Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru canalie

canálie sf [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 446 / P: ~li-e / Pl: ~ii/ E: it canaglio] Om ticălos.
CANÁLIE, canalii, s. f. Persoană care săvârșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – Din it. canaglia.
CANÁLIE, canalii, s. f. Persoană care săvârșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – Din it. canaglia.
CANÁLIE, canalii, s. f. Persoană care săvîrșește o faptă josnică, condamnabilă; mișel, infam, netrebnic, ticălos. Vreau să văd dacă ești numai canalie, sau și prost. CAMIL PETRESCU, T. II 566. Canalie nerușinată! Nu știu ce mă ține să nu-ți zdrobesc capul. CARAGIALE, O. I 137. – Pronunțat: -li-e.
CANÁLIE, canalii, s. f. Persoană care săvârșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – It. canaglia.
canálie (-li-e) s. f., art. canália (-li-a), g.-d. art. canáliei; pl. canálii, art. canáliile (-li-i-)
canálie s. f. (sil. -li-e), art. canália (sil. -li-a), g.-d. art. canáliei; pl. canálii, art. canáliile (sil. -li-i-)
CANÁLIE s. hahaleră, pramatie, pușlama, secătură.
CANÁLIE s.f. Netrebnic, mișel, ticălos. [Gen. -iei. / cf. it. canaglia, fr. canaille].
CANÁLIE s. f. netrebnic, mișel, ticălos. (< it. canaglia, fr. canaille)
CANÁLIE ~i f. Persoană care săvârșește fapte reprobabile; mișel. [Art. canalia; G.-D. canaliei; Sil. -li-e] /<it. canaglia
canalie f. 1. gloată: în aplauzele grele ale canaliei de uliți EM.; 2. om de rând, nemernic.
*canálie f. (fr. canaille, d. it. canaglia, haĭtă de cînĭ, d. cane, cîne). Plebe, gloată de ghĭorlanĭ. Om răŭ, om mișel.
CANALIE s. hahaleră, pramatie, pușlama, secătură.

canalie definitie

canalie dex

Intrare: canalie
canalie substantiv feminin
  • silabisire: -li-e