffel].
CARTÓFĂ s.f. v. cartof.
CARTÓFLĂ s.f. v. cartof.
CARTÓF s. m. plantă erbacee cu flori albe sau violete, tulpină subterană cu tubercule comestibile, bogate în amidon; (p. ext.) tuberculul însuși. (< germ. Kartoffel)
cartóf (cartófi), s. m. – Plantă, barabulă (Solanum tuberosum). – Var. carto(a)fă, cartoflă. Germ. Kartoffel.
CARTÓF ~i m. 1) Plantă erbacee cu flori albe sau violete și cu tulpina subterană terminată în tuberculi comestibili. 2) Tuberculul comestibil al acestei plante. /<germ. Kartoffel
cartof m. vegetal prețios adus pe la 1580 de Spanioli din America de S. și al cărui tubercul se întrebuințează ca aliment; din cartofi se scoate fecula și alcoolul (Solanum tuberosum). Cartofii au fost introduși la noi din Austria pe la începutul sec. al XIX-lea. [Nemț. KARTOFFEL].
cartóf (vest) m., cartoáfă (Munt., est, Mold. sud)., pl. e, și cartófă (nord) f., pl. e (rus. kartófelĭ, d. germ. kartoffel, care vine d. it. tartúfolo, trufă mică, tartúfo, trufă, om ipocrit. V. trufă și tartuf). O legumă solanee care produce niște tubércule comestibile foarte întrebuințate în bucătărie (solánum tuberosum). – Cartofiĭ îs originarĭ din Chili (America de Sud). Pe la 1532 au fost introdușĭ în Spania, apoĭ în restu Eŭropeĭ, ĭar în România pe la 1800. În alimentațiune n’aŭ fost admișĭ de cît pe la sfîrșitu secululuĭ 18, grație sforțărilor agronomuluĭ Francez Parmentier, care a propagat cultura lor. Tubérculele lor conțin multă féculă și alcool. Pin cultură, există astăzĭ o mulțime de felurĭ de cartofĭ. Pe alocurĭ se numesc și barabule, bandraburce, bulughine, crumpene, picĭocĭ ș. a.
CARTOF s. (BOT.; Solanum tuberosum) (reg.) alună, bobîlcă, bologeană, bulugheană, colompiră, coroabă, crump, curulă, erdăpane, fidireie, ghibiroancă, ghistină, goață, grumbă, hadaburcă, măr, nap, ou, picioică, țermer, vovică, poamă-de-pămînt, (prin Transilv.) badaliurcă, (Mold.) bandraburcă, (Mold., Bucov. și prin Transilv.) baraboi, (Mold.) barabulă, barabușcă, (prin Transilv.) bighiroancă, bigură, boabă, boambă, (prin Transilv. și Ban.) boboașă, (Mold.) bulughină, (Transilv., Ban. si Olt.) crumpenă, (Transilv.) cuculă, (Mold. și Transilv.) gogoașă, (prin Transilv.) măgherușcă, (Transilv.) pară, perușcă, piroșcă.
cartof-dulce s. v. BATAT.
CARTOF (< germ.) s. m. 1. Plantă din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și cu tulpini subterane îngroșate (tuberculi) de formă rotundă, ovală sau alungită, conținînd 14-27% amidon și vitaminele A, B și C (Solanul tuberosum). Originar din America de Sud, c. a fost introdus în cultură în România la sfîrșitul sec. 18. ♦ Tuberculul acestei plante, folosit în alimentație, în ind. alim. și ca furaj. ♦ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul din cartofi. 2. Cartof dulce = batat.
a-i ieși (cuiva) cartoful expr. (pop.) a i se vedea (cuiva) degetul mare de la picior prin ciorapul rupt în vârf.
cartoafă, cartoafe s. f. 1. prostituată. 2. femeie proastă și urîtă. 3. (peior.) nevastă.

cartof dex

Intrare: cartof
cartof substantiv masculin
cartoafă
cartofă
cartoflă
Intrare: cartof-dulce
cartof-dulce substantiv masculin