calvin definitie

18 definiții pentru calvin

calvín, ~ă [At: IORGA, L. I, 414 / Pl: ~i, ~e / E: Calvin] 1 a Care aparține calvinismului (1) Si: calvinesc (1), calvinist (1). 2 a Referitor la calvinism (1) Si: calvinesc (2), calvinist (2). 3 a Care provine de la calvinism (1) Si: calvinesc (3), calvinist (3). 4 a Specific calvinismului (1) Si: calvinesc (4), calvinist (4). 5 smf Adept al calvinismului (1) Si: calvinist (5).
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin.
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin.
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj. 1. Care ține de calvinism. Influența propagandei calvine. ◊ (Substantivat) Adept al calvinismului. 2. Fig. (Popular) Tiran, rău, hain. Ian, mai bine, dă-mi un fum de țigară... – Ți-aș da, că nu-s calvin la inimă. CAMILAR, N. I 363.
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului. – Din Calvin (nume propriu).
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; f. sg. calvínă, pl. calvíne
CALVÍN adj., s. (BIS.) 1. adj. calvinesc, calvinist, reformat. (Biserica ~; cultul ~.) 2. s. calvinist, reformat. (~ii s-au desprins din catolicism.)
CALVÍN, -Ă adj. Care aparține calvinismului; privitor la calvinism. // s.m. și f. Adept al calvinismului. [< Jean Calvin – propagator al Reformei în Franța și Elveția].
CALVÍN, -Ă adj., s. m. f. (adept) al calvinismului; calvinist. (< /Jean/Calvin)
calvín (calvínă), adj. – Calvinist. De la Calvin. Atestări din sec. XVII, dar probabil aparține sec. anterior. – Der. calvinesc, adj. (calvinist); calvini, vb. (a converti la calvinism); calvinism, s. n.; calvinist, s. m.
CALVÍN1 ~ă (~i, ~e) Care ține de calvinism; propriu calvinismului. /Din Calvin n. pr.
CALVÍN2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Adept al calvinismului. /Din Calvin n. pr.
Calvin, (Ioan) m. fundatorul protestantismului, în Franța și Elveția. La Geneva fu capul, trufaș și tiran, al unei adevărate teocrații (1509-1564).
*calvín, -ă s. (d. numele sectaruluĭ Calvin). Calvinist, adept al luĭ Calvin. Adj. Calvinesc.
CALVIN adj., s. (BIS.) 1. adj. calvinesc, calvinist, reformat. (Biserica ~; cultul ~.) 2. s. calvinist, reformat. (~ii s-au desprins din catolicism.)
CALVIN [calvẽ], Jean (1509-1564), reformator religios și scriitor francez. Autor al operei teologice „Instituția religiei creștine”, devenită baza cultului creștin reformat, numit ulterior calvinism. Fondator și conducător al republicii teocratice din Geneva (1541), după al cărei model s-au constituit numeroase alte biserici reformate. Prozator preclasic, renumit pentru rigoarea stilului său („Catehism”, „Tratat asupra eternei predestinări”).
CALVIN Ioan, cca 1800, din fostul județ Săcueni (Vieri 7 – 8); cf. satul Calvini din același județ; Calvian, D. (î Div).

calvin dex

Intrare: calvin (s.m.)
calvin substantiv masculin
Intrare: calvin (adj.)
calvin adjectiv
Intrare: Calvin
Calvin