capot definitie

29 definiții pentru capot

capót1 ai [At: NEGRUZZI, S. I, 281 / E: fr capot] (înv; la jocul de cărți) 1 (îe) A face (pe cineva ) ~ A nu lăsa pe cineva să facă o levată. 2 (Pex; îae) A câștiga un mare avantaj asupra cuiva Si: a da gata.
capot2 sn [At: NEGRUZZI, S. I, 78 / V: ~od / Pl: ~oate, (înv) ~ uri / E: fr capote ] 1 Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie. 2 Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave.
capót3 sn [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 291/24 / Pl: ~oate / E: tc kapot ] 1 (Înv) 1-2 Un fel de manta boierească sau militară. 3-4 (Mol) Palton sau pardesiu.
CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat. 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. – Din fr. capot, capote.
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.
CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat. 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. – Din fr. capot, capote.
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.
CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (de obicei lungă pînă la călcîie). V. halat. Văzură copila ieșind din ietac în capot de noapte. NEGRUZZI, S. I 227. 2. (Învechit) Un fel de manta boierească sau militară. [Călăreți turci] purtînd pe dînșii niște capoate... care îmblănite, care cusute cu fir. ODOBESCU, S. I 133. Tată-meu, care pe atunci era hatman, se leagă în grabă cu șalul la cap, își pune capotul cel roșu și încalecă calul. GHICA, S. 320. Unul c-o sabie-ntoarsă, c-un capot roș infirat Și haine inaurite este turcește-mbrăcat. NEGRUZZI, S.I 120. – Variantă: capód (ARDELEANU, D. 15) s. n.
CAPÓT1 adj. invar. (Învechit, în limbajul jucătorilor de cărți; numai în expr.) A face (pe cineva) sau a fi capot = a nu lăsa pe ceilalți jucători (sau a nu fi lăsat) să facă nici un joc, a-l face (sau a fi) marț; p. ext. a cîștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l face praf, a-l da gata. N-ai prins nici o carte și ești capot. HOGAȘ, DR. 220. Să vă fac eu o suplică cu litere latine și veți vedea cum voi face capot pre ministru cu tot departamentul său. NEGRUZZI, S. I 281.
CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – (1) Fr. capot, (2) tc. kapot.
CAPÓT1 adj. invar. (Înv., în limbajul jucătorilor de cărți, în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Fr. capot.
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capót1 (la jocul de cărți) (înv.) (în expr. a face ~) adj. invar.
capót (halat, manta, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capót adj. invar.
capót (la jocul de cărți) s. n., pl. capóturi
CAPÓT s. halat. (Purta prin casă un ~.)
CAPÓT1 s.n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. [Pl. -oate, var. capod s.n. / < fr. capot].
CAPÓT2 s.n. (Franțuzism) Lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. [Pl. -turi. / < fr. capot].
CAPÓT1 s. n. 1. îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. (< fr. capot)
CAPÓT2 s. n. lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. (< fr. capot)
capót (capoáte), s. n.1. Manta militară. – 2. Halat, îmbrăcăminte de casă. – Mr. capot. It. capotto, prin intermediul tc. kapot (Cihac, II, 40; Șeineanu, II, 87); cf. ngr. ϰαπότο sau ϰαπότα, bg., rus. kapot, ceh., mag. kaput. Din același cuvînt it. vine fr. capote, care a dat în rom. capotă, s. f. (manta militară; acoperiș pliabil al unui automobil; prezervativ), cu der. capota, vb. (a se scufunda; a se nărui) și capotaj, s. n. (încuietoarea capotei unui automobil; răsturnare).
CAPÓT ~oáte n. 1) Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă; halat. 2) Învelitoare de pânză cu care se acoperă diferite obiecte pe puntea unei nave. /<fr. capot
capot n. 1. od. manta boierească: tată-meu își pune capotul cel roșu și încalecă calul GHICA; 2. în special, manta militară: călăreții turci purtând niște capoate de felendreș OD.; 3. un fel de scurteică (cf. capoțel). [Turc. KAPOT (din it. capotto, manta de ploaie)].
capot n. haină femeiască de casă deschisă pe dinainte.(= fr. capote).
capót și capód n., pl. urĭ și oate, oade (turc. kapot și kapod, d. it. cappotto, manta cu glugă, manta militară, d. cappa, manta. V. capă, capelă 1, capișon, căput, cabană 1, scap. Cp. cu căcĭulă). Munt. Sec. 18-19. Manta boĭerească. Manta militară. Azĭ (capot, pl. oate, d. rus. kapót, din fr. capote). Rochie dintr’o singură bucată pe care femeile o poartă în casă (V. capoțel). – În Munt. vulg. capod (TMI, 2, 173).
CAPOT s. halat. (Purta prin casă un ~.)

capot dex

Intrare: capot (halat)
capot halat substantiv neutru
capot halat
Intrare: capot (la cărți)
capot la cărți adjectiv invariabil