caragață definitie

22 definiții pentru caragață

caragáce sf vz caragață
caragáță [At: COSTINESCU / V: ~áce, ~răgáșcă, ~gáțin sm, ~racáxă, gara~ / Pl: ~țe / E: ngr ϰαραϰάξα] 1 (Orn; reg) sf Coțofană (Pica pica). 2 sf (Fig) Femeie vorbăreață Si: gaiță. 3 sf (Fig) Femeie certăreață Si: gaiță. 4 i Cuvânt care imită strigătul coțofenei. 5 sf (Îe) A face ~ A face scandal. 6 sf (Îe) A face ~ de cineva A face glume pe seama cuiva. 7 sf (Îcs) De-a ~a Joc de copii nedefinit mai îndeaproape Si: de-a mama (sau puia) gaia.
coțofánă sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 33 / Pl: ~féne / E: ns cf ucr кuкoxвocтиp] 1 (Orn) Pasăre din familia corvidelor, cât un porumbel, cu coadă lungă, cu penele de pe spate negre, iar cele de pe piept albe (Pica pica). 2 (Orn) Pasăre din familia corvidelor, cu ciocul puternic, întors la vârf, cu coada în formă de daltă, mai lungă decât corpul, cu penele negre pătate cu alb, care fură obiecte sclipitoare și este gălăgioasă Si: (reg) caragață, caragațin, ciorcobară, ciorcușă, coțofeică, frașcă, garagace, sarcoi, scaragață, țarcă, țarcoi, țărcușă, vrașcă (Pica caudata). 3 (Îvp; îe) Mâncat de ~feni pe șale Bubos. 4 (Îae) Jupuit. 5 (Prt) Femeie rea. 6 (Prt) Femeie guralivă. 7 (Prt) Țigancă. 8 (Reg; pan) Bucată de lemn ca o cătușă care ține împreună capetele celor doi căpriori pe care se sprijină acoperișul casei Si: (reg) cătușă, chingă, cocoșlău, găinar, limba-caprei Vz limbă, primblă, prinsoare, scleamă. 9 (Reg; pan) Fiecare dintre capetele furculițelor ce se încrucișează peste inima carului.
garagață sf, i vz caragață
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ◊ Expr. (Fam.) A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] – Din ngr. karakáxa.
GARAGÁȚĂ s. f. v. caragață.
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ♦ Expr. (Fam.) A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] – Din ngr. karakáxa.
GARAGÁȚĂ s. f. v. caragață.
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. 1. Coțofană, țarcă. Plesnind de trei ori din bici, de astă dată mă făcu o caragață. ȘEZ. VII 53. ◊ (Cu valoare de interjecție, imitînd strigătul coțofenei; atestat în forma garagață) Taci... muiere; și ce-ai văzut și ce-ai auzit mai bine le vedea și le auzea coțofenile, că tot atîta era. Garagața, ca și ele; și ce mi-e mintea lor, ce mi-e mintea ta? DELAVRANCEA, S. 224. 2. Fig. (Familiar) Femeie vorbăreață. V. gaiță. Să nu crezi că mă cheamă «Bădia»; ia, stolul acesta de caragațe, pe care-l vezi dumneata aicea, a găsit de cuviință să mă boteze după legea lor. HOGAȘ, M. N. 32. – Variantă: garagáță s. f.
GARAGÁȚĂ s. f. v. caragață.
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. [Var.: garagáță s. f.] – Ngr. karakaxa.
caragáță s. f., g.-d. art. caragáței; pl. caragáțe
caragáță s. f., g.-d. art. caragáței; pl. caragáțe
CARAGÁȚĂ s. v. coțofană.
caragáță (caragáțe), s. f. – Coțofană. Var. caragace. – Mr. caracacsă, megl. căcărască. Ngr. ϰαραϰάξα, „specie de pasăre”, poate contaminat cu tc. kargaça „cioară”, dim. de la karga (DAR; Scriban), cf. bg. karagaška. Din tc., după Șeineanu, II, 87. Nu este clară legătura acestui cuvînt cu chirighiță, s. f., numele altei păsări (Sterna hirundo); aceasta din urmă ar putea fi mai curînd identificată cu chirță, s. f. (specie de pasăre cu ciocul negru și aripi rotunjite), pe care DAR îl derivă de la mag. kirics.
CARAGÁȚĂ ~e f. 1) reg. Pasăre din familia corvidelor, de talie mică, cu aripi scurte și cu coadă lungă, foarte gălăgioasă și hrăpăreață; coțofană. 2) fig. Femeie vorbăreață. /<ngr. karakáxa
caragace (caragață) f. coțofană. [Turc. KARAGAČA, cioară mică (coțofana fiind din genul „Corvus”): forma caragață corespunde variantei gr. mod.].
caragáță f., pl. e, și (rar) -gáce f., pl. ăcĭ (ngr. karakáxa, bg. garagáška, d. turc. kargača, dim. d. karga, cĭoară, și kára-karga, cĭoacă. E și sic. carcarazza, coțofană, și rus. karagátka, un fel de rață. Cp. cu coroĭ). Sud. Coțofană. Fig. Iron. Femeĭe ridiculă.
coțofánă f., pl. ene (rudă cu ngr. kótsyfas, merlă). Sud. O pasăre din neamu corbuluĭ și a gaițeĭ, cu penele albe și negre și numită încă și caragață, țarcă și știrică (pica caudata). Fig. Femeĭe vorbăreață.
caragață s. v. COȚOFANĂ.
de garagață expr. de formă.
garagață, garagațe s. f. vociferare, ceartă, scandal.

caragață dex

Intrare: caragață
garagață substantiv feminin admite vocativul
caragață substantiv feminin admite vocativul