carență definitie

2 intrări

15 definiții pentru carență

carénță sf [At: RALEA, E. O. 304 / Pl: ~țe / E: fr carence, lat carentia] 1 Lipsă, deficit care poate produce neajunsuri (în viața individuală sau socială). 2 Neglijență. 3-4 Inacțiunea unei autorități, a unui organ al statului (sau internațional) într-o împrejurare în care acțiunea sa era așteptată și necesară. 5 (Jur) Absența tuturor obiectelor mobiliare, care ar putea acoperi o datorie. 6-7 (Blg) Insuficiența sau absența din organism a elementelor indispensabile pentru păstrarea echilibrului său funcțional. 8 (Psh; îs) ~ afectivă Lipsa relațiilor afective cu mama, la copilul mic. 9 (Iuz) Refuz de a primi provocarea la duel.
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. Concentrînd focul criticii asupra ultimelor carențe ce trebuie lichidate, dramaturgia sovietică îndeplinește un rol patriotic-educativ de cea mai mare însemnătate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 5/1.
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. – Fr. carence (lat. lit. carentia).
carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe
carențá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. carențeáză
carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe
CARÉNȚĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.
CARÉNȚĂ s.f. Lipsă; neglijență; deficiență. ◊ Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare. [Cf. it. carenza, fr. carence].
CARENȚÁ vb. tr. a priva de unii factori indispensabili nutriției organismului. (< fr. carencer)
CARÉNȚĂ s. f. lipsă, insuficiență; deficiență. (< fr. carence, lat. carentia)
CARÉNȚĂ ~e f. Neajuns al unui lucru; lipsă; deficiență; cusur; imperfecțiune. /<fr. carence, lat. carentia
*carénță f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Puținătate, sărăcie: carența unuĭ ajutor dat cuĭva. V. indigență, deficiență.
carență s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

carență dex

Intrare: carență
carență substantiv feminin
Intrare: carența
carența verb grupa I conjugarea a II-a