carabină definitie

14 definiții pentru carabină

carabínă sf [At: LB / V: (înv) ~ín sn / Pl: ~ne / E: fr carabine] 1 Pușcă (cu țeava ghintuită) mai scurtă și mai ușoară decât pușca obișnuită Si: (înv) durdă, flintă, sâneață. 2 Cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. 3 Cârlig pentru cablu, fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. 4 (Reg; fig; dep) Femeie, iapă etc. scundă și grasă.
CARABÍNĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă cu țeava ghintuită și scurtă. 2. Cârlig închis cu un arc, fixat printr-un inel la capătul unui lanț, al unei curele etc. și folosit pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine.
CARABÍNĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă (cu țeava ghintuită) mai scurtă și mai ușoară decât pușca obișnuită. 2. Cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine.
CARABÍNĂ, carabine, s. f. 1. Armă de foc portativă avînd țeava ghintuită și fiind mai scurtă și mai ușoară decît pușca. Într-o odaie stăteau in perete, pe un covor, săbii și carabine. GALACTION, O. I 328. Cu o rugină de pușcă... nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 15. O descărcătură de carabină făcu să răsune văile una după alta. BOLINTINEANU, O.331. 2. Cîrlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. Cum s-a putut, desface [ceasornicul] din carabina lănțugului? SADOVEANU, N. F. 95.
CARABÍNĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă cu țeava ghintuită, scurtă. 2. Cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele, pentru a prinde de el diferite obiecte. – Fr. carabine.
carabínă s. f., g.-d. art. carabínei; pl. carabíne
carabínă s. f., g.-d. art. carabínei; pl. carabíne
CARABÍNĂ s. (prin Transilv. și Maram.) ștuț. (A vânat cu ~.)
CARABÍNĂ s.f. 1. Pușcă ușoară, cu țeavă scurtă, ghintuită. 2. Cârlig închis cu arc, cu care se prind diferite obiecte. [< fr. carabine, it. carabina].
CARABÍNĂ s. f. 1. pușcă ușoară, cu țeavă scurtă, ghintuită. 2. cârlig închis cu arc, cu care se prind obiecte; carabinieră. (< fr. carabine)
CARABÍNĂ ~e f. 1) Pușcă ușoară cu țeavă scurtă. 2) Cârlig închis printr-un arc de care se prind diferite obiecte. [G.-D. carabinei] /<fr. carabine
carabină f. pușcă scurtă și ușoară de cavalerie (= fr. carabine).
*carabínă f., pl. e (fr. carabine, it. carabina, ngr. karabina și aravis, vgr. Arabis, Arabă). Pușcă scurtă de cavalerie.
CARABI s. (prin Transilv. și Maram.) ștuț. (A vînat cu ~.)

carabină dex

Intrare: carabină
carabină substantiv feminin