capelă definitie

2 intrări

44 definiții pentru capelă

capela vt [At: DEX2 / Pzi: ~lez / E: fr capeler] A lega un cablu sau o parâmă de un catarg.
capélă1 sf [At: (a. 1820) URICARIUL XIV, 131 / Pl: ~le / E: it capella] 1 Biserică mică (într-un castel, într-o școală, într-un cimitir etc.) fără parohie Si: paraclis. 2 Parte a unei biserici care adăpostește altarul. 3 Încăpere într-o clădire, cu un altar, în care se poate oficia slujba religioasă.
capélă3 sf [At: DACIA LIT. 263/3 / V: capei / Pl: ~le / E: it capello] 1 Șapcă de postav, cu cozoroc moale, purtată de militari. 2 (Pfm) Pălărie de oraș. 3 (Înv) Pălărie de damă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Teh) Grindă de susținere așezată transversal pe axa galeriei unui tunel, rezemată pe extremitatea superioară a stâlpilor.
capélă2 sf [At: ODOBESCU I, 472 / Pl: ~le / E: it capella, ger Kapell] 1 Grup de coriști (care cântă într-o capelă1 (1). 2 Orchestră de proporții reduse. 3 (Pan) Fanfară (militară).
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler.
CAPÉLĂ1, capele, s. f. Șapcă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Din ngr. kapéllo, it. cappello.
CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ (În bisericile catolice) Parte care adăpostește un altar secundar. – Din it. cappella.
CAPÉLĂ3, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle.
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega un cablu sau o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler.
CAPÉLĂ1, capele, s. f. Șapcă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Din ngr. kapéllo, it. cappello.
CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ Parte a unei biserici care adăpostește altarul. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. – Din it. cappella.
CAPÉLĂ3, capele, s. f. Grup de coriști. ♦ Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – Din it. cappella, germ. Kapelle.
CAPÉLĂ, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. Străinul iși smulse capela din cap... apoi prinse a vorbi cu glas cam răgușit. SADOVEANU, O. III 575. Soldatul... își așeză capela-n cap, puțin plecată pe ochiul drept. SADOVEANU, P. S. 85. Își potrivi cozorocul capelei, își cercetă buzunarele, își trase baioneta pe șold. SAHIA, N. 89.
CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică (de obicei într-un cimitir etc.). Pastorul pleacă la capela ce era pe o stîncă aproape de casă. GHEREA, ST. CR. I 253. La 25 martie [Ipsilante] intră triumfal în București, trage la casa Belului... face o rugăciune în capela din fundul curții. GHICA, S. 106.
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega un cablu sau o parâmă de un catarg. – Fr. capeler.
CAPÉLĂ1, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Ngr. kapéla (it. cappello).
CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică (într-un cimitir etc.); paraclis. – It. cappella.
CAPÉLĂ3, capele, s. f. Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – It. cappella (germ. Kapelle).
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capélă s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle
capelá vb., ind.prez. 1 sg. capeléz, 3 sg. și pl. capeleáză
capélă (șapcă, biserică, formație muzicală) s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle
CAPÉLĂ s. (BIS.) paraclis. (~ într-un cimitir.)
CAPÉLĂ s. v. fanfară, muzică.
CAPELÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega un cablu sau o parâmă de un catarg, de o vergă. [< fr. capeler].
CAPÉLĂ1 s.f. 1. Bisericuță, paraclis. ♦ Altar lateral al unei biserici. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. Grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. [< it. cappella, germ. Kapelle].
CAPÉLĂ2 s.f. (Rar) Trupă de cântăreți, cu o orchestră mică; fanfară (militară). ♦ Orchestră. [cf. germ. Kapelle, it. cappella].
CAPELÁ vb. tr. a lega o parâmă de un catarg, de o vergă, pentru a le susține. (< fr. capeler)
CAPÉLĂ s. f. 1. biserică mică, paraclis. ♦ altar lateral al unei biserici. ♦ încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. formație vocală sau instrumentală a unei capele (1) sau curți princiare. ♦ grup de coriști. ♦ orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). 3. grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. (< it. cappella, /2/germ. Kapelle)
capélă (capéle), s. f.1. (Înv.) Pălărie de femeie. – 2. Șapcă militară. – Mr., megl. capelă. Ngr. ϰαπέλα, din it. cappelllo, cf. alb. kapeljë, bg. kapelă.
capélă (capéle), s. f.1. Biserică mică, izolată. – 2. Parte a unei biserici care adăpostește altarul. It. cappella (sec. XIX). – Der. capelan, s. m., din it. cappellano; capelmaistru, s. m. (director de capelă muzicală; șef de orchestră), din germ. Kappelmeister (Borcea 180).
A CAPELÁ ~éz tranz. mar. (cabluri, parâme) A fixa de un catarg. /<fr. capeler
CAPÉLĂ1 ~e f. 1) Ansamblu coral care întrunește un număr mare de coriști. 2) Orchestră de proporții reduse. [G.-D. capelei] /<it. capella, germ. Kapelle
CAPÉLĂ2 ~e f. 1) Biserică mică dintr-un cimitir; paraclis. 2) Loc într-o încăpere rezervat pentru rugăciuni; paraclis. /<it. cappella
CAPÉLĂ3 ~e f. înv. Șapcă militară de postav cu cozoroc moale. /<ngr. kapéllo, it. cappello
capélă, capéle, s.f. (înv., pop. și fam.) 1. pălărie (de damă). 2. joben. 3. boneta soldatului.
capelă f. 1. pălărie de damă; 2. joben; 3. boneta de mica ținută a soldatului. [Gr. mod. KAPÉLA (din it. cappello).
capelă f. 1. biserică mică (la catolici): din paraclis făcut-a capelă luterană AL.; 2. orchestră (mai ales de dame).
*1) capélă f., pl. e (ngr. kapéla și kapélon, d. it. cappello, dim. d. cappa, glugă [fr. chapeau, dim. d. chape], d. lat. cappa, glugă. V. capelă 2). Pălărie de damă. Pălărie de bărbat, maĭ ales cilindru: un boĭer cu capelă înaltă. Chipiŭ de mică ținută (moale și de postav în întregime) al armateĭ româneștĭ de uscat.
2) capélă f., pl. e (it. cappella, locul unde se păstra gluga și moaștele unuĭ sfînt, dim. d. cappa, glugă; fr. chapelle; mlat. cappella. V. capelă 1, capot, șapcă). Bisericuță, paraclis (într’un cimitir, castel, cazarmă saŭ aĭurea): capela românească de la Baden-Baden. Trans. Buc. (după germ. kapelle, fr. chapelle, muzicanțiĭ uneĭ bisericĭ). Orhestră saŭ fanfară, bandă de muzicanțĭ.
CAPE s. (BIS.) paraclis. (~ într-un cimitir.)
cape s. v. FANFARĂ. MUZICĂ.
capelă, formație muzicală (vocală sau instrumentală) aparținând unei capele (mici biserici) de la curtea unor suverani, unor seniori sau a unor particulari iubitori de muzică. Activitatea unei astfel de formații era încredințată unor personalități muzicale de renume, angajate pe viață sau pe un timp limitat, cărora li se impuneau anumite obligații artistice (compunerea și interpretarea unei opere special comandate) și organizatorice (recrutarea și îndrumarea interpreților). Rămas în uz, termenul de c. se referă la formații constituite, cu caracter permanent, de dimensiuni mari [c. corale; c. militare – fanfare (6)] sau mai mici (orch. de muzică de cameră au, uneori, denumirea de c.). V. a cappella.
CAPELA SIXTINĂ, capela a Vaticanului, construită la Roma (1473), în timpul papei Sixtus IV, decorată cu celebre fresce de Signorelli, Botticelli, Ghirlandaio, Perugino, Pinturicchio și, mai ales, cu cele ale lui Michelangelo („Creația lumii”, „Potopul”, „Judecata de apoi”).

capelă dex

Intrare: capelă
capelă substantiv feminin
Intrare: capela
capela verb grupa I conjugarea a II-a