CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș, deosebită de celelalte printr-un caracter propriu (geografic, istoric etc.). O uzină trebuie să fie ea însăși frumoasă și să participe la înfrumusețarea cartierului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/5. Devreme se trezește uzina în cartier. VINTILĂ, O. 19. Peste cartierele mărginașe căzuseră întîii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 91. ♦ Populația unei astfel de părți a unui oraș. Tot cartierul s-a interesat de această întîmplare. 2. Parte a comandamentului unei mari unități compusă din personal auxiliar și mijloace de transmisiuni. 3. (Învechit, mai ales în expr.) (Marele) cartier general = locul unde se află, în timpul războiului, comandantul șef și statul major al unei armate. În cetatea Oescus a venit împăratul Constantin cel Mare și a stabilit cartierul său general. GALACTION, O. I 121. – Pronunțat: -ti-er.