CALEÁȘCĂ, călești, s. f. (Învechit) Trăsură elegantă cu arcuri foarte flexibile. V. rădvan, caretă, brișcă. Vreo zece călești... au săgetat pe deasupra imașului, în galopul cailor, au trecut val-vîrtej pe lîngă tabăra căruțașilor și s-au topit din nou în ceață. GALAN, Z. R. 73. Careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii. CARAGIALE, S. U. 27. O caleașcă trecu în fuga cailor pe ulița mare. NEGRUZZI, S. I 16. – Variante: caleáscă (GHICA, S. 10, NEGRUZZI, S. I 15), caleáșă (ISAC, O. 38) s. f.