carétă sf [At: NEAGOE, Înv. 118/2 / V: ~rấtă, ~rắtă / Pl: ~te / E: rs кapeтa] Trăsură elegantă, cu patru roți, închisă (cu coș, cu uși și cu geamuri) Cf butcă, caleașcă, cupeu, droșcă, landou, rădvan.

CARẤTĂ s. f. v. caretă.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carấtă s. f.] – Din rus. kareta.

CARÂTĂ s. f. v. caretă.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Din rus. kareta.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. V. caleașcă, rădvan, cupeu. Apoi a fost la noi și doctorul cu careta. SLAVICI, N. I 300. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută. CARAGIALE, S. U. 27. – Variantă; (Mold.) carîtă (SADOVEANU, F. J. 298, ALECSANDRI, T. 46) s. f.

CARÎ́TĂ s. f. v. caretă.

CARÂTĂ s. f. v. caretă.

CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Rus kareta.

carétă s. f., g.-d. art. carétei; pl. caréte

carétă s. f., pl. caréte

CARÉTĂ s. v. cupeu, trăsură închisă.

CARẤTĂ s.f. v. caretă.

CARÉTĂ s.f. Trăsură elegantă, închisă; cupeu. [Pl. -te, var. carâtă s.f. / < rus. kareta].

CARÉTĂ s. f. trăsură închisă. (< rus. kareta)

carétă (caréte), s. f. – Trăsură, caleașcă. Rus. kareta, din it. carretta (DAR). – Der. caretaș, s. m. (vizitiu).

CARÉTĂ ~e f. Trăsură de lux acoperită, cu patru roți. /<rus. kareta

caretă f. trăsură elegantă și închisă, cupeu. [It. CARRETTA].

*carétă f., pl. e (ngr. karétia, d. it. carretta, de unde și rus. karéta; rut. karíta). Vechĭ. Trăsură închisă, cupeŭ. – Și carîtă (după rut.).

carîtă, V. caretă.

caretă s. v. CUPEU.