caracteristică definitie

25 definiții pentru caracteristică

característic, ~ă [At: NEGRUZZI, S.I, 237 / Pl: ~ici, ~ ice / E: caractéristique] 1-3 a (Construit adesea cu dativul sau cu prepoziția „pentru”) Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 4-6 sf Însușire specifică dominantă, proprie unei ființe, unui lucru sau unui fenomen, care le diferențiază de altele. 7 sf (Mat) Partea întreagă a unui logaritm. 8-9 sf Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 10-11 sf Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv, în funcție de o anumită variabilă.
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique.
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique.
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -e, adj. (Adesea urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «pentru») Care constituie caracterul distinctiv al unui lucru sau al unei ființe, care caracterizează un lucru sau o ființă. în imaginea artistică... tot ce nu e tipic este înlăturat și în schimb se accentuează tot ceea ce este caracteristic. V. ROM. decembrie 1950, 187. Melancolia în vîrstă lui e semnul caracteristic al orfanilor. EMINESCU, N. 35. Fiecare generație produce naturi felurite de oameni, tipuri caracteristice de un mare interes pentru studiul social și istoric al fiecărei epoci. ALECSANDRI, S. 25.
CARACTERÍSTICĂ, caracteristici, s. f. 1. Caracter predominant propriu unui lucru, unei persoane, unui fenomen; (uneori) însușire tipică, care diferențiază un lucru de altul, prin care se recunoaște un lucru dintre altele. Neîntrerupta îmbunătățire a condițiilor de muncă și de trai este o caracteristică a economiei socialiste planificate. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2145. Impiegatul îl observă [pașaportul], uitîndu-se cînd la mine cînd la caracteristicile însemnate într-unul. GHICA, S. 244. 2. Partea întreagă a unui logaritm.
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -e, adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. – Fr. caractéristique.
CARACTERÍSTICĂ, caracteristici, s. f. 1. Caracter predominant, propriu unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. (și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul). 2. Partea întreagă a unui logaritm. 3. Curbă care reprezintă modul în care variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Fr. caractéristique.
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
característică s. f., g.-d. art. característicii; pl. característici
característic adj. m., pl. característici; f. sg. característică, pl. característice
característică s. f., g.-d. art. característicii; pl. característici
CARACTERÍSTIC adj. 1. definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 2. v. obișnuit. 3. v. reprezentativ. 4. v. semnificativ.
CARACTERÍSTICĂ s. 1. v. însușire. 2. (TEHN.) v. parametru.
Caracteristic ≠ necaracteristic
CARACTERÍSTIC, -Ă adj. Care caracterizează ceva sau pe cineva, constituindu-i trăsătura distinctivă. [Cf. fr. caractéristique].
CARACTERÍSTICĂ s.f. 1. Caracter predominant propriu unei ființe, unui lucru, unui proces etc.; însușire tipică. 2. Partea întreagă a unui logaritm. 3. Curbă reprezentând modul în care variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. ♦ Mărime sau element care determină dintr-un anumit punct de vedere modul de funcționare a unui sistem tehnic. 4. (Statist.) Caracteristică statistică = trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau a unui proces social-economic. [Cf. fr. caractéristique].
CARACTERÍSTIC, -Ă I. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. însușire tipică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, fenomen etc. 2. partea întreagă a unui logaritm. 3. curbă reprezentând variația unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcție de un anumit parametru. ◊ mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcționare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caractéristique)
CARACTERÍSTIC ~că (~ci, ~ce) Care întrunește trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; propriu. /<fr. caractéristique
CARACTERÍSTICĂ ~ci f. 1) Trăsătură predominantă proprie unei ființe sau unui lucru, fenomen etc.; însușire tipică; semn distinctiv. 2) mat. Parte întreagă a unui logaritm. 3) fiz. Reprezentare grafică a dependenței unei mărimi în funcție de o anumită variabilă. /<fr. caractéristique
caracteristic a. ce caracterizează: literă caracteristică.
caracteristică f. semn distinctiv: prepozițiunea a e românește caracteristica infinitivului.
*característic, -ă adj. (vgr. harakteristikós). Care caracterizează, care distinge: semn caracteristic. S. f., pl. ĭ și e. Semn distinctiv: i e caracteristica pluraluluĭ masculin. Mat. Acea parte a logaritmuluĭ care arată unitățĭ întregĭ.
CARACTERISTIC adj. 1. definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 2. obișnuit, specific. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 3. clasic, reprezentativ, specific, tipic. (Un exemplu ~.) 4. semnificativ, (fig.) simptomatic. (Un fapt ~.)
CARACTERISTICĂ s. 1. atribut, calitate, caracter, însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui proces este...) 2. (TEHN.) parametru. (Mașini cu ~ funcționale superioare.)
CARACTERISTICĂ TACTICĂ DE ZBOR performanță de zbor a unei aeronave care definește posibilitățile de îndeplinire a misiunilor de zbor sau de luptă (viteză, încărcătură de luptă, rază tactică de acțiune, autonomie de zbor, rază de viraj etc.).

caracteristică dex

Intrare: caracteristic
caracteristic adjectiv
Intrare: caracteristică
caracteristică substantiv feminin