caras definitie

30 definiții pentru caras

caracúdă sf [At: TDRG / V: cărăc~ / Pl: ~de / E: bg кapaкyдa] 1 (Iht; șîs) ~ roșie, ~ ruginoasă, ~de-baltă, ~ de-lac, ~ de-Dunăre, ~ de-gârlă Caras (1) (Carassius carassius). 2 Nume generic dat peștilor mici Si: pește-țigănesc. 3 (Fig) Oameni fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare etc.). 4 (Iht; reg; îs) ~ albă Crap-caras (2) (Carassius auratus gibelio). 5 (Îc) ~-colorată Regina-peștilor (Eupomotius gibosus).
carás sm [At: ALECSANDRI, T. 1017 / V: ~áș, căráș / Pl: ~ași / E: rs кapac] (Iht) 1 Gen de pești din familia crapilor foarte răspândit la noi (Carassius). 2 Pește de baltă de culoare argintie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari Si: caracudă (1), cărășel (1) (Carassius carassius) 3 (Șîs) ~ alb, ~de-Dunăre, crap-caras Specie de caras cu corpul mai scurt și mai gros decât carasul (2), având culori ce variază de la alb-gălbui la negru murdar și cu mărime variabilă, în funcție de habitat și subspecie (8-10 până la 35-40 cm) Si: caracudă (4) (Carassius auratus gibelio). 4 Regina-peștilor (Eupomotius gibosus).
caráș sm vz caras
căráș sm vz caras
cărășél [At: ANTIPA, F. I. 124 / V: (reg) ~șắl, ~raș~, car~, carașél / Pl: ~ei, ~e sn / E: caras + -el] 1-2 sm (Iht; șhp) Caras (1) (mic). 3 sm (Iht) Caracudă. 4 sm (Gmț) Păduche. 5 sm (Reg) Vierme care trăiește pe materiile (alimentare) putrede. 6 sn Dans popular cu mișcări vioaie. 7 sn Melodie după care se execută acest dans. 8 sn Dansul și melodia după care acesta se execută.
CARÁS, carași, s. m. Pește de baltă din familia crapilor, de culoare argintie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius auratus gibelio). – Din rus. karas’.
CARÁS, carași, s. m. Pește de baltă din familia crapilor, de culoare argintie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius auratus gibelio). – Din rus. karas’.
CARÁS, carași, s. m. Pește de baltă, de culoare verde-cafenie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius vulgaris); caracudă. Du-te, Rusalie, pe ceea lume, și să vii înapoi cînd or ieși car așii fripți din Bahlui! ALECSANDRI, T. 1017.
CARÁS, carași, s. m. Pește de baltă din familia crapilor, de culoare verde-cafenie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius vulgaris). – Rus karas’.
carás s. m., pl. caráși
carás s. m., pl. caráși
CARÁS s. (IHT.; Carassius carassius) caracudă, (reg.) obleț, sorean.
CARAS-DE-MÁRE s. v. sparos.
caráș (-și), s. m. – Caracudă (Carassius vulgarius). Rus. karasi, rut., pol., sb., cr. karaš (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 40; Sanzewitsch 199), din germ. Karausche. – Der. cărășel, s. m. (dans tipic moldovenesc).
CARÁS ~și m. Pește dulcicol din familia crapilor, de culoare gălbuie-aurie, având corp plat și cap mic; caracudă. /<rus. karas’
caras m. Mold. caracudă. [Rus. KARASĬ].
Caraș m. râu în Banat, afluent al Dunării: 100 km.
Caraș-Severin n. județ al Transilvaniei: 407.635 loc., cu cap. Lugoj (dintre cari 311.335 români).
caracúdă f., pl. e (turc, bg. karakuda. Cp. și cu ngr. kaliakúda, cufundar). Un pește din neamu crapuluĭ, dar mult maĭ mic și maĭ lat (carassius vulgaris). Fig. Om fără valoare, elev prost (V. plevușcă). – În nord carás.
carás m., pl. șĭ (rus. karásĭ, d. germ. karas și karausche). Nord. Caracudă, un pește. (În Meh. caras și cărășel. Ant. P.) S. n., pl. urĭ și e (pin aluz. la aripa luĭ dorsală zbîrlită). Bișchie.
cărășél m., pl. șeĭ (dim. caras. Cp. cu tărășel). Meh. Caras. S. n., pl. e. Nord. Un dans popular.
CARAS s. (IHT.; Carassius carassius) caracudă, (reg.) obleț, sorean.
caras-de-mare s. v. SPAROS.
CARAS (< rus.) s. m. Pește teleostean, ciprinid, de ape dulci, de origine nord-asiatică, care a pătruns în Europa inițial ca pește ornamental, apoi în toate apele continentului. Are c. 15-35 cm și 70-110 g, solzi mari, cenușii-verzui, uneori negricioși și argintii (Carassius auratus gibelio).
CARAȘ, rîu, afl. stg. al Dunării; 80 km. Izv. din M-ții Semenicului, drenează depr. Caraș-Ezeriș și confl. pe terit. Iugoslaviei. În cursul superior formează chei sălbatice (19 km lungime), impresionante (declarate parc național), iar în bazinul său se află peșterile Buhui, Racoviță, Comarnic, Popovăț, Peștera Liliecilor și izbucul Bigăr. Numeroase rezervații complexe, speologice și floristice, cu numeroase fenomene carstice și specii de plante termofile.
CARAȘ-SEVERIN, jud. în SV României, pe stg. Dunării, în zona de contact a Carpaților Meridionali cu M-ții Banatului, la granița cu Iugoslavia; 8.503 km2 (3,58% din supr. țării – al treilea ca mărime după jud. Timiș și Suceava); 399.788 loc. (1991), din care 58,3% în mediul urban; densitate: 46,1 loc./km2. Reșed.: municipiul Reșița. Orașe: Anina, Băile Herculane, Bocșa, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu. Comune: 69. Relief predominant muntos (65,4% din supr. jud.) reprezentat prin masive aparținînd atît Carpaților Meridionali (Țarcu, Godeanu, Cerna, Mehedinți) cît și Carpaților Occidentali (Poiana Ruscă, Dognecea, Semenic, Anina, Almăj, Locva). Relief carstic (pod. și depr. carstice, izbucuri, cheile Nerei, Crașului ș.a. peșterile Popovăț, Comarnic, Buhui ș.a.). Culoare depresionare, tectono-erozive, Bistra și Timiș-Cerna, cu relief colinar și de terase, sînt considerate zone ce separă Carpații Meridionali de cei Occidentali. Dealurile ocupă supr. restrînse (10,8%) în N și V jud. (Dealurile Pogănișului sau Buziașului, Tirolului și Oraviței), iar cîmpiile se desfășoară numai în partea de V a jud. (C. Timișului). O categorie aparte o reprezintă depr. (Caransebeș, Almăș, Caraș-Ezeriș ș.a.) și Defileul Dunării. Clima este temperat-continentală, moderată, cu influențe submediteraneene, reflectate în valorile termice pozitive din timpul iernii. Temp. medie anuală variază între 11,5°C în depr., 9°C în reg. munților mijlocii și 0°C pe cele mai mari înălțimi din M-ții Țarcu și Godeanu. Precipitațiile atmosferice variază cu alt. (650 mm anual în cîmpie, 750 mm în zona dealurilor și peste 1.200 mm pe culmile munților). Terit. jud. C.-S. se află sub influența mai multor vînturi predominante: austrul dinspre S-V, coșava (vînt violent) dinspre V, hațeganul dinspre NE și Vîntul Mare (de tip foehn) dinspre S. Rețeaua hidrografică, cu aspect radial, este tributară direct Dunării, care străbate jud. la S, pe 60 km. Pr. cursuri de apă sînt: Timiș cu Bîrzava, Bistra și Pogăniș, Caraș, Nera, Cerna. Resurse naturale: zăcăminte de huilă (Anina, Doman, Secu, Ponor, Cozla, Baia Nouă, Rusca Montană), cărbune brun, lignit, șisturi bituminoase (Anina, Oravița), min. de fier (Ocna de Fier, Dognecea, Băuțar), mangan (Delinești), cupru (Moldova Nouă, Oravița, Rusca Montană) plumb (Ruschița), zinc (Dognecea), bor, azbest (Bozovici, Teregova), talc și mică (Marga, Voislova, Bucova ș.a.), feldspat, marmură (Ruschița, Bocșa, Rusca Montană), andezite și tufuri andezitice, bentonite, calcare (Doman), nisip metalurgic (Doclin), gresii, argile ș.a. O bogăție aparte o reprezintă pădurile și apele minerale termale (55°C), sulfuroase, sodice, calcice, magneziene de la Băile Herculane. Economia. În 1989, pe terit, jud. funcționau 39 de întreprinderi aparținînd ind. extractive (Anina, Doman, Secu, Moldova Nouă, Ocna de Fier ș.a.), metalurgiei feroase (Reșița, Oțelu Roșu), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul cărora se fabrică motoare pentru locomotive Diesel, hidraulice și electrice, generatoare pentru termocentrale, poduri rulante, macarale-turn și portuare pivotante, turbine, turbosuflante, reductoare, utilaje pentru morărit, pentru drumuri, pentru ind. chimică și alim. etc. (Reșița, Bocșa, Caransebeș, Topleț, Moldova Nouă, Anina). Există întreprinderi ale ind. energiei electrice (termocentralele de la Reșița, Oțelu Roșu, Anina și hicrocentrala de la Văliug), ind. cocso-chimice (Reșița), mat. de constr., prelucr. lemnului (Balta Sărată-Caransebeș, Anina, Zăvoi, Teregova, Mehadia, Oravița, Bocșa ș.a.), alim. etc. Agricultura are un caracter mixt (vegetal și zootehnic), purtînd amprenta tipului agricol colinar și montan (pășuni și fînețe naturale extinse). În 1989 supr. arabile (133.512 ha) erau cultivate cu porumb (58.286 ha), grîu și secară (30.069 ha), orz, ovăz, plante pentru nutreț, cartofi, plante pentru ulei, legume etc. Livezile (pruni, meri, peri) sînt situate în culoarul depr. Timiș-Cerna și în depr. Almăj. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 83 mii capete bovine (predominant din rasele Pinzgau și Bălțata românească), 396,7 mii capete ovine, 116,6 mii capete porcine (mai ales rasele Marele alb și Mangalița), 21 mii capete cabaline; apicultură, avicultură și sericicultură dezvoltate. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară, cu o lungime de 367 km (150 km electrificate), reprezintă puncte terminus sau segmente din trasee magistrale. În jud. se află prima c. f. construită pe terit. actual al României (1846-1854), între Baziaș și Oravița. Drumurile publice măsoară 1.889 km din care 695 modernizate. Transport fluvial pe Dunăre, prin intermediul portului Modova Nouă. Aeroport la Caransebeș. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un institut de subingineri (la Reșița), două teatre dramatice (la Reșița și Oravița cel mai vechi din țară, 1817), o orchestră simfonică, 271 școli generale, 19 licee, 313 biblioteci, 120 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Prin numeroasele locuri istorice și arheologice (castrele și așezările civile romane Ad Mediam, azi Mehadia, Ad Panonias, azi Teregova, ruinele orașului roman Tibiscum, azi Jupa, drumul roman Laederata-Tibiscum păstrat intact pe c. 5 km lungime), prin peisajul natural variat cu numeroase rezervații naturale și monumente ale naturii (Cheile Carașului, în lungul cărora se află 31 de peșteri, printre care Buhui, Comarnic, Popovăț, Liliecilor ș.a., Cheile Nerei cele mai lungi din țară, 21 km, ale Minișului, Globului, Gîrliștei, în cadrul cărora se află izbucul Bigăr și peștera Plopa, defileul Dunării cu Cazanele Mari și Mici, Valea Cernei etc.), precum și prin prezența unor complexe turistice (Muntele Mic, Crivaia, Poiana Mărălui, Semenic, Trei Ape) și stațiuni balneoclimaterice (Băile Herculane) jud. C.-S. are un potențial turistic ridicat, cu un intens trafic de sejur și de tranzit. Indicativ auto: CS.
SEMENIC-CHEILE CARAȘULUI, parc național (36.665 ha) din jud. Caraș-Severin, care cuprinde partea centrală a m-ților Semenic și o mare parte din m-ții Aninei, întinzându-se în E până la cumpăna de ape dintre Nera și Timiș iar în V până la limita cu localitățile Anina, Gârliște, Carașova și Doman. Include și rezervațiile naturale Izvoarele Nerei, Izvoarele Carașului, Cheile Carașului și Cheile Gârliștei, ca și o serie de peșteri, dintre care sunt declarate rezervații speologice peșterile Comarnic (prin care trece pârâul Ponicova), Buhui, Popovăț și Peștera Răsuflătoarei. Vegetație abundentă, îndeosebi frumoase păduri de fag sau de fag cu brad iar în chei și pe micile masive calcaroase din m-ții Aninei tufărișuir de cărpiniță, liliac, mojdrean și scumpie și vegetație, de stâncărie cuprinzând și o serie de rarități floristice.
CARAȘ cf. caras sau căraș, (un soi de pește). 1. Caras (Sur III). 2. Caras megiaș (16 B VI39); Căraș olt. (16 B V 55; Sd XVI). 3. Cărășelu (Hur 102) < subst., dans rural 4. Cărășilă, R. (AO XIV – XV 280).
Căraș v. Caraș 2.
caras, carași s. m. (intl.) penis.

caras dex

Intrare: caras
caras substantiv masculin
Intrare: caraș
caraș
Intrare: Caraș
Caraș
Intrare: Căraș
Căraș
Intrare: căraș
căraș