cale definitie

82 definiții pentru cale

aleárgă-cále sms [At: PSALT. SCH. 55/1 / E: aleargă + cale cf sp pasacalle, ger Gassenhauer] (Înv; nob) Figură mitologică din vechile povești.
cále -sf [At: COD. VOR. 136 / Pl: căi, (reg) cai, (îrg) căli / G-D căii, (reg) căiei, caiei, (înv) calei, caliei / E: ml callis] 1 Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor Si: drum. 2 (Îlav) Din -~ afară sau afară din ~ Peste măsură. 3 (Îe) A fi sau a sta, a se pune în ~ a cuiva ori a-i sta cuiva în ~ A se afla sau a ieși înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.) 4 (Îae) A împiedica pe cineva într-o acțiune. 5 (Îae) A se împotrivi cuiva. 6 (Îe) A ieși (sau a se duce) în ă cuiva A întâmpina pe cineva. 7 (Îe) A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu (fără de) ~ A socoti că este (ne)potrivit. 8 (Pfm; îe) ~-a-valea Treacă-meargă. 9 (Pfm; îe) Ce mai ~ a-valea Ce mai încolo și încoace. 10 (Îe) A pune Ia ~ A pregăti ceva. 11 (Îae) A sfătui pe cineva. 12 (Îae) A pedepsi pe cineva. 13 (Îe) A fi pe ~ de a... (sau să...) A fi pe punctul să... 14 (Îs) ~ ferată Mijloc de transport terestru destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. 15 (Art; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. 16 (Îs) Căi respiratorii Totalitate a organelor care conduc aerul între plămâni și mediul extern. 17 Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 18 (Ast; îs) ~ a rătăciților Constelația șarpelui. 19 (Îlav) Pe acea ~ (sau pe ~ ceea) Tot așa. 20 (Îlav) Alăturea cu "~ a Pe de lături. 21 (Îal) Altfel decât ceilalți. 22 (Pfm; îe) A o scoate la ~ A se putea înțelege cu cineva. 23 (Îe) A aduce pe cineva la ~ A scoate pe cineva din rătăcire, îndreptându-l spre bine. 24 (Îe) A-i da (cuiva) în ~ A face pe cineva să înțeleagă ceva. 25 (Îae) A face pe cineva să se învoiască la ceva. 26 (Îe) A avea ~ cuvintelor A avea libertatea de a vorbi. 27 (Îe) A i se face (sau a-i sta, a-i fi cuiva) ~ în cruce A ajunge la o răspântie. 28 (Fig; îae) A sta la îndoială. 29 (Îe) A i se închide cuiva ~ a (în codru) A nu putea merge mai departe. 30 (Îae) A fi silit să renunțe (la ceva plăcut). 31 Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 32 Succesiune de centrale și linii intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 33 (Îs) Dor de ~ Călătorie. 34 (Îe) A face (sau a apuca) ~(a) întoarsă A se întoarce din drum. 35 (Îfu) ~ bunăl Drum bun! 36 (Îs) ~ a jumătate Numai o parte din drum. 37 (Îs) ~ a mânzului Alergătură inutilă de colo-colo. 38 (Îe) A da (sau a face) cuiva ~(a) (liberă) A lăsa pe cineva să treacă. 39 (Îe) A-și face ~ A-și face drum de trecere. 40 (Îae) A căuta prilej. 41 (Îe) A-și lua (sau a apuca) ~ a (în picioare) A pleca. 42 (Îe) A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ ori a se duce în ~-și A nu se amesteca în treburile altuia. 43 (Îlav) Cu o (sau de-o) ~ Dintr-o dată. 44 (Îe) A merge ~ de două (sau trei, patru etc.) zile (poște etc.) A merge o distanță (foarte mare). 45 Direcție luată de o dezvoltare, acțiune, mișcare Si: linie. 46 Metodă. 47 Sferă de preocupări. 48 (Înv; nob) Însărcinare oficială. 49 Pretext. 50 (Îs) ~ de atac Mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. 51 (Mpl; Îoc ~ de drept; îs) ~ de fapt Punerea cuiva în fața faptului împlinit. 52 (Îlav) Pe ~ a Prin intermediul...
CÁLĂ2, cale, s. f. Plantă erbacee decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, în jurul inflorescenței propriu-zise (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla.
CÁLĂ1, cale, s. f. 1. Încăpere sub puntea inferioară a unei nave, destinată încărcăturii acesteia; hambar (3). 2. Instalație portuară pentru construcția sau reparația navelor. 3. Piesă prismatică din lemn sau din metal care se așază în fața roții unui vehicul pentru a-l imobiliza. 4. Piesă metalică de mare precizie folosită la verificarea dispozitivelor de măsurare. – Din fr. cale.
CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Calea-Lactee (n. pr. f.) = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la altul al bolții cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. (Înv.) Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. 7. (Med.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice sau a aerului. Cale digestivă. Cale respiratorie. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ (Jur.) Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea anulării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.
CÁLĂ1, cale, s. f. 1. Încăpere în fundul unei nave și destinată încărcăturii acesteia; hambar (3). 2. Platformă ușor înclinată pe care se construiesc sau se repară nave. 3. Piesă prismatică din lemn sau din metal care se așază în fața roții unui vehicul spre a-l imobiliza. 4. Piesă în formă de prismă, de cilindru sau paralelipipedică, având o dimensiune foarte precisă, cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcția de mașini. – Din fr. cale.
CÁLĂ2, cale, s. f. Plantă decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, înconjurând inflorescența (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla.
CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.
CÁLĂ, cale, s. f. 1. Încăperea situată între puntea cea mai de jos și fundul navei, destinată să primească încărcătura. 2. Platformă ușor înclinată pe care se repară sau se construiesc nave (într-un port sau într-un șantier naval).
CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fîșie de pămînt umblată, folosită pentru deplasările dintr-un loc în altul; drum. Deodată calea coti pe o costișă, printr-un făgițel tînăr. SADOVEANU, O. I 13. Tu ești pe-aici? Eu te-am crezut Cu oile prin vale! De-aș fi știut că ești pe deal, Mergeam pe altă cale! COȘBUC, P. I 107. [împăratul] iese înaintea fecioru-său, pe altă cale, și se bagă sub un pod. CREANGĂ, P. 185. Noaptea-i mică, stele-s multe Și-oi perde calea prin munte! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ (În numiri de străzi) Calea Victoriei. Cale ferată. v. ferată. Calea lactee sau calea robilor sau calea laptelui v. lactee. (La pl.) Căile respiratorii = aparatul respirator. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte, neobișnuit de... Adormea, ș-a doua zi se deștepta în aceeași priveliște dureroasă a vieții lor, din cale-afară chinuită. VLAHUȚĂ, O. A. 255. încă n-am văzut așa femeie, să plîngă de toate cele: era miloasă din cale-afară. CREANGĂ, O.A. 44. Era un vis misterios Și blînd din cale-afară. EMINESCU, O. 1185. ◊ Expr. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a-i ieși înainte, a-l întîmpina. Și ca la mîndre nunți de crai, Ieșit-a-n cale-ales alai. COȘBUC, P. I 56. Țugulea se duse mai întîi în calea zmeului celui mai mare. ISPIRESCU, L. 316. A fi (sau a sta, a se izbi, a se pune) în calea cuiva = a fi piedică cuiva, a i se împotrivi. A, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! EMINESCU, O. I 146. A găsi (sau a afla) cu cale = a socoti că este potrivit, nimerit. Mă-nroșește singur gîndul Că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. A găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. Calea-valea= treacă-meargă, fie, mai merge. De-ar fi fost, cel puțin, așternută pădurea pe jos cu jir în loc de cucuruzi de brad, calea-valea. HOGAȘ, M. N. 98. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Celelalte, calea-valea, dar a guriță? cît lumea. EMINESCU, N. 88. Ce mai calea-valea = ce mai încoace-încolo, ce să mai lungim vorba. Ia să-mi iau eu merticul meu, nu de-altceva, da... să am eu treaba mea, aia e, ce mai calea-valea. PREDA, I. Ce mai calea-valea, casa trecea cu forme, în stăpînirea Cazangiului. PAS, Z. I 152. A pune la cale = a) (cu privire la lucruri) a pregăti ceva, a se îngriji de ceva, a aranja, a hotărî. Apoi, după aceea, lucrurile s-au pus repede la cale. SADOVEANU, M. 117. Chiar în acea zi, cătră sară, baba începu să puie la cale viața nurori-sa. CREANGĂ, P. Puse toate alea la cale pentru drum. ISPIRESCU, L. 140. Toate trebile și le punea la cale singurel. CREANGĂ, P. 16. Să punem la cale o cununie. ALECSANDRI, T. 768; b) (cu privire la persoane) a sfătui, a îndruma, a povățui, a îndemna (de obicei la rău). Baba pune la cale și pe feciorul cel mijlociu, și-și ia un suflet de noră întocmai după chipul celei dintîi. CREANGĂ, P. 7; c) a aplica cuiva pedeapsa cuvenită, a învăța minte pe cineva. Pe urs l-am pus eu la cale. CREANGĂ, P. 215. Așteaptă... Cocolitule... te-oi pune eu la cale și pe tine acuși. ALECSANDRI, T. I 209. A fi pe cale de a... (sau să...) =a fi gata să..., a fi aproape de a...2. Călătorie, drum. Sfioasă, își lăsă ochii în pămînt, urmîndu-și calea spre șipot. BUJOR, S. 83. Se oprește, sfărîmat de cale, Și cheamă somnul care l-a uitat. CERNA, P. 167. Calul, ud de cale, Pămîntu-n loc îl frămînta. COȘBUC, P. I 195. Cîndu-mi vine dor de cale, Merg pe jos ca și călare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Fig. De-ai întîlnit partidu-n cale, Știi drumul, nu mai rătăcești. JEBELEANU, în POEZ. N. 302. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a apuca) calea = a pleca, a porni la drum. Făt-Frumos luă calea spre casa babei. POPESCU, B. IV 23. Și apucînd calea către răsărit, s-a dus. ISPIRESCU, L. 4. El își luă calea iar spre pămînt. EMINESCU, N. 65. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum. Calea jumătate = numai o parte din călătorie. Cale bună! sau bună calea! formulă de salut la plecarea cuiva. Cale bună, fata mea, îi zise tată-său. ISPIRESCU, L. 16. Bună calea, Ivane! CREANGĂ, P. 229. 3. (Adesea determinat prin numele unei măsuri de lungime sau de timp) Distanță, depărtare. Pînă la Lădești este cale. GALACTION, O. I 264. Lumea îl petrecu pînă afară din sat, cale de un ceas. BUJOR, S. 39. E cald. De drum îndelungat Picioarele de-abia-l mai țin, Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. S-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul. CREANGĂ, A. 15. Cînd urla [motanul] dintr-un cap, s-auzea cale de-o zi, iar cînd urla din cîte șăpte, s-auzea cale de șăpte zile. EMINESCU, N. 14. Genarul, pierdut în sălbatecile sale vînători, se depărtase cale de-o zi. EMINESCU, L. P. 179. Alergătorii... sînt datori a face jurul pieții de patru ori, adecă o cale de douăsprezece verste. NEGRUZZI, S. I 36. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o mișcare etc.; linie. Teoria marxist-leninistă ne luminează căile construcției socialiste, ne ajută să rezolvăm toate problemele construcției potrivit condițiilor istorice concrete. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714. ♦ Metodă, mijloc, procedeu de urmat pentru atingerea unui scop. În sufletele a sute de milioane de oameni se întărește speranța că se poate găsi o cale spre reglementarea problemelor litigioase și nerezolvate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2736. ◊ Loc. adv. Pe cale... = prin mijloc..., pe linie... Dispoziție dată pe cale administrativă. ▭ Se aude de concediu... tu ai să-l iei sigur pe cale medicală. SAHIA, N. 118. ◊ Expr. A afla chip și cale v. chip. ♦ Cale de atac = procedură de atacare a unui act judecătoresc (în special a unei sentințe) cerînd modificarea sau anularea lui.
ȚIGÁN, -Ă, țigani, -e, s. m. și f. (Rar la feminin) 1. Persoană care face parte dintr-o populație originară din India (vorbind o limbă indo-europeană), astăzi răspîndită în mai toate țările Europei și trăind în unele părți încă în stare seminomadă. Țiganii, drumeții cei veșnici, ei sînt! Cu ochii de fulger, cu pletele-n vînt... Ei arși sînt de soare, de vînturi bătuți. COȘBUC, P. I 143. Dar romînul cu-a sa mînă rumpe lanțul de robie, Și țiganul, liber astăzi, se deșteaptă-n fericire! ALECSANDRI, P. I 200. Răzvan-vodă era născut în Moldova dintr-un tată țigan și o mumă moldovancă. BĂLCESCU, O. I 339. Pe su' mînă Că-i rumînă. Pe sugeană Că-i țigană. MAT. FOLK. 930. Plac, nu-ți plac, Dar țiganele moarte-ți fac. ib. 931. ◊ Țigan de laie v. laie. Țigan de șatră v. șatră.Expr. A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul, nu pe adevăratul vinovat. (A se muta) ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des, a fi nestatornic, a nu se stabili într-un anumit loc. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși ceva tocmai la sfîrșit, a-și da în petic tocmai la urmă. ♦ (Adjectival) Țigănesc. Ca să poată mai cu plăcere Călători țiganele gloate. BUDAI-DELEANU, Ț. 105. 2. Compus: (popular) calea-țiganului = calea lactee. 3. Persoană, mai ales din populația țiganilor, care practică una din ocupațiile obișnuite ale acestora; (în special) lăutar, fierar. Petrecerea noastră nu-i veselia, caii, vinul, țiganii, femeile și huietul; petrecerea noastră e gîndul posomorît. RUSSO, S. 23. Zi, țigane, pînă mîne, Că mîndruți-i pare bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. ◊ Expr. Este învățat ca țiganul cu ciocanul, se spune despre cei deprinși cu nevoile. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține (marfă, meșteșug etc.). 4. Denumire dată unei persoane brunete, oacheșe. 5. Om cu apucături rele (care nu se sfiește să cerșească, să se tocmească). Ba ici-colea mai vedem și cîte un om mai țigan decît toți țiganii. RETEGANUL, P. I 59. L-am potcovit bine... De nu cumva s-ar răzgîndi; dar parcă nu era țigan să-ntoarcă. CREANGĂ, P. 41. Celui care tot cere, de multe ori se zice: tare-i țigănos; îi țigan din cale-afară. ȘEZ. II 47.
CÁLĂ, cale, s. f. 1. Încăpere situată în fundul unei nave și destinată încărcăturii. 2. Platformă ușor înclinată pe care se construiesc sau se repară nave. 3. Piesă folosită pentru: a) împiedicarea punerii în mișcare a unei mașini; b) menținerea distanței între anumite părți ale unui sistem tehnic. – Fr. cale.
CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulație; drum; parte a unui drum special amenajată pentru a înlesni circulația vehiculelor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva = a fi piedică cuiva, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo-încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; (reg.) a sfătui, a îndruma; (fam.) a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., gata de a... ♦ (Art., urmat de determinări arătând numele) Nume dat unor străzi lungi (și largi). ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Element al unei construcții, pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 3. Călătorie. Cându-mi vine dor de cale, Merg pe jos ca și călare (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ Expr. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva. 4. Distanță, depărtare. S-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul (CREANGĂ). II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, procedeu. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.
cálă s. f., g.-d. art. cálei; pl. cále
cále s. f., g.-d. art. cắii; pl. căi
Cálea-Lactée (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Lactée
Cálea-Láptelui (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Láptelui
Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor
cálea-válea loc. adv.
din cále afáră (tempo lent)/din cále-afáră (tempo rapid) loc. adv.
cálă (nav., bot.) s. f., g.-d. art. cálei; pl. cále
cále s. f., g.-d. art. căii; pl. căi
Cálea-Láptelui s. pr. f.
Cálea-Róbilor s. pr. f.
cálea-válea loc. adv.
din cále afáră loc. adv. (tempo lent)
din cále-afáră loc. adv. (tempo rapid)
CÁLĂ s. (MAR.) hambar, (rar) stivă. (Încărcătura navei comerciale se depozitează în ~.)
CÁLE s. v. depărtare, distanță, motiv, pretext, scuză, spațiu.
CÁLE s. 1. drum, (înv. și reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcție, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-șchiopilor, calea-țiganului, drumul-laptelui, paiele-țiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.
CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.
CALEA-ÓRBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
CALEA-RĂTĂCÍȚILOR s. v. șarpele.
CALEA-RÓBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
CALEA-ȚIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
CALEA-VÁLEA interj. v. fie.
CÁLĂ1 s.f. 1. Încăpere aflată între puntea cea mai de jos și carlinga navei, în care se pune încărcătura. 2. Plan înclinat către mare pe care se construiesc sau se repară nave. [< fr. cale, cf. it. cala, gr. chalan – a coborî].
CÁLĂ2 s.f. Piedică folosită pentru a opri deplasarea nedorită a unui vehicul, a unei piese etc. [< fr. cale, cf. prov. calo].
CÁLĂ3 s.f. Plantă ornamentală cu flori mari roșii sau albe; floarea acestei plante. [< germ. Kalla, lat. calla].
CÁLĂ2 s. f. plantă ornamentală cu flori mari, roșii sau albe. (< germ. Kalla, lat. calla)
CÁLĂ1 s. f. 1. încăpere între puntea inferioară și carlinga navei, în care se pune încărcătura. 2. plan înclinat către mare pe care se construiesc sau se repară nave. 3. piesă pentru calarea (1) roților unui vehicul, a unei piese. 4. piesă de diverse forme cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcția de mașini. (< fr. cale)
cále (cắi), s. f.1. Stradă, drum, șosea. – 2. Parcurs și durată a acestuia. – 3. Distanță (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Pușcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Pușcariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Pușcariu, Études de linguistique, 40; și Dacor., VIII, 283; și Rosetti, I, 174. Cf. călător. Der. docale adv. (Maram., dintr-odată); calist, s. m. (Arg., om care se plimbă alene), în argoul din București și în limbaj fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe Calea Victoriei, arteră principală a orașului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ți drumul”.
CÁLĂ1 ~e f. 1) Încăpere sub puntea unei nave, rezervată pentru încărcături. 2) Platformă înclinată spre apă unde se construiesc sau se repară nave. ~ de construcție. ~ plutitoare. /<fr. cale
CÁLĂ2 ~e f. Plantă erbacee perenă, din familia araceelor, având flori mari, albe, răsucite în formă de cornet, cultivată în scopuri decorative. /< germ. Kalla, lat. calla
CÁLĂ3 ~e f. 1) Piesă în formă de trunchi de piramidă, care se așază în fața roții unui vehicul, pentru a-l imobiliza. 2) Piesă folosită în construcția de mașini pentru măsurarea dimensiunilor. /<fr. cale
CÁLE căi f. 1) Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ◊ Din ~ -afară peste măsură. ~ea vieții cursul vieții. A-și face ~ (sau drum) a) a-și crea posibilități de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-și ajungă ținta. A-i ține ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câștiga bunăvoința; b) a pândi trecerea cuiva. A pune țara la ~ a discuta multe și de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-și pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulație într-un oraș. 3) Linie de comunicație. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respirația; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei mașini, al unui aparat. ◊ ~ de rulare suprafață pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcție de dezvoltare, de mișcare. ◊ Pe ~ administrativă prin organele de administrație. Pe ~ ierarhică din instanță în instanță. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spațiu; distanță; depărtare. A mers ~ de două zile. [Art. calea; G.-D. căii] /<lat. callis
cále cále, s.f. (reg.) coș, horn; ogeac.
cale f. 1. spațiu îndepărtat de la un loc la altul, drum: cale de comunicațiune; calea lactee, numită și calea lui Troian sau drumul robilor, fâșie luminoasă lăsată pe cer de o imensă grămadă de stele, a căror depărtare le face invizibile ochiului liber; 2. spațiu rezervat și lucrat cu artă afară din sate și orașe, șosea: calea națională, județeană; 3. stradă mare: calea Victoriei; 4. călătorie: cale bună; 5. drum de urmat, mijloc de transportat: pachetele se expediază pe calea porștei; 6. linie de raliuri la drum de fier: cale ferată; 7. canal, conduct: căile respiratorii; 8. fig. direcțiune în purtare: calea binelui; 9. fig. dreptate, cuviință: cu cale, fără cale; a găsi (afla) cu cale, a judeca că e drept, a crede de cuviință; a pune la cale, a regula, a dispune; fig. a îndemna, a sfătui; a fi pe cale, a avea de gând, a umbla să...; din cale afară, foarte, peste măsură. [Lat. CALLIS, drum bătut de vite].
calea-valea adv. binișor, suportabil: până aci calea-valea. [Lit. calea e vale sau drumul e oblu].
*cálă f., pl. e (fr. cale). Mar. Partea cea maĭ joasă din interioru uneĭ corăbiĭ.
cále f., pl. căĭ (lat. callis, it. sp. calle). Linie, drum de comunicațiune. Fășie de pămînt pavată, șosea. Stradă care se prelungește și afară din oraș spre alt oraș orĭ loc. Călătorie: a plecat în lungă cale. Mers, direcțiune de mers: mĭ-a tăĭat calea. Mod de transport orĭ de a lucra: pe ce cale a venit? Pe ce cale aĭ cîștigat baniĭ? Pe calea onoriĭ, pe cale legală. Anat. Canal: căile respiratoriĭ. Cale ferată, drum de fer (pe ale căruĭ șine circulă locomotive și vagoane). Cale națională, a statuluĭ. Cale județenească, a județuluĭ. Cale primară, întorcătură, prima vizită a mireluĭ și mireseĭ la părințĭ orĭ la rude. Cale vicinală, a comunelor rurale. Calea lapteluĭ saŭ drumu robilor, o dungă luminoasă pe cer compusă dintr’o infinitate de stele foarte depărtate. Cu cale, de cuviință, bun (opus luĭ fără cale, răŭ): așa a găsit el cu cale. A pune la cale, a concepe, a dispune, a face să se execute. A îndemna, a sfătui: tu m’aĭ pus la cale să fac asta. A da cale cuĭva (Ur.), a te retrage din fața luĭ. A fi pe cale să facĭ ceva saŭ de a face ceva, a avea de gînd, a umbla să facĭ ceva. Afară din cale, (saŭ din cale afară), neobișnuit, extraordinar. Cale bună! Drum bun! Mergĭ sănătos! Calea-valea (cale și vale), binișor, suportabil.
CA s. (MAR.) hambar, (rar) stivă. (Încărcătura navei comerciale se depozitează în ~.)
cale s. v. DEPĂRTARE. DISTANȚĂ. MOTIV. PRETEXT. SCUZĂ. SPAȚIU.
CALE s. 1. drum, (înv. și reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale-feratâ = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. (Se deplasează pe ~.) 3. direcție,linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 4. chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, (reg.) cap, modru, (înv.) manoperă, marșă, mediu, mijlocire. (Altă ~ de a rezolva o problemă.) 5. filieră, intermediu, mijlocire. (Pe ce ~ a ajuns la noi?) 6. (ASTRON.) calea-lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brîul-Cosinzenii, brîul-lui-Dumnezeu, brîul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-șchiopilor, calea-țiganului, drumul-laptelui, paiele-țiganului; calea-laptelui = calea-lactee, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brîul-Cosinzenii, brîul-lui-Dumnezeu, brîul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-șchiopilor, calea-țiganului, drumul-laptelui, paiele-țiganului.
calea-lui-Troian s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI.
calea-orbilor s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI.
calea-rătăciților s. v. ȘARPELE.
calea-robilor s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI.
calea-țiganului s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI.
calea-valea interj. v. FIE.
CALĂ dispozitiv mecanic care fixează roțile unei aeronave pe sol, împiedicând-o să alunece.
CALE spațiu sau suparafață destinată deplasării aeronavelor. Există: cale aeriană, porțiune din spațiul aerian controlat de forma unui paralelipiped cu dimensiuni stabilite lateral, iar pe verticală începând de la nivelul de zbor 300 m și până la nivelul de zbor 15.550 m (pentru avioane supersonice nivelul de zbor maxim este de 18.250 m); Cale de acces a mijloacelor de atac aerian, direcție de pătrundere la obiective a mijloacelor de atac aerian ale inamicului, putând fi îndepărtată (la 100-300 km de obiectivul apărat pe care acționează aviația de vânătoare), apropiată (la 70-100 km de obiectivul apărat, pe care acționează trupele de rachete și artilerie antiaeriană și trupele de bruiaj radioelectronic) și nemijlocită (la 15-20 km de obiectivul apărat, nimicirea inamicului aerian fiind asigurat de focul artileriei și rachetelor antiaeriene și a armamentului de infanterie. Cale de rulaj, porțiune de teren special amenajată care asigură accesul aeronavelor de la locul de staționare la pista de decolare-aterizare.
sale cale – (reg.; gastr.) Bicarbonat de amoniu; amoniac. Se folosește în patiserie: „Creșteau turtile dacă punea-i sale cale-n aluat” (Crâncău, 2013). – Et. nec.; probabil o denumire de farmacie cu sensul de „medicament alcalin” (folosit, de regulă, în tratamentul acidității gastrice); sare alcalină.
AUREA MEDIOCRITAS (lat.) aurita cale de mijloc – Horațiu, „Ode”, II, 10, 5. Îndemn la modestie și la cumpătare. Astăzi, persiflare a mediocrității.
CALE (lat. callis) s. f. I. 1. Fîșie de teren amenajată pentru a permite circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ♦ Loc. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte. ♦ Expr. A găsi (sau a socoti) cu cale = a crede că este potrivit. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja. ♦ C. ferată = sistem de transport terestru, pentru călători și mărfuri, în care vehiculele rulează și sînt ghidate continuu pe două șine din oțel laminat profilat; cale de comunicație (linie) destinată vehiculelor feroviare. Prima c. f. a fost construită de G. Stephenson în Anglia (1832). Pe terit. României prima c. f. a fost construită între Oravița și Baziaș (1846-1854). ♦ (Art., urmat de determinări care indică numele) nume dat unor străzi lungi și largi. 2. (Înv.) Arteră de penetrație într-un oraș, făcînd legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei mașini, al unui aparat etc. ♦ C. de rulare = suprafață pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic (transportor, placă turnantă etc.). 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. ♦ C. de transmisiune = ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiunea unilaterală (ex. în radiodifuziune) sau bilaterală (ex. în telefonie), la distanță, a unui flux de informații. 5. (AV.) Distanța dintre roțile coaxiale (ecartament) ale trenului de aterizare al unui avion. 6. C. de curent = ramură a înfășurării indului mașinilor electrice cu colector. 7. (INFORM.) C. de date = legătură stabilită între două registre ale unei memorii, care permite transferul conținutului registrului sursă în registrul destinație. 8. Călătorie. 9. Depărtare, distanță. Cale de două ceasuri. 10. (MED.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice (ex. c. digestivă, c. urinară) sau a aerului (ex. c. respiratorie). ♦ C. nervoasă = formațiune neuronală ce asigură transmiterea influxului nervos de la receptori la centrii nervoși sau de la aceștia la efectori (ex. c. optică, c. olfactivă, c. piramidală). C. de administrare = modalitatea de introducere a unui medicament în organism (ex. c. orală, c. externă, c. parentală, prin injecții). C. de transmitere sau de infecție = locul prin care pătrunde în organism agentul cauzal al unei boli infecto-contagioase (ex. c. digestivă, c. respiratorie, c. cutanată etc.). II. Linie, direcție luată de o mișcare, de o acțiune, de o dezvoltare. ♦ Procedeu, modalitate, mijloc, metodă. ♦ (Dr.) C. de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărîrea unui organ de jurisdicție, precum și unele organe prevăzute de lege sesizează organul competent în vederea desființării horărîrii și rejudecării litigiului (ex. recurs, revizuire, recurs extraordinar) ♦ Loc. Pe cale... = prin intermediul...
CALEA LACTEE, brîu luminos care se vede noaptea de la un capăt la celălalt al boltei cerești. Este format din miliarde de stele ale galaxiei noastre, care nu pot fi distinse cu ochiul liber. Cunoscută și sub denumirea de Calea Laptelui, Calea sau Drumul Robilor.
CĂILE FERATE ROMÂNE (C.F.R.), denumire a rețelei de cale ferată și a instituției însărcinate cu exploatarea și administrarea ei. Înființată în 23 apr. 1880, sub denumirea Direcțiunea principiară a Căilor Ferate Române.
NIL MEDIUM EST (lat.) nu există cale de mijloc – Ori așa, ori altfel.
PER ASPERA AD ASTRA (lat.) pe căi anevoioase (se ajunge) la stele – Seneca, „Hercule furens”, 437. V. și Ad augusta per angusta.
RECTUM ITER QUOD SERO COGNOVI ET LASSUS ERRADO, ALIIS MONSTRO (lat.) eu arăt altora calea dreaptă, pe care am cunoscut-o târziu când eram obosit de rătăcire – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 8, 3.
*CALE temă comună din: Calist, Calistrat, Calinic și Caliopi, Calisa, Calista, Calistena; cf. și Calia (Syn Cf. și frecv. neogr. Kαλλιὼ ipoc. acestora. I. Pentru bărbați: 1. Calie (Sd XYI); Caliia, țig. (16 B I 139; P12); Caliu (ib. 12; 17 B IV 434). 2. Cale, A. (Cîmp 183); -dobr. (RI XI 210); -a, Radul (17 B IV 160); – b. act. Călescul, N. (Cras); – Mihu (Gorj); – Necula, olt. (Sur VI). 3. Călea, 1625, munt. (Sd VII 272). 4. Cîlea (Sur V). II. Pentru femei: 1. Calea, frecvent pretutindeni – chiar în Maramureș – și în baladă. Calia f., sec. XVII (P Gov f° 12). 2. Califa (Băl VI; 10 43; 17 B III 388 etc.); dobr. (RI XI 205). Podul Caliții în București, azi Calea Rahovei, numit, prin etimologie populară și „Podul Calicilor”; Călița f. (P3); Calițoiu, (AO XVI) n. marital sau matronim. Cf. neogr. Kαλίτσα. III. Derivate probabile: 1. + man: Căliman, nume balcanic purtat în dinastia Asăneștilor de Ioan Căliman Asan (sec. XIII); Căliman, munte; -ești ss; Calim(an) (16 B IV 259); Căliman (C Bog; 16 A I 555). Cf. Găliman alunecare fonetică, olt. (Donat AO XX 281). 2. + -otă: Calotă, pren. (P2; PBor 45, 93, 97); n. frec., sau din subst. cal (DLR), ca: Bootă, Iapotă; numele se găsește și la sud-slavi; alte etimologii: V. Bogrea din gr. Kαλή) „Frumoasa”, „Mușata” (DR II), Miklosich din sl. KАΛZ „negru”, iar Măreții de la Calinič. V. și Calce (Partea II-a).
cále, căi s. f. Drum. ♦ Calea sâmbetei = distanță de drum care putea fi parcursă sâmbăta în afara Ierusalimului după rânduielile tradiționale ale iudeilor, adică 2.000 de coți (960 m). Pentru aceasta erau fixați niște indicatori în cele patru părți ale orașului; spre Betel, Betoran, Hebron și Ierihon. – Din lat. callis.
a face cale întoarsă expr. a reveni la punctul de pornire, a se înapoia, a se întoarce.
a lua calea putreziciunii expr. (intl.) a fi arestat / condamnat la închisoare
a pune la cale expr. 1. a urzi, a complota. 2. a plănui, a proiecta. 3. a organiza; a pregăti.
A PUNE LA CALE O ÎNTÂLNIRE AMOROASĂ a avea o ciocnire la borcan, a se învârti de un sentiment, a rula un sentiment.
a pune țara la cale expr. 1. a face un plan, a pregăti / a organiza ceva prin consultări comune. 2. a discuta, a sta la taifas / la taclale.
a-și pune burta la cale expr. a mânca pe săturate.
calea putreziciunii expr. închisoare.
A ABATE DE LA CALEA CEA BUNĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. și A abate de la calea cea dreaptă; A abate de la calea dreaptă; A abate de la drumul cel drept.
A ABATE DE LA CALEA CEA DREAPTĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea bună.
A ABATE DE LA CALEA DREAPTĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea dreaptă.

cale dex

Intrare: cală
cală substantiv feminin
Intrare: cale
cale substantiv feminin
Intrare: calea-valea
calea-valea locuțiune adverbială interjecție
cale substantiv feminin
vale substantiv feminin
Intrare: Cale
Cale
Intrare: Calea-Lactee
Calea-Lactee (numai) singular substantiv propriu feminin articulat
Intrare: Calea-Laptelui
Calea-Laptelui (numai) singular substantiv propriu feminin articulat
Intrare: Calea-Robilor
Calea-Robilor (numai) singular substantiv propriu feminin articulat
Intrare: calea-țiganului
calea-țiganului (numai) singular substantiv feminin articulat
Intrare: aleargă-cale
aleargă-cale substantiv masculin