canónic1 sm [At: DA ms / A și: ~ níc / Pl: ~ici / E: lat canonicus] 1 Preot catolic sau anglican, care face parte din consiliul episcopal. 2 Superiorul unei catedrale.

canónic2, ~ă a [At: URSAN, I, 21, ap. DA ms / Pl: ~ici, ~ ice / E: fr canonique, lat canonicus] 1 În conformitate cu canonul (1) Si: canonial (1). 2 Specific canoanelor (1) Si: canonial (2). 3 Care provine de la un canon (1) Si: canonial (3). 4 Privitor la canoane (1) Si: canonial (4).

CANÓNIC1, canonici, s. m. (În Biserica catolică) Membru al unui colegiu de preoți însărcinat cu celebrarea slujbelor solemne și având funcția de conducere în dieceză. [Acc. și: canoníc] – Din lat. canonicus.

CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus.

CANÓNIC1, canonici, s. m. Preot catolic sau anglican care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. și: canoníc] – Din lat. canonicus.

CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. ◊ Drept canonic = drept bisericesc. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus.

CANÓNIC1, canonici, s. m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopului; superiorul unei catedrale. – Accentuat și: canoníc.

CANÓNIC2, -Ă, canonici, -e, adj. În conformitate cu canoanele, referitor la canoane. Drept canonic.

CANÓNIC1, canonici, s. m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. și: canoníc] – Lat. lit. canonicus (< gr.).

CANÓNIC2, -Ă, canonici, -e, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane. ♦ Recunoscut de biserică. – Fr. canonique (lat. lit. canonicus).

canónic1 adj. m., pl. canónici; f. canónică, pl. canónice

canónic2 s. m., pl. canónici

canónic adj. m., pl. canónici; f. sg. canónică, pl. canónice

canónic s. m., pl. canónici

CANÓNIC adj. v. normativ.

CANÓNIC, -Ă adj. Conform cu canoanele bisericești, referitor la canoane; canonial. // s.m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Cf. fr. canonique, it. cannonico, germ. Kanonikus < lat. canonicus].

CANÓNIC1 s. m. preot catolic din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. (<it. canonico, lat. canonicus)

CANÓNIC2, -Ă adj. 1. conform cu canoanele bisericești; canonial. ◊ recunoscut de biserică. ◊ drept ~ = drept bisericesc. 2. după anumite norme, bine stabilite; normativ. ◊ (mat.) formă (sau ecuație) ~ă = formă, ecuație simplă care poate fi redusă, cu ajutorul schimbării unor variabile, la un număr oarecare de forme sau ecuații. (<fr. canonique, lat. canonicus)

CANÓNIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de canon; propriu canonului. ◊ Drept ~ drept bisericesc. 2) Care este bazat pe canoane; în conformitate cu canoanele. 3) Care corespunde cerințelor bisericii; recunoscut de biserică. /<lat. canonicus, fr. canonique

CANÓNIC2 ~ci m. (la catolici) 1) Preot care face parte din consiliul episcopal. 2) Șeful unei catedrale. /<lat. canonicus, fr. canonique

canonic a. potrivit cu canoanele Bisericii: dreptul canonic, jurisprudență ecleziastică; cărți canonice, considerate de Biserică ca scrise sub inspirațiune divină. ║ m. membrul unui consiliu episcopal (în Biserica catolică).

*canónic, -ă adj. (vgr. kanonikós). Conform canoanelor bisericiĭ: carte canonică. Relativ la canoane, la legile bisericiĭ. S. m. Preut al uneĭ bisericĭ catedrale catolice. Membru al unuĭ consiliŭ episcopal catolic. Adv. În mod canonic.

CANONIC adj. (FILOZ.) normativ. (Principii ~.)

CANONIC termen modern < lat. canonicus. Din magh. kanonok: Cananău (Ath; Sd XVI) fam. de boieri mold.; acte privind pe Iancu Cananău (Sd XXI pp 187 – 500). Cf. și Kανανòς; eponin bizantin, din care s-ar deriva neogr. Kανανĭὼ (But); v. și ZELOS.