canea definitie

2 intrări

45 definiții pentru canea

caná1 sf vz canea
caná2 sf [At: POLIZU / Pl: cănele / E: tc kyna, bg кaнa] (Înv) Căneală.
cánă1 sf [At: DEX2 / Pl: ~ne / E: fr canne] (Bot; reg) 1 Belșiță (Cana indica). 2 Papucul domnișoarei (Impatiens sultani).
cánă2 sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: căni, (reg) cane / E: bg кaнa, ger Kanne] 1 Vas cu toartă, care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare Si: canceu (1). 2 Conținutul unui astfel de vas Si: canceu (2). 3 Conținutul împreună cu vasul Si: canceu (3). 4 Vas de formă cilindrică, în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă la cardele și laminoarele din filaturi.
caneá a sf [At: TDRG / V: ~ná1, ~ nélă / Pl: ~de / E: refăcut din canele (pil canelă)] 1-2 Cep de lemn sau de metal fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas.
canéle sfp [At: BORZA, D. / E: ns cf cană1] (Bot; reg) Belșiță (Canna indica),
căní3 vt [At: ȚIPLEA, P. P. 75 / Pzi: ~nésc / E: nct] (Trs) A atinge pe cineva cu mâna, făcându-i semn.
căni2 vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~nésc / E: nct] (Reg) A înviora.
căní1 vtr [At: CREANGĂ, P. 111/ Pzi: ~nésc / E: ns cf tc kina] (Pop) 1-2 A (-și) vopsi (în negru) mai ales părul. 3-4 A (se) murdări cu cărbune sau cu funingine.
CANÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caneá s. f.] – Refăcut din canele (pl. lui canelă, rar „canea” < ngr. kanélla, bg. kanela).
CANEÁ s. f. v. cana.
CĂNÍ, cănesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vopsi (în negru), mai ales părul. – Cf. tc. kina „căneală”.
CANÁ s. f. v. canea.
CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caná s. f.] – Refăcut din canele (pl. lui canelă, rar „canea” < ngr. kanélla, bg. kanela).
CĂNÍ, cănesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vopsi (în negru), mai ales părul. – Cf. tc. kina „căneală”.
CANÁ s. f. v. canea.
CÁNĂ, căni, s. f. Vas cu toartă, fabricat din pămînt, sticlă, porțelan, metal etc., care servește la băut sau la scoaterea unui lichid din alt vas mai mare. V. ulcică. S-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. O cană mare de lut plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. Cat în cofă, apă nu-i, Cana-i cu pelin în cui. ȘEZ. III 158. ♦ Conținutul acestui vas. O cană de lapte. – Pl. și: cane (TEODORESCU, P. P. 58).
CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, în formă de tub și prevăzut la un capăt cu un robinet, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. – Variantă: caná s. f.
CĂNÍ, cănesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păr, la barbă etc.) A vopsi, a boi (mai ales cu negru). Într-o zi debarcă din vaporul poștal... un domn grav cu mustățile castanii bine cănite. BART, E. 95. A... alergat la schitul Vovidenia, la pusnicul Chiriac... care-și cănea părul și barba cu cireșe negre. CREANGĂ, P. 111. Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai îrmdt roșie decît galbenă. GHICA, S. 5.
CANÁ s. f. v. canea.
CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, prevăzut la un capăt cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caná s. f.] – Ngr. kanélla.
CĂNÍ, cănesc, vb. IV. Tranz. A vopsi (în negru) părul, lâna etc. – Din căneală.
caná/caneá s. f., art. canáua/caneáua, g.-d. art. canálei/canélei; pl. canále/canéle, art. canálele/canélele
caneá v. caná
căní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cănésc, imperf. 3 sg. căneá; conj. prez. 3 să căneáscă
caneá s. f., art. caneáua, g.-d. art. canélei; pl. canéle
căní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cănésc, imperf. 3 sg. căneá; conj. prez. 3 sg. și pl. căneáscă
CANEÁ s. cep, (rar) tiplu, (reg.) slăvină, tapă, (Transilv.) pipă, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv.) șurub, (prin Maram. și Transilv.) șurubar. (~ la un butoi.)
caná (canále), s. f. – Colorant vegetal extras din frunzele plantei Lavsonia inermis. – Mr. ucná. Tc. kana, kina „Lavsonia inermis” (Șeineanu, II, 84; Lokotsch 867), cf. bg. kaná. – Der. căni, vb. (a (-și) vopsi părul); căneală, s. f. (vopsea, mai ales de păr). Pușcariu 267 se gîndea, pentru a căni, la un lat. *canῑre, de la canēre, semantic imposibil. Canale, s. f. pl. (plantă orientală, balsamină de cultură, sau Balsamina impatiens), pare a fi pl. de la același cuvînt oriental.
caná (canále), s. f. – Canea, cep, robinet. – Var. canelă (Mold.). It. canella, prin intermediul gr. ϰανέλλα, cf. bg. kanela. Pentru formația din rom., plecîndu-se de la pl. canele, cf. Byck-Graur 30.
CANEÁ ~éle f. Țeavă de lemn prevăzută cu un robinet, fixată într-un vas pentru a scoate lichidul. [Art. caneaua; G.-D. canelei] /<ngr. kanélla
A CĂNÍ ~ésc tranz. pop. (mai ales părul) A vopsi în negru. /cf. turc. kina
canà f. cep gros și găurit de butoiu. [Gr. mod. KANÉLA (din it. cannella)].
cănì v. 1. a înnegri cu căneală barba, părul, sprâncenile; 2. Mold. a boi vitele în frunte spre a fi cunoscute de cele străine. [Derivat din cănea(lă)).
2) caná f. (turc. kyna, d. ar. hyna; bg. kyná și kaná). Un copăcel (lavsonia inermis) cu ale căruĭ frunze pulverizate femeile din Asia și Africa îșĭ văpsesc unghiile în roș. Văpseaŭa scoasă din aceste frunze. V. căneală.
1) caná, V. canelă.
caneá f., pl. ele (din pl. canele pin anal. cu nuĭa, vergea). Sud. Est. Canelă.
canélă f., pl. e (ngr. kanélla, d. it. cannella, dim. d. lat. canna, trestie; fr. cannelle. V. canon, canulă, canal, canonadă). Dun. de jos. Cep găurit care se închide și se deschide după voĭe oprind orĭ dînd drumu lichiduluĭ. – Și caná (sud)și caneá (sud, est). V. slăvină și robinet.
cănésc v. tr. (d. caná 2). Văpsesc păru.
CANEA s. cep, (rar) tiplu, (reg.) slăvină, tapă, (Transilv.) pipă, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv.) șurub, (prin Maram. și Transilv.) șurubar. (~ la un butoi.)
Agastache cana (Hook.) Woot. et Standl. (syn. Cedronella cana Hook.). Specie care înflorește vara. Flori roșii. Frunzele inferioare cordiforme sau lat-lanceolate, cele superioare mici, pînă la 4 cm lungime, ovate, alb-păroase. Plantă înaltă de cca 90 cm, verde-cenușie.
CANNA L., CANA, BELȘIȚĂ, TRESTIE INDIANĂ, fam. Cannaceae. Gen originar din zonele tropicale și subtropicale ale Americii, cca 54 specii vivace (cca 2 m înălțime) cu rizom puternic, cărnos, decorative în primul rînd prin frunzele mari, întregi, invaginate, alterne, ovate, ovat-lanceolate, verzi-purpurii sau cu dungi dispuse altern, roz-violacee, roșii. Flori neregulate, infundibuliforme, divizate la partea superioară, strălucitoare, numeroase și mari, terminale, cu staminele transformate în petale, bogat colorate, în albastru-ivoar, roz-închis, roz-violaceu, galben-portocaliu, corai, roșu, galben stropit cu roșu, galben- striat cu portocaliu, solitare sau 2 alăturate la subsuoara unei bractee, dispuse într-un spic terminal, drept sau ușor curbat, înflorește în iun.-sept.
Canna discolor Lindl. Specie care înflorește în aug.-sept. Flori roșii, mai luminos în exterior, în interior roșii-portocalii. Frunze mari, ovat-ascuțite, pe partea superioară striate cu purpur, pe cea inferioară roșii-sîngerii. Rizom gros, ramificat.
Canna flaccida Salisb. Specie care înflorește vara. Flori galbene, mari, lungi de cca 9 cm. Frunze (cca 48 cm lungime, 13 cm lățime) glauce, erecte, ovat-lanceolate. Tulpini înalte de cca 0,80 m-1,90 m. Rizomi lungi.
Canna indica L. Specie care înflorește vara- toamna. Flori albe-ivoar, roz-închis, galbene-portocalii, mai des roșii-strălucitor, numeroase, mari, într-un spic terminal erect, cîte 2 sau solitare la subsuoara unei bractei. Frunze verzi, purpurii sau dungate, ovate, ovat-ascuțite sau ovat-lanceolate, mari, alterne, scurt-pețiolate, sesile, invaginate la bază. Plantă erbacee (cca 1,60 m înălțime) cu tulpini suculente. Rizomi puternici, groși, cărnoși (Pl. 16, fig. 93).

canea dex

Intrare: canea
cana
canea substantiv feminin
Intrare: căni
căni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a