capitulațiune definitie

18 definiții pentru capitulațiune

capitulație sf [At: ARHIVA R. I, 105/9 / Pl: ~ți-e / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr capitulation] (Înv) 1 Capitulare (1). 2 Convenție prin care un stat stabilea un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. 3 Convenție impusă de către o țară independentă unei țări semicoloniale, prin care se obțin anumite privilegii pentru cetățenii săi stabiliți acolo.
capitulațiúne sf vz capitulație
CAPITULÁȚIE, capitulații, s. f. Convenție prin care un stat stabilește un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. [Var.: (înv.) capitulațiúne s. f.] – Din fr. capitulation.
CAPITULAȚIÚNE s. f. v. capitulație.
CAPITULÁȚIE, capitulații, s. f. Convenție prin care un stat stabilea un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. [Var.: (înv.) capitulațiúne s. f.] – Din fr. capitulation.
CAPITULAȚIÚNE s. f. v. capitulație.
CAPITULÁȚIE, capitulații, s. f. Convenție impusă unei țări semicoloniale de către o țară capitalistă, în virtutea căreia aceasta obține anumite privilegii pentru cetățenii săi stabiliți acolo. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) capitulațiúne (GHICA, S. 623) s. f.
CAPITULAȚIÚNE s. f. v. Capitulare.
CAPITULÁȚIE, capitulații, s. f. Convenție impusă unei țări semicoloniale de către o țară (capitalistă), în virtutea căreia aceasta obține anumite privilegii pentru cetățenii săi stabiliți acolo. [Var.: (înv.) capitulațiúne s. f.] – Fr. capitulation.
CAPITULAȚIÚNE s. f. v. capitulație.
capituláție (convenție) (-ți-e) s. f., art. capituláția (-ți-a), g.-d. art. capituláției; pl. capituláții, art. capituláțiile (-ți-i-)
capituláție (convenție referitoare la cetățenii străini) s. f. (sil. -ți-e), art. capituláția (sil. -ți-a), g.-d. art. capituláției; pl. capituláții, art. capituláțiile (sil. -ți-i-)
CAPITULÁȚIE s.f. (Ist.) Convenție care asigură supușilor unui stat anumite privilegii pe teritoriul altui stat. ♦ Convenție impusă de către o țară capitalistă unei țări semicoloniale, prin care se obțin anumite privilegii pentru cetățenii săi stabiliți acolo. [Gen. -iei, var. capitulațiune s.f. / cf. fr. capitulation, it. capitulazione].
CAPITULAȚIÚNE s.f. v. capitulație.
CAPITULÁȚIE s. f. convenție internațională unilaterală, care asigură pentru cetățenii unui stat anumite privilegii pe teritoriul altui stat. (< fr. capitulation)
CAPITULÁȚIE ~i f. Convenție internațională prin care un stat asigură supușilor altui stat anumite privilegii. [Art. capitulația; G.-D. capitulației; Sil. -ți-e] /<fr. capitulation
capitulați(un)e f. tractat pentru predarea unei cetăți sau pentru depunerea armelor: Capitulațiunea Parisului în 1871.
*capitulațiune f. (mlat. capitulátio, -ónis). Predare, încetare a rezistențeĭ. Convențiune care regulează drepturile supușilor uneĭ țărĭ pe teritoriu alteĭa. Fig. Sacrificiŭ impus de necesitate. – Și -áție, dar ob. -áre. – Celebrele capitulațiunĭ din Turcia, adică dreptu consulilor de a judeca delictele supușilor lor comise în Turcia, datează de la 1507, acordate de Soliman I luĭ Francisc I al Franciiĭ. Adevăratele capitulațiunĭ aŭ început de la 1740 și aŭ degenerat într’o sarcină p. Turcia. Ele aŭ fost suprimate cu mare entuziasm în 1914 în timpu războĭuluĭ mondial.

capitulațiune dex

Intrare: capitulație
capitulațiune
capitulație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e