camilafcă definitie

12 definiții pentru camilafcă

camiláfcă sf [At: PRAV. 1120 / V: calimá~, ~meláucă, ~ ft sn, ~ áucă, căm~, (înv) cămiláhvă, cămilávcă, chemelávhă / Pl: ~fce, ~ lăfci / E: vsl кaмилoвкa] Potcap (sau scufie) acoperit cu un văl, de obicei negru, care atârnă pe spate, purtat de prelații și călugării ortodocși la anumite ocazii.
CAMILÁFCĂ, camilafce, s. f. Potcap acoperit cu un văl, de obicei negru, care atârnă pe spate, purtat de prelații și călugării ortodocși la anumite ocazii. – Din sl. kamilavka.
CAMILÁFCĂ, camilafce, s. f. Potcap (sau scufie) acoperit cu un văl, de obicei negru, care atârnă pe spate, purtat de prelații și călugării ortodocși la anumite ocazii. – Din sl. kamilavka.
CAMILÁFCĂ, camilafce, s. f. Potcap acoperit cu văl negru atîrnat pe spate, purtat de monahii ortodocși la anumire ocazii. Maica Nimfodora îi făcu semn să se apropie, înclinîndu-și camilafca. SADOVEANU, P. M. 287. Numai după ce toate se isprăviră și camilafcele cuvioșilor părinți se mișcară într-acolo, veni și starețul. SADOVEANU, Z. C. 261.
CAMILÁFCĂ, camilafce, s. f. Potcap acoperit cu un văl negru care atârnă pe spate, purtat de călugării ortodocși la anumite ocazii. – Slav (v. sl. kamilavka < gr.).
camiláfcă s. f., g.-d. art. camiláfcei; pl. camiláfce
camiláfcă s. f., g.-d. art. camiláfcei; pl. camiláfce
camiláfcă (-ắfci), s. f. – Pălărie tipică a călugărilor și a episcopilor ortodocși, compusă din potcap și camilafca propriu-zisă, care este un văl negru ce cade pe spate. – Var. camelaucă, hămelaucă. – Mr. cămălafche. Ngr. ϰαμηλαύϰα, ϰαμηλαύϰι(ον) (Meyer 169; Murnu 10), cf. lat. med. camelaucum, alb. kamilafka, bg. kamilavka.
CAMILÁFCĂ ~ce f. Potcap acoperit cu un văl, de obicei negru, care atârnă pe spate, purtat la solemnități de călugări și înalți demnitari ortodocși. /<sl. kamilavka
camilafcă f. acoperemânt de cap, cilindric, înalt, de coloare neagră și prevăzut cu un văl în partea dinapoi: camilafca face parte din ornatul călugăresc și episcopal. [Gr. mod. KAMILAVKI, lit. din păr de cămilă].
camiláfcă f., pl. e (mgr. și ngr. kamiláfka și kalimáfka, -áfki, d. vgr. kálymma, acoperemînt, și auhén, ceafă; vsl. bg. kamilávka. V. comănac). Gluga pe care o poartă prelațiĭ ortodocșĭ peste potcap la zile marĭ.
ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

camilafcă dex

Intrare: camilafcă
camilafcă substantiv feminin