cantar definitie

3 intrări

28 definiții pentru cantar

cántar2 sm vz cântar
cántar1 sn [At: DN3 / Pl: nct / E: fr canthare] 1 Vas de băut la greci și la romani, cu picior și toarte. 2 Fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa.
căntár sn vz cântar
cântár sn [At: CANTEMIR, I. 1.1, 152 / V: can~, căn~ / Pl: ~e / E: tc kantar] 1 Unitate pentru măsurarea greutăților care a variat, în funcție de regiune și perioadă, între 44 kg și 50 kg Si: majă. 2 Instrument pentru măsurarea greutății Si: balanță. 3 (Îe) A trage la ~ A avea greutate mare. 4 (Îae) A avea importanță. 5 Cântărire. 6 (Ast) Constelația Balanței. 7 (Ban) Nivelă pentru zidărie făcută dintr-o scândură în trei colțuri, având în partea unghiului de sus un plumb. 8 (Îs) ~ de apă Nivelă făcută dintr-o țeavă de sticlă cu apă. 9 (Pan) Cumpăna fântânii (cu buturugă). 10 (Olt; lmr; îs) -ul pietrelor Buhai. 11 (Trs) Scoabă de care se agață cârma plutei. 12 (Ban) Unealtă cu care se ridică trunchiurile mari de copac în car Si: suveică.
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar.
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar.
CÎNTÁR, cîntare, s. n. 1. Instrument (avînd ca parte principală un resort, o pîrghie sau un sistem de pîrghii) care servește la stabilirea greutății unui obiect, prin comparație cu o greutate-tip. V. balanță, terezie. Ce-i mai mic decît oul Și ține cît și boul? (Cîntarul). GOROVEI, C. 60. ◊ Fig. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. ◊ Expr. A trage la cîntar = a cîntări (mult), a avea greutate (mare); fig. a avea importanță, a conta. Recolta fusese mare, griul trăgea greu la cîntar. V. ROM. noiembrie 1953, 207. Ăl buzdugan Care-mi trage la cîntar... Peste cinci mii de ocale. TEODORESCU, P. P. 580. ♦ Cîntărire. Înșală la cîntar. Dă lipsă la cîntar. 2. (Învechit) Unitate pentru măsurarea greutăților, echivalentă cu 50 de kilograme. Cîntare de grîu, de miere, de ceară, de tămîie. ODOBESCU, S. II 13.
cántar (vas, fântână) s. n., pl. cántare
cântár s. n., pl. cântáre
cántar (vas) s. n., pl. cántare
cântár s. n., pl. cântáre
CÂNTÁR s. 1. balanță, (pop.) cumpănă, (reg., mai ales în Munt. și Olt.) terezie, (prin Transilv.) șlag, (înv.) staderă.(~ pentru stabilirea greutății unei mărfi.) 2. (n. pr.; art.) v. Balanța. 3. cântărire, cântărit, (pop.) cântăreală. (L-a înșelat la ~.)
CÂNTÁR s. v. basculă, crucea dinainte, decimal, zecimal.
CÂNTARUL-PIÉTRELOR s. v. buhai, coinac.
CÁNTAR s.n. Vas de băut la greci și la romani, cu picior și toarte. ♦ Fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa. [Pl. -re, var. cantharos s.n. / < fr. canthare < lat. cantharus, gr. kantharos].
CÁNTAR s. n. 1. vas de băut la greci și romani, cu picior și toarte, folosit la amestecatul vinului cu apa. 2. fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa. (< fr. canthare, gr. kantharos)
cîntár (cântáre), s. n.1. Instrument care servește la stabilirea greutății, balanță. – 2. Fir cu plumb. – 3. Cumpănă a fîntînii. – 4. Orcic, cruce a căruței. – 5. Cîrlig în care se fixează cîrma unui plute. – 6. Cric de ridicat greutăți. – 7. Constelația Balanței. – Mr. cîndare, megl. căntar. Tc. kantar, din arab. qintar (< lat. centenarius), în parte prin intermediul ngr. ϰαντάρι (Șeineanu, II, 85; Lokotsch 1178; Meyer 173; Ronzevalle 136); cf. alb. kandar, bg., sb. kantar. Pentru a › î, prin intermediul lui *căntări, *căntăresc, cf. Graur, BL, IV, 74. – Der. cîntăreală, s. f. (acțiunea de a cîntări); cantaragiu, s. m. (slujbaș la biroul de control al greutăților), din tc. kantarci; cîntări, vb. (a determina greutatea unui corp; a examina, a cumpăni; a valora).
CÂNTÁR ~e n. Instrument pentru determinarea greutății unui corp constând dintr-o pârghie cu brațe egale și două talere, care echilibrează cu greutăți etalonate; balanță; cumpănă. ◊ A trage la ~ a) a avea greutate; b) a conta; a avea importanță. /<turc. kantar
cântar n. 1. unealtă de cântărit cu un singur taler sau, în loc de taler, un cinghel; 2. greutate de 100 oca sau 50 kilograme: îmbarcară pe corăbii aproape o mie cântare de mobile BĂLC. [Turc. KANTAR (din gr. bizantin kentenári = lat. centenarius)].
cantár n., pl. e (turc. kantar, d. ar. qyn’tar, care vine d. mgr. kentinárion, ĭar acesta d. lat. centenarium [subînț. pondus, greutate], d. centum, o sută. D. lat. vine germ. zentner; d. ar. vine it. quintale; d. turc. vine ngr. kantári, bg. sîrb. kantar, rus. kantárĭ și kontarĭ. V. centenar, chintal. Balanță romană saŭ alt-fel (dar nu cumpănă). Cantar decimal. Greutate de 44 de ocale saŭ 125 de libre (V. majă). – În nord. cîntar, pop. cîntarĭ (după rus. kontárĭ, ca fînar, rus. fonárĭ). La Moxa (sec. 17) chindinar (după ngr. kendinári), 150 de litre.
cîntár, V. cantar.
cîntar s. v. BASCULĂ. CRUCEA DINAINTE. DECIMAL. ZECIMAL.
CÎNTAR s. 1. balanță, (pop.) cumpănă, (reg., mai ales în Munt. și Olt.) terezie, (prin Transilv.) șlag, (înv.) staderă. (~ pentru stabilirea greutății unei mărfi.) 2. (ASTRON.; art.) balanța (art.), cumpăna (art.), (reg.) tereziile (pl. art.). (~ este o constelație zodiacală din emisfera australă.) 3. cîntărire, cîntărit, (pop.) cîntăreală. (L-a inșelat la ~.)
cîntarul-pietrelor s. v. BUHAI. COINAC.
CÎNTÁR (< tc.) s. n. 1. Balanță (1) folosită în industrie sau în comerț pentru stabilirea greutății mărfurilor, de obicei prin comparare cu greutăți-etalon. ◊ C. automat = cîntar cu un singur platan, care arată greutatea direct printr-un indicator plasat în fața unui cadran. 2. Unitate de măsură pentru greutate, egală cu aproximativ 56 kg.
CÎNTARUL, numele popular al constelației Balanța.
a ciupi la cântar expr. (d. comercianți) a înșela clienții (la cântar) cântărind incorect.
cântar, cântare s. n. aparatul genital bârbătesc (cu penisul erect plasat între testicule).

cantar dex

Intrare: cântar
cântar substantiv neutru
Intrare: cantar
cantar substantiv neutru
Intrare: căntar
căntar