carâmb definitie

16 definiții pentru carâmb

carâmb sm [At: I. IONESCU, D. 437 / V: căr~, ~râng, cărâmbă sf cărâm / Pl: ~/i, (înv) ~uri sn / E: ml *calamulus] 1 Unul dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei de la căruță în care intră spetezele. 2 Loitră. 3 (Lpl) Părțile din care este format dricul cămței. 4 Crucea (din spate) a căruței împreună cu amândouă lambele. 5 Capătul osiei care iese afară din buciumul roții. 6 Parte a osiei căruței ocupată de roată. 7 Bucată de fier la capătul osiei în care se bagă cârligul. 8 (Reg) Băț pe care se marchează, cu vârful cuțitului, înălțimea laptelui de la o mulsoare Si: cot, hărag. 9 (Reg) Brighidău. 10 (Reg; lpl) Drugii scării în care sunt băgați fușteii Si: carăm, drug. 11 Parte a cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă. 12 (Reg; îf cărâm) Loc închis pentru adăpostul oilor sau vitelor peste noapte Si: grajd, staul.
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”).
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Parte a cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”).
CARÎ́MB, carîmbi, s. m. 1. Partea cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi pînă la glezne. V. tureatcă. Levenții își bătea c-o vărguliță carîmbii cizmulițelor. SADOVEANU, P. M. 16. Cizmele de lîngă pat încă pline de praf și păcură, își făcuseră carîmbii armonică. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 18. Iar cel hoț de căpitan. Mîna pe carîmb băga, Mititel pistol scotea. TEODORESCU, P. P. 602. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai Ioitrei, în care intră spetezele carului. Peste cuprinsul întreg al chervanelor, erau aruncate țoluri... cetluite temeinic cu fringhii... prinse cu noduri meșteșugite de carîmbii ușor încovoiați ai draghinilor. HOGAȘ, DR. 284. De acum numai să te ții bine de carîmbi și de speteze. CREANGĂ, P. 126. Din mesteacăn se fac butuci de roți, oiști, carîmbi. I. IONESCU, D. 437. ♦ Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fușteii.
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. – Lat. *calamulus.
carấmb s. m., pl. carấmbi
carâmb s. m., pl. carâmbi
CARÂMB s. 1. tureatcă, (reg.) tureac, (prin Munt. și Olt.) saftian. (~ al cizmei.) 2. (TEHN.) (reg.) draghină, drăghinar, drug, loitret, sulete, (Transilv. și prin Ban.) sul. (~ la loitra căruței.) 3. (reg.) margine, mărginar. (~ la o scară, în care intră fusceii.)
CARÂMB s. v. loitră.
CARÂMB ~i m. 1) rar Parte a cizmei care acoperă piciorul de la gleznă până la genunchi; tureatcă. 2) Fiecare dintre cele două bare paralele ale loitrei. 3) Fiecare dintre cele două bare paralele ale scării. /<lat. calamulus
carâmb m. 1. partea cismei de formă cilindrică, de la glezna piciorului în sus până la genuchiu; 2. drugul la loitra carului și a căruței, [Bulg. KORĂMDĂ].
carîmb m. (cp. cu calapod și scălîmb 2 și maĭ ales cu litv. karābas, cornet). Acea parte a cizmeĭ orĭ a cĭorapuluĭ care cuprinde pulpa (mold. tureatcă, ĭar carîmb numaĭ cînd e țeapăn). Fie-care din cele doŭă lemne lungĭ și rătunde pe care se sprijină răscoalele caruluĭ. V. car.
carîmb s. v. LOITRĂ.
CARÎMB s. 1. tureatcă, (reg.) tureac, (prin Munt. și Olt.) saftian. (~ al cizmei.) 2. (TEHN.) (reg.) draghină, drăghinar, drug, loitret, sulete, (Transilv. și prin Ban.) sul. (~ la loitra căruței.) 3. (reg.) margine, mărginar. (~ la o scară, în care intră fusceii.)
carấmb, carâmburi, s.n. – 1. Drug de lemn, de obicei de tei, gros de 3 cm și lung de 40-50 cm, cioplit în atâtea fețe câte lăptării (3-6) s-au asociat ca să formeze stâna (Georgeoni, 1936: 58). 2. Răboj; bucată de lemn pe care se încrustă cantitatea de lapte mulsă la Măsuriș. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (loc. Plăiuț). 3. Fiecare din cei doi drugi laterali ai loitrei în care intră spetezele carului (Bilțiu, 1990). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cuvânt autohton (Russu, Capidan); din carăm (< lat. calamus) (Pușcariu, Loșonți); lat. *calamulus (< lat. calamus „trestie, arc, prăjină”) (DLRM, DEX, MDA).
carấmb, -uri, s.n. – 1. Drug de lemn, de obicei de tei, gros de 3 cm și lung de 40-50 cm, cioplit în atâtea fețe câte lăptării (3-6) s-au asociat ca să formeze stâna (Georgeoni 1936: 58). 2. Răboj; bucată de lemn pe care se încrustă cantitatea de lapte mulsă la Măsuriș. 3. Fiecare din cei doi drugi laterali ai loitrei în care intră spetezele carului (Bilțiu 1990). – Cuvânt autohton (Russu 1981).

carâmb dex

Intrare: carâmb
carâmb substantiv masculin