capitat definitie

20 definiții pentru capitat

capitát, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~ați, ~e / E: fr capité] (Bot; d. organe) Care se termină cu un fel de măciucă.
căpițát sn [At: TDRG / Pl: ~uri / E: căpiți] 1-2 Căpițare (1-2).
căpițí [At: CONV. LIT. Liv, 656 / Pzi: ~țésc / E: căpița css] 1-2 A căpița (1-2).
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité.
CĂPIȚÁ vb. I v. căpiți.
CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité.
CĂPIȚÁ vb. I v. căpiți.
CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.
CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ Absol. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.
CĂPIȚÁ vb. I. v. căpiți.
CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
căpițí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițésc, imperf. 3 sg. căpițeá; conj. prez. 3 să căpițeáscă
capitát adj. m., pl.capitáți; f. sg. capitátă, pl. capitáte
căpițí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițésc, imperf. 3 sg. căpițeá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpițeáscă
CAPITÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care se termină cu un fel de măciucă. [Cf. fr. capité, lat. caput – cap].
CAPITÁT, -Ă adj. (bot., anat.; despre un organ) care se termină cu un fel de măciucă. (< lat. capitatus, fr. capité)
CAPITÁT ~tă (~ți, ~te) bot. Care se termină cu o măciulie. /<fr. capité
A CĂPIȚÍ ~ésc tranz. (plante cosite) A aduna în căpițe. /Din căpiță

capitat dex

Intrare: căpiți
căpița verb grupa I conjugarea a II-a
căpiți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: căpițat
căpițat
Intrare: capitat
capitat adjectiv