capitularii definitie

27 definiții pentru capitularii

capitulár2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~ e / E: fr capitulaire] 1 Care aparține capitulului1 (1) unei dioceze. 2 Care se referă la capitul1 (1). 3 Care provine de la un capitul1 (1). 4 Specific unui capitul1 (1).
capitulár1 sm [At: DOSOFTEI, V.S. 141/1 / V: ~icláriu / Pl: ~i / E: capitul1 +-ar] (Înv) Membru al unui capitul1 (1).
capituláre sf [At: MARX, C. 34 / Pl: ~lări / E: capitula] 1 (D. o armată, o cetate, un stat etc.) încetare a ostilităților și acceptare a condițiilor impuse de învingător Si: capitulație (1). 2 (Fig; d. oameni) Cedare în fața piedicilor, a greutăților etc. Si: renunțare. 3 (Fig; d. oameni) Încetare a unei acțiuni, a unei discuții etc.
capitulárii snp [At: DEX2 / E: fr capitulaires] Acte legislative emise de regi, divizate în capitole (1).
capitulațiúne sf vz capitulație
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. – V. capitula.
CAPITULÁRII s. n. pl. Acte legislative emanate de la regi, divizate în capitole. – Din fr. capitulaires.
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. – V. capitula.
CAPITULÁRII s. n. pl. Acte legislative emanate de la regi, divizate în capitole. – Din fr. capitulaires.
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. Convenție de capitulare. ♦ Fig. Părăsire a unei poziții ideologice, înfrîngere (într-o discuție sau într-o chestiune oarecare). Vartolomeu Diaconu se înduioșă de această prea repede capitulare. C. PETRESCU, A. 279.
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei.
capituláre (predare) s. f., g.-d. art. capitulắrii; pl. capitulắri
capitulárii (acte) s. n. pl.
capitulár adj. m., pl. capitulári; f. sg. capituláră, pl. capituláre
capituláre (predare) s. f., g.-d. art. capitulării; pl. capitulări
capitulárii (acte regale divizate în capitole) s. n. pl.
CAPITULÁRE s. (MIL.) cedare, predare, (înv.) închinare. (~ cetății.)
CAPITULÁRE s. v. cedare, renunțare.
CAPITULÁRE s.f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. [< capitula].
CAPITULÁRII s.f.pl. (Ist.) Acte legislative emanate de la regi și divizate în capitole. [< fr. capitulaires, cf. lat. capitulum – capitol].
CAPITULÁR, -Ă adj. referitor la capitul1, la canonici. ♦ cancelar ~ = canonic director de studii în școlile catedralelor din evul mediu; scrisoare ~ă = scrisoare care notifică canoanele unui conciliu. (< fr. capitulaire)
CAPITULÁRII s. f. pl. acte legislative emanate de la regi, împărțite în capitole. (< fr. capitulaires)
capitular a. ce ține de un capitul: vicar capitular. ║ n. culegere de ordonanțe ale regilor francezi din a doua rasă: Capitularele lui Carol Magnu.
*capitulár, -ă adj. (mlat. capitularis). Relativ la capitul, la corpu canonicilor catolicĭ: adunare capitulară. Legĭ capitulare, făcute de regiĭ Franciiĭ în evu mediŭ și împărțite în capitule.
*capitulațiune f. (mlat. capitulátio, -ónis). Predare, încetare a rezistențeĭ. Convențiune care regulează drepturile supușilor uneĭ țărĭ pe teritoriu alteĭa. Fig. Sacrificiŭ impus de necesitate. – Și -áție, dar ob. -áre. – Celebrele capitulațiunĭ din Turcia, adică dreptu consulilor de a judeca delictele supușilor lor comise în Turcia, datează de la 1507, acordate de Soliman I luĭ Francisc I al Franciiĭ. Adevăratele capitulațiunĭ aŭ început de la 1740 și aŭ degenerat într’o sarcină p. Turcia. Ele aŭ fost suprimate cu mare entuziasm în 1914 în timpu războĭuluĭ mondial.
CAPITULARE s. (MIL.) predare. (înv.) închinare. (~ cetății.)
capitulare s. v. CEDARE. RENUNȚARE.

capitularii dex

Intrare: capitulare
capitulare substantiv feminin
Intrare: capitularii
capitularii substantiv neutru plural
Intrare: capitular
capitular adjectiv