cantor definitie

2 intrări

22 definiții pentru cantor

cántor1 sm [At: DA / Pl: ~i / E: lat cantor, ger Kantor] (Reg) Cântăreț de biserică Si: dascăl, psalt.
cantór2 sn vz contor
CÁNTOR, cantori, s. m. (Reg.) Cântăreț de biserică; psalt, dascăl (3). – Din lat. cantor, germ. Kantor.
CÁNTOR, cantori, s. m. (Reg.) Cântăreț de biserică; psalt, dascăl (3). – Din lat. cantor, germ. Kantor.
CÁNTOR, cantori, s. m. (Regional) Cîntăreț de biserică; dascăl, psalt. Glasuri lugubre de cantori se amestecau cu ciripitul vesel de păsări. ANGHEL, PR. 135.
CÁNTOR, cantori, s. m. (Reg.) Cântăreț de biserică; dascăl. – Lat. lit. cantor (germ. Kantor).
cántor (cântăreț de biserică) s. m., pl. cántori
cántor (cântăreț de biserică) s. m., pl. cántori
CÁNTOR s. v. cântăreț, dascăl, diac, paracliser, psalt, țârcovnic.
cantór (-oáre), s. n. – Tejghea, masă. – Var. cantoră, s. f. Fr. comptoir, prin intermediul rus. kantora. Înv., substituit de der. din fr., contuar, care nici el nu prea se folosește.
CÁNTOR ~i m. pop. 1) Cântăreț în biserică; psalt; dascăl; diac. 2) (în evul mediu) Solist și maestru de cor bisericesc. /<lat. cantor, germ. Kantor
cantór2, cantoáre, s.n. (pop., înv.) tejghea.
càntor m. cel ce cântă în corurile bisericești.
cantòr n. pop. contoar, tejghea: mă duc să închid cantorul și magazia CAR. (= fr. comptoir).
*cántor m. (rus. kántor, germ. kantor, d. lat. cántor, -óris). Rar. Cîntăreț (de biserică).
cantór n. V. contuar.
*contuár n., pl. e (fr. comptoir, d. compter, a socoti). Masa, biurou, localu unde se primesc baniĭ într’o prăvălie mare, într’o bancă ș. a. Agență generală de comerciu a uneĭ țărĭ în altă țară: contuaru Indiilor. Stabiliment de credit public, bancă: contuar de scont. – Pop. cantór, pl. oáre (rus. kontóra, pron. kantóra, d. fr. comptoir).
cantor s. v. CÎNTĂREȚ. DASCĂL. DIAC. PARACLISER. PSALT. ȚÎRCOVNIC.
cantor, funcție în muzica de cult privind interpretarea vocală a unor părți solistice anume destinate. În ritualul sinagogii, c. este, prin excelență, solist* vocal. În bis. cat. îndeplinește funcția cântării unor părți solistice dar și pe aceea a conducătorului corului. Sub influență cat. și protestantă, în Transilvania și Banat, c. este sin. cântărețului (2) de strană* (v. melurg; psalt). ♦ În bis. reformată germ. c. desfășura o activitate complexă: organist*, conducător al ansamblului (I, 2) și coordonator al întregii activități muzicale, adesea profesor. În calitatea sa de c. la Thomaskirche din Leipzig, J.S. Bach a avut și obligația compunerii unor lucrări religioase.
CANTOR (< germ., lat.) s. m. 1. (În ev. med.) Solist și maestru de cor bisericesc; (în Germania, după Reformă) maestru de cor și, uneori, organist avînd și obligația de compozitor. 2. (Reg.) Dascăl (3); diac (3); psalt.
CANTOR, Georg (1845-1918), matematician german. Prof. univ. la Halle. A pus bazele teoriei mulțimilor, fiind considerat unul dintre fondatorii matematicii moderne („Bazele teoriei mulțimilor transfinite”).
CANTOR DE AVIS ȘI COMERS, publicație perioadică, apărută la București (24 apr./6 mai 1837- 30 ian./11 febr. 1857, cu o întrerupere sept. 1837-ian. 1838), sub conducerea lui Zaharia Carcalechi. Din 13/25 febr. 1843 s-a numit „Vestitorul românesc”.

cantor dex

Intrare: cantor
cantor substantiv masculin
Intrare: Cantor
Cantor