Definiția cu ID-ul 903825:
CANÓN, canoane,
s. n. 1. Lege sau regulă bisericească. Există un canon care îngăduiește și dezleagă pe omul călător-încolții de vreme rea-... să se adăpostească, fie chiar cu patru cai... într-o biserică. GALACTION, O. I ♦ Regulă de purtare, normă morală.
2. Pedeapsă dată la călcarea unei reguli bisericești. Dă-mi canon, sfințite părinte, ca să-mi aduc aminte în toate zilele vieții mele și să nu mai păcătuiesc. SADOVEANU, J. 413. Andrei lasă pușca în strană, anină chimirul cu pistoalele și începe canonul. GALACTION, O. I 253. (Glumeț) Părinții pustnici din sfînta Agură mi-au dat canon să mănînc lapte numai-de la o vacă. CREANGĂ, P. 116. ◊
Fig. Suferință, chin. Să-tfi văzut cu cît canon înainta prin zăpada fără pîrtie și cu spatele adus cîrlig, v-ar fi fost milă de el. MACEDONSKI, O. III 119.
3. (În artă și literatură) Regulă făcînd parte dintr-un ansamblu de procedee artistice care se socoteau obligatorii într-o epocă dată;
p. ext. regulă rigidă, formalistă. Canoanele estetice ale clasicismului.
4. Compoziție muzicală în care două sau mai multe voci, intrînd succesiv, execută împreună aceeași melodie. Canon pe patru voci. ♦ Cîntare bisericească. ◊
Fig. [Baba] se ridică de mijloc, întinde mina și-ncepe duios, după canonul ei: Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere! CARAGIALE, O. III 52.
Canun dex online | sinonim
Canun definitie