canaf definitie

15 definiții pentru canaf

canáf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 197/1 / V: ~ ác, căn~, cănác / Pl: (sm) ~i, ~ e, (sn) ~ uri / E: mg kanaf] 1 sm Ciucure. 2 sn (Pan) Sfichiul cozii boului. 3 sn (îf ~ ac, cănac) (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.
cănáf smn vz canaf
CANÁF, canafuri, s. n. (Rar) Ciucure. [Pl. și: (m.) canafi] – Din magh. kanaf.
CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. [Pl. și: (m.) canafi] – Din magh. kanaf.
CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. Pisica cu canaf la ureche torcea somnoroasă în colț. SADOVEANU, O. V 422. Un șnur cu canafuri în loc de cravată. VLAHUȚĂ, O. A. 211. ◊ Fig. între grajdurile căzute, se răsfățau la soarele de toamnă minunate canafuri roșii ale unor plante fantastice. SADOVEANU, Z. C. 95. – Pl. și: (s. m.) canafi. – Variante: canác, canace (ODOBESCU, S. III 545), s. n., cănác, cănaci (V. ROM. martie 1952, 127, RETEGANUL P. V 71), s. m.
CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. – Magh. kanaf.
canáf (rar) s. n. / s. m., pl. canáfuri/canáfi
canáf s.n. / s.m., pl. canáfuri / canáfi
CANÁF s. v. ciucure.
canáf (canafuri), s. n. – Ciucure. Mag. kanaf, din arab. aç-cenife (Cihac, II, 487), cf. sp. cenefa.
CANÁF ~uri n. Element ornamental, constând dintr-un mănunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobesc diferite obiecte; ciucure. /<ung. kanaf
canaf n. 1. ciucure: fes cu canafuri; 2. sfichiul coadei. [Ung. KANAF, fibră (din nemț. Knauf).
canáf n., pl. urĭ (ung. kanaf, id., d. germ. knauf, capitel de coloană, mîner de sabie. Cp. cu canap și frînghie). Cĭucure. – La N. Cost. (Let. 1,453) cănaf, pl. e. În nord, pop. și m. V. ceapraz.
cănáf, V. canaf.
CANAF s. ciucure, (pop.) motocel, (înv. și reg.) peleș, (reg.) fringhie, roit, tuftur, țarțam, țurțur, (Transilv.) boit, (prin Transilv. și Maram.) șalang, (Olt.) țorțoloș, (înv.) piuscul, săgeac. (Căciuliță cu ~.)

canaf dex

Intrare: canaf (pl. -i)
canaf pl. -i
Intrare: canaf (pl. -uri)
canaf pl. -uri
Intrare: cănaf
cănaf