Dicționare ale limbii române

3 intrări

33 definiții pentru caria

cária1 sf [At: BORZA, D. / A: nct / Pl: nct / E: lat Carya] 1 Gen de plante din familia juglandacee, cultivate sporadic prin parcuri și grădini botanice. 2 Plantă din genul caria 1).
cariá2 [At: TAFRALI, S. 151 / P: ~ri-a / Pzi: ~iéz / E: fr carier] 1 vr (D. dinți) A face carii (1). 2-3 vtr (Fig) A (se) roade.
cárie sf [At: BIANU, D. S. / A: (înv) ~ríe / Pl: ~ii / E: fr carie, lat caries] 1 Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție formează o cavitate Si: (îvp) găunoșire. 2 Boală a boabelor de grâu nedefinită mai îndeaproape. 3 Putrezire a părții lemnoase a arborilor. 4 Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate.
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier.
CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries.
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier.
CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries.
CARIÁ cariez, vb. I. Refl. (Despre dinți) A se strica prin carie, a se găuri. Măselele s-au cariat. – Pronunțat: -ri-a.
CÁRIE, carii, s. f. Leziune într-un dinte sau într-o măsea, caracterizată prin măcinare înceată și progresivă. – Pronunțat; -ri-e.
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A se strica, a se găuri din cauza unei carii. [Pr.: -ri-a] – Fr. carier.
CÁRIE, carii, s. f. Boală caracterizată prin măcinarea progresivă a dintelui. – Fr. carie (lat. lit. caries).
cariá (a se ~) (-ri-a) vb. refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
cárie (-ri-e) s. f., art. cária (-ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (-ri-i-)
cariá vb. (sil. -ri-a), ind. prez. 3 sg. și pl. cariáză; conj. prez. 3 sg. și pl. cariéze (sil. -ri-e-); ger. cariínd (sil. -ri-ind)
cárie s. f. (sil. -ri-e), art. cária (sil. -ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (sil. -ri-i-)
CARIÁ vb. (MED.) a se găuri, a se strica, (reg.) a se scorboroși. (Dinții se ~.)
CARIÁ vb. I. refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica, a se găuri prin apariția unor carii dentare. [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iază. / < fr. carier].
CÁRIE s.f. 1. Boală a dinților, caracterizată prin măcinarea înceată și progresivă a smalțului și a dentinei. 2. (Metal.) Defect superficial al pieselor turnate sub forma unor canale cu margini neregulate provocate de gaze. [Gen. -iei. / < fr. carie, cf. lat. caries].
CARIÁ vb. refl. (despre dinți) a face carii, a se strica. (< fr. carier)
CÁRIE s. f. 1. boală a dinților prin măcinare lentă și progresivă a smalțului și a dentinei. ◊ supurație interstițială a țesutului osos. 2. defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. ◊ degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari. (< fr. carie, lat. caries)
cárie (cárii), s. f. – Leziune a dinților. Lat. caries, fr. carie (sec. XIX); cf. car. – Der. caria, (a caria, a mînca).
A SE CARIÁ pers. 3 se ~ză intranz. (despre dinți) A face carii. [Sil. -ri-a] /<fr. carier
CÁRIE ~i f. 1) Leziune a dinților care, prin evoluție, formează o cavitate, provocînd distrugerea smalțului și a dentinei. 2) metal. Defect al pieselor turnate, provocat de gaze. [G.-D. cariei; Sil. -ri-e] /<fr. carie, lat. caries
Caria f. veche țară în Azia-Mică cu orașele Milet, Halicarnas, etc.
carie f. 1. boală care putrezește oasele și dinții; 2. boală de grâne.
*cárie f. (lat. caries). Med. O boală care face să putrezească dințiĭ și alte oase. O boală a cerealelor și a altor plante. V. tăcĭune.
*cariéz v. tr. (fr. carier, it. cariare). Med. Stric pin carie. V. refl. A se strica pin carie.
CARIA vb. (MED.) a se găuri, a se strica, (reg.) a se scorboroși. (Dinții se ~.)
CARIA, reg. istorică în SE Asiei Mici, locuită de carieni (populație pre-indoeuropeană), apoi de greci, care au ridicat aici orașe înfloritoare ca Halicarnas, Milet, Cnidos, Magnesia, Tralles ș.a. inclusă de romani în prov. Asia (129 î. Hr.).
CARYA Nutt., CARIA, fam. Juglandaceae. Gen originar din America de N-E și Asia de S-E, cca 25 specii, arbori asemănători speciilor de Juglans. Coroană de formă ovală sau rotundă, tulpină acoperită de o scoarță care formează ritidom adînc, ce uneori se exfoliază, măduvă întreruptă lamelar. Frunze alterne, imparipenat-compuse cu 5-17 foliole. Flori (apar o dată cu frunzele), cele mascule în amenți compuși, cca 10 stamine. Fructe drupe-mici dehiscente, cu 4 valve netede, rareori muchiate, cu miez comestibil la unele specii.
Carya cordiformis (Wangenh.) K. Koch (syn. C. amara Nutt; C. minima Britt.). Arbore, cca 30 m înălțime, crește repede, scoarță subțire cu crăpături puțin adînci, brun-deschis, ramurile tinere cu un păr maroniu, mai tîrziu cade. Frunze de regulă cu 7-9 foliole, lanceolate, acuminate, pe partea inferioară verzi-deschis și pubescente în lungul nervurii mediane, de cca 15 cm lungime, foliolele terminale egale cu cele laterale. Fructe, 1-4 într-un ciorchine, cenușii, turtite, ovale, 2-3 cm grosime, cu vîrf ascuțit.
Carya ovata (Mill.) K. Koch (syn. C. alba Nutt.). Specie cu florile femele sesile. Arbore de cca 40 m înălțime, scoarță cenușie-deschis, formează ritidom care se exfoliază în partea de jos în fîșii lungi de cca 1 m. Lujerii tineri groși, maro-deschis, pubescenți, apoi glabrii, mugurii terminali lat-ovoizi, bruni, cu cîțiva solzi desfăcuți, caduci înainte de deschiderea mugurilor. Frunze cu 5-9 foliole eliptice sau oblong-lanceolate, pe partea inferioară pubescente, marginile serate și ciliate, foliolele terminale mai mari decît cele laterale, 15 cm lungime. Fructe sesile, cîte 1-4 în ciorchine, aproape sferice, cu 4 valve dehiscente, nucă albă, ovală, coajă subțire, slab-muchiată, miez dulce.
Carya tomentosa (Poir.) Nutt. (syn. C. alba (Mill.) K. Koch). Arbore (cca 32 m înălțime), scoarța (brăzdată adine) nu se exfoliază, lujerii tineri tomentoși, mugurele terminal lat-oval. Frunze cu 7-9 foliole, oblongi, acuminate, pe partea inferioară pîsloase și glanduloase, marginea serată și ciliată, pețiol scurt. Fruct globulos-oval (cca 6 cm lung), glabru, nucile puțin turtite, coajă groasă, muchiat, miez dulce.

caria definitie

caria dex

Intrare: caria
caria verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -ri-a
Intrare: carie
carie substantiv feminin
  • silabisire: -ri-e
Intrare: Caria
Caria