caraulă definitie

13 definiții pentru caraulă

carau sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 321/23 / V: ~úl, ~aúl sm / Pl: ~le / E: bg кapayл, ngr ϰαραυλι] 1 Soldat de gardă Si: gardă, patrulă, pichet, santinelă. 2-3 Corp de gardă sau locul unde se află caraula (1). 4 (Îe) A face ~ul A aștepta (nerăbdător) pe cineva. 5 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ul A pedepsi (pe cineva) punându-l la colț. 6 Om care face de pază Si: gardian, paznic, (reg) caraulaș. 7 (Înv) Garda care se făcea la primărie.
CARAÚLĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli.
CARAÚLĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli.
CARAÚLĂ, caraule, s. f. (Azi rar) 1. Pază, gardă, strajă. S-a legat că face de caraulă. GALACTION, O. I 269. Se duse la primărie și-i dete vătășelului porunca să meargă cu doi oameni de caraulă, ca să-l ieie pe Duțu. SLAVICI, O. I 375. 2. Om care face de pază, santinelă. Caraulele au băgat de seamă că a crescut și mai mult gîrla. STANCU, D. 113. De la odăi ieșeau slujitori, umblînd pe cărări știute, în toate cotloanele așezării, luînd caraulele vechi și așezînd altele proaspete. SADOVEANU, F. J. 1770. Sub pridvorul din față, niște corni bătrîni stau ca niște neclintite caraule. MACEDONSKI, O. III 109. – Variantă: caraúl, carauli (ALECSANDRI, 1. 417), s. m.
CARAÚLĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă. – Tc. karaul.
caraúlă s. f., g.-d. art. caraúlei; pl. caraúle
caraúlă s. f., g.-d. art. caraúlei; pl. caraúle
CARAÚLĂ s. v. gardă, pază, santinelă, strajă, veghe.
CARAÚLĂ ~e f. înv. 1) Supraveghere menită să păstreze neschimbată o stare de lucruri; pază; strajă; gardă. 2) Soldat sau grup de soldați care asigură paza unui obiectiv; pază; strajă; gardă; santinelă. [Sil. -ra-u-] /<rus., bulg. karaul
caraulă f. 1. sentinelă, strajă sau. corp de gardă: soldații erau de caraulă; 2. Mold. (caraul) starea în colțul camerei (pedeapsa copiilor neascultători): să te duci de grabă la caraul și să nu crâcnești AL. [Turc. KARAVUL].
caraúlă f., pl. e (d. caraul). Pop. Gardă: a fi de caraulă. Santinelă: vine caraula. – Și caraolă (Mold. nord). V. culuc.
carau s. v. GARDĂ. PAZĂ. SANTINELĂ. STRAJĂ. VEGHE.
caraulă, caraule s. f. (intl.) hoț care, în timpul unei spargeri, stă la pândă pentru a anunța apariția inopinată a polițiștilor.

caraulă dex

Intrare: caraulă
caraulă substantiv feminin