calmuc definitie

17 definiții pentru calmuc

calmúc, ~ă [At: BRĂESCU, V. 35 / Pl: ~uci, ~ uce / E: rs кaлмyк] (Înv) 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Regiunii Calmuce din fosta U. R. S. S. Si: calmucesc (1-2). 3-4 a Care aparține Regiunii Calmuce sau populației Si: calmucesc (3-4). 5-6 a Privitor la Regiunea Calmucă sau la populația ei Si: calmucesc (5-6). 7 a Care provine din Regiunea Calmucă Si: calmucesc (3). 8 a Specific calmucilor (1). 9 a De calmuci (1). 10 sf Limbă din familia altaică, ramura mongolă, vorbită de calmuci (1).
CALMÚC, -Ă, s. m. și f., adj. v. kalmâc.
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk.
CALMÚC, -Ă, calmuci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Regiunii Calmuce. 2. Adj. Care aparține Regiunii Calmuce și populației ei, privitor la această regiune și la populația ei; calmucesc.3. S. f. Limbă din familia altaică, ramura mongolă, vorbită de calmuci. – Din rus. kalmyk.
KALMẤC, -Ă s. m. și f. v. calmuc.
CALMÚC, -Ă, calmuci, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Regiunii Autonome Calmuce din U.R.S.S. Uitați-vă; aiștia-s calmuci. CAMILAR, N. II 343.
CALMÚC, -Ă, calmuci, -ce adj., ș. m. și f. 1. Adj. Care aparține Regiunii Autonome Calmuce din U.R.S.S. și populației ei, privitor la această regiune și la populația ei. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Regiunii Autonome Calmuce din U.R.S.S. – Rus kalmyk.
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
kalmấc adj. m., s. m., pl. kalmấci; adj., f., s. f. kalmấcă, pl. kalmấce
kalmấcă (limbă). s. f., g.-d. art. kalmấcei
calmúc s. m., adj. m., pl. calmúci; f. sg. calmúcă, g.-d. art. calmúcei; pl. calmúce
CALMÚC adj. (rar) calmucesc. (Populație ~.)
calmuc n. un fel de postav cu peri lungi.
Calmuci m. pl. popor de rassă mongolă, locuește în Altai, iar vr’o 100.000 dintr’înșii trăesc în Rusia, în stepa cea mare de lângă cursul inferior al Volgei. Calmucii intrară în Muntenia cam pe la 1812, lăsând Bucureștenilor impresiunea de antropofagi, poporul văzând în genere niște canibali în neamurile tătărești.
calmúc, -ă adj. (d. Calmucĭ, un fel de Mongolĭ). Mold. Foarte mîncăcĭos, vorace. V. tătar.
CALMUC adj. (rar) calmucesc. (Populație ~.)
CALMUC etnic, popor tătăresc. 1. Calmîcu, I. (Bîr II). 2. Calmăș (Sur XXIV), din pl. calmăși < calmuc; Calmășul (17 Â III 87); – Gav. (Buc); Ioan fiul lui Toader Calmășul (vornic den Cîmpulung), dragoman al Porții, își greciză numele, ca Domn: „Ioan-Vodă Calimachi”, după al poetului elen Callimachos. 3. Calmoșul, T., mold., 1661, zis și Calmușul (Sd V 231). 4. Calmuș. 5. Calmuț, Ioan. 6. Cf. Calmuțchi (Băl VI) și Calmuschi (Arh); Calmățchi, Toader, 1759 (M Put 190).

calmuc dex

Intrare: kalmâc (s.m.)
kalmâc admite vocativul substantiv masculin
calmuc admite vocativul substantiv masculin
Intrare: Calmuc
Calmuc
Intrare: kalmâc (adj.)
kalmâc admite vocativul adjectiv
calmuc adjectiv admite vocativul