calce definitie

65 definiții pentru calce

călcá1 v vz calchia
călcá1 [At: CORESI, EV. 8/30 / Pzi: calc / E: ml calcare] 1 vi A pune piciorul pe ceva sau undeva Si: a păși. 2 vi (Îe) A ~ ca din pod (sau de sus) A umbla trufaș. 3 vi (Îe) A ~ în străchini A umbla neatent. 4 vi (Îae) A fi stângaci. 5 vi (Îae) A face gafe. 6 vi (Îe) A ~ pe urmele cuiva A avea apucăturile, comportamentul cuiva. 7 vi (Îe) A ~ a... A umbla ca..., a promite să ajungă... 8 vi (Îe) A ~ strâmb A fi necinstit. 9-10 vi (Îe) A ~ cu dreptul (sau stângul) A porni bine (prost) la o acțiune.12 vi (Îae) A (nu) izbuti. 13 vt A apăsa ceva cu piciorul. 14 vi (Subiectul este mașina, trenul, trăsura etc.) A zdrobi trecând peste ceva. 15 vtrp (Pop; d. păsări) A se împerechea. 16 vi A trece, a se abate pe undeva. 17 vt (Fam) A veni fără veste undeva sau la cineva. 18 vt A strivi, a zdrobi cu picioarele. 19 vt A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o pășire repetată cu picioarele. 20 vt (C.i. strugurii) A tescui cu picioarele. 21 vt (Îe) A ~ apa A se menține la suprafața apei în poziție verticală, fără a înainta. 22 vi A înfrânge o pornire sau un sentiment. 23 vt (Îe) A-și ~ pe inimă A face ceva împotriva propriilor sentimente și voințe. 24 vt (C.i. legea, porunca, jurământul, făgăduiala etc.) A încălca. 25 vt (C.i. oamenii; subiectul este nevoia, boala, focul etc.) A ajunge. 26 vt (Cio) A asupri. 27 vt A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. 28 vr (D. vite) A se lovi în mers la picioarele din față cu copitele picioarelor dinapoi. 29 vt (C.i. drumul, un loc etc.) A bătători, a cutreiera. 30 vt (Cu subiectul dușmanul, hoții etc.) A da năvală, a intra (pe neprevăzute), pustiind, prădând, jefuind. 31 vt (C.i. ferăstrăul) A ascuți, îndepărtând dinții lateral.
CÁLCE2 s. f. 1. Oxid de calciu. 2. Material refractar obținut prin calcinarea carbonatului de calciu natural. – Din lat. calx, calcis.
CÁLCE1, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbacee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în forma copitei de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.
CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau undeva; a păși. ◊ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite. A călca cu stângul = a porni prost la o acțiune; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece pășind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre bărbătușul păsărilor) A fecunda. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind și prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ◊ Expr. A călca apa = a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voințe. 2. A nu respecta o hotărâre, o lege, o obligație etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.
CÁLCE2, s. f. 1. Oxid de calciu. 2. Material refractar obținut prin calcinarea carbonatului de calciu natural. – Din lat. calx, calcis.
CÁLCE1, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbecee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în formă de copită de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.
CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păși. ◊ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite. A călca cu stângul = a porni prost la o acțiune; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece pășind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre bărbătușul păsărilor) A fecunda. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind și prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ◊ Expr. A călca apa = a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voințe. 2. A nu respecta o hotărâre, o lege, o obligație etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.
CÁLCE s. f. Plantă erbacee cu frunze groase și lucitoare în forma copitei de cal și cu flori galbene-aurii; crește pe lîngă bălți și prin locuri umede (Caltha palustris).
CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. Intranz. (Urmat de determinări locale sau modale) A pune piciorul pe ceva sau undeva; a păși. Calcă parcă altfel. Are mersul mai mult sărit. SAHIA, N. 97. Fiul împăratului nu cuteza să calce pe pardoseala băii și pe velințele... așternute prin palat, de milă să nu le strice frumusețea. ISPIRESCU, L. 38. Purcelul calcă înainte pe covoare. CREANGĂ, P. 38. ◊ (Arătînd felul de a merge, de a păși) A călca înțepat. Calcă în vîrful picioarelor. Calcă ușor. ▭ Sentinela umbla pe puntea de tablă de fier. Avea cizme țintuite, călca greu, și tot șlepul gol și uriaș răsuna ca un clopot. DUMITRIU, N. 135. ◊ Expr. (Rar) A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. Cum o să-și răsucească mustața de grozav printre tineret, o să calce din pod. DELAVRANCEA, S. 39. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stîngaci; a face o gafă. A călca în urma cuiva = a merge după cineva, a urma pe cineva. Nici un os nu mai găsea, Că-n urma voinicilor Calcă ceata lupilor. ALECSANDRI, P. P. 262. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile sau obiceiurile cuiva. Calcă pe urmele tatălui-său. A călca... = a) a umbla ca... Barba și punga... te făcea să calci a popă. CREANGĂ, A. 86; b) a promite să ajungă... A călca strîmb (sau într-aiurea sau alături cu drumul) = a se abate de la linia bunei conduite, a face o faptă nepermisă. Iubești pe alta... Te-am înțeles eu de mult că-mi calci într-aiurea. ALECSANDRI, T. 1017. A calea cu stîngul = a începe ceva greșit; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva bine. ◊ Tranz. Simții că m-a călcat oarecine pe rochie. ISPIRESCU, L. 236. ◊ (Expr.) A nu mai călca iarbă verde = a nu mai trăi, a muri, a fi mort. Pînă cînd va călca el... iarbă verde, noi n-om fi... în ticnă. SBIERA, P. 241. A călca apa = a înota în poziție verticală, mișcînd numai picioarele. Fana călca apa și știa să facă pluta, înota voinicește, cu o mînă sau cu amîndouă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 41. ♦ Tranz. A apăsa cu piciorul pe piciorul altcuiva pentru a-i face semn sau a-i da să înțeleagă ceva. Cum se învîrtea hora, ba o strîngea pe fată de mînă, ba o călca pe picior... cum e treaba flăcăilor. CREANGĂ, P. 163. ♦ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «peste») A trece peste ceva pășind pe deasupra. Ercul Erculean, Căpitan rîmlean, Calcă peste piatră. ALECSANDRI, P. P. 15. ◊ Fig. Ar fi trebuit să calce peste trupul meu, ca să se ducă a se cununa cu el. NEGRUZZI, S. I 52. 2. Intranz. (Urmat uneori de determinări introduse prin prep. «pe», «prin», «în», «pe la») A intra, a veni undeva, a se abate. Tata l-a poftit să nu mai calce pe la voi. PAS, Z. I 253. Aici sîntem pe moșia unei gheonoaie care e atît de rea, încît nimeni nu calcă pe moșia ei fără să fie omorît. ISPIRESCU, L. 4. Mi-a hotărît să nu-i mai calc în casă, de cînd i-am zis că se dă cu roș. ALECSANDRI, T. I 40. ◊ Tranz. (în expr.) A călca pragul (sau casa) cuiva = a intra undeva, a merge la cineva. I-a poruncit să nu-i mai calce pragul. CARAGIALE,O.III 34. Eu casa nu i-o voi mai călca. RETEGANUL, P. TV 4. A călca pragul = a ieși din casă. Dar nici pragul n-am călcat Și altul mi-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, 235. 3. Tranz. (Cu privire la un drum, la o regiune etc.) A cutreiera, a colinda, a străbate. Toată [pădurea] o călcă, pînă ajunse la o căsuță. RETEGANUL, P. IV 13. De cînd mă simt bărbat, Multe țări eu am călcat. ALECSANDRI, P. I 97. Eu toți munții am călcat, Mură-albastră n-am aflat. ALECSANDRI, P. P. 53. 4. Tranz. Fig. (Subiectul e dușmanul, hoții etc.; cu privire la om, țară, hotar, casă) A da năvală, a intra (pe neprevăzute) și a lua în stăpînire; a încălca pustiind, prădînd sau jefuind. L-au călcat într-o noapte hoții și erau să-l taie. PAS, Z. I 26. Din porunca domniei, Roșea îl călcase noaptea și-l ridicase din pat de lîngă jupîneasă. SADOVEANU, Z. C. 228. Nu care cumva să fi trecut să calce țara turcului? ISPIRESCU, M. V. 60. Subprefecții călcară peste noapte casa din Curechi, unde dormea liniștit Crișanul, și-l prinseră legat. ODOBESCU, S. III 533. ◊ Fig. (Subiectul e primejdia, durerea etc.) Pe noi ne-a călcat mare jale. GALACTION, O. I 255. Măi, podar...! Trage podul, Să trec Oltul, C-aicea te calcă focul Și te prăpădesc cu totul. TEODORESCU, P. P. 292. ♦ (Familiar) A veni fără veste undeva sau la cineva, a face cuiva o vizită (pe neașteptate). Peste vreo opt zile, m-a călcat d. Guță iar, și iar mi-a șters carboava. CARAGIALE, M. 284. II. Tranz. (De obicei determinat prin «în» sau «sub picioare») 1. A strivi, a zdrobi, a nimici. Omul în frămîntarea luptei nu mai e om. Îl lovești, nu-l doare. Cade și alții îl calcă, nu simte. DELAVRANCEA, A. 46. Să călcăm în picioare și cal și călăreț. ISPIRESCU, M. V. 23. Calu-i turbă, mușcă, sare... Calcă trupuri sub picioare. ALECSANDRI, P. II 16. Măicuța călcatu-i-a Cu copita calului Tocma-n capu pieptului. JARNÍK-BÎRSEANU, 485. ◊ Fig. Vijelia-ngrozitoare... calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. Fericit acel ce calcă tirania în picioare! ALECSANDRI, P. A. 82. Săracă și-a mea inimă, Cum o calcă răii-n tină! ANT. LIT. POP. I 30. Noi, țăranii, vai de noi, Ne-au fript hoții de ciocoi! Ne mănîncă din sudoare Și ne calcă în picioare. ANT. LIT. POP. I 558. ◊ (Subiectul este un vehicul) Trenul a călcat un călător. ♦ A bătători, a îndesa, a frămînta ceva printr-o călcare repetată cu picioarele: a) a bătători pămîntul, iarba, semănăturile; b) a tescui cu picioarele strugurii în lin. Și voi veți călca poate în picioare Strugurii putrezi de copți. BENIUC, V. 26; c) a frămînta cu picioarele lutul. Fata... călcă lut și lipi cuptorul. CREANGĂ, P. 287. ♦ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») A învinge, a înfrînge o pornire sau un sentiment. Calcă, mîndro, pe mînie, Acum mi-a trecut și mie. HODOȘ, P. P. 189. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a se hotărî la o acțiune învingînd anumite sentimente care îl opreau. A văzut-o orășanca. s-a întunecat. Și-a călcat totuși pe inimă și i-a spus: Să ne ajuți la gospodărie, fată. STANCU, D. 17. 2. (Cu privire la o hotărîre, un angajament, o obligație, o lege etc.) A nu respecta, a nesocoti. Și-a călcat cuvîntul. a își propusese de atîtea ori să nu mai vorbească despre lucrurile acestea și totuși mereu își călca hotărîrea. REBREANU, R. I 43. Nu voia să calce sfatul bătrînilor! SBIERA, P. 42. Aș călca hotărîrea ce am făcut de a spune adevărul. NEGRUZZI, S. I 38. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. Unde să m-ascund? A!... în dulapul ist cu rochii... Nu-s călcate rochiile, dar le-oi călca eu. ALECSANDRI, T. I 40. Ba îmbracă pe cucoana... ba gătește duducile... ba calcă rochii de bal... ba arde nucușoară de sprîncene. ALECSANDRI, T. I 126. [Cămașa] să ți-o calc apoi frumos. TEODORESCU, P. P. 308.
CÁLCE2 s. f. (Ieșit din uz) Oxid de calciu. – Lat. lit. calx, calcis.
CÁLCE1 s. f. Plantă erbacee cu frunze groase și lucitoare, în forma copitei de cal și cu flori galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.
CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau undeva; a păși. ◊ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face o gafă. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a se abate de la linia bunei conduite. A călca cu stângul = a începe ceva greșit; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva bine; a izbuti. (Tranz.) A nu mai călca iarba verde = a muri. A călca apa = a înota în poziție verticală. ♦ A trece pășind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre păsări) A face să fecundeze. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. ◊ Expr. (Tranz.) A călca pragul (sau casa) cuiva = a intra undeva, a merge la cineva. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind și prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici (cu picioarele). ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele; a tescui strugurii cu picioarele. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a se hotărî la o acțiune învingând anumite sentimente. 2. A nu respecta o hotărâre, o obligație etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.
cálce1 (plantă) s. f., g.-d. art. cắlcii; pl. călci
cálce2 (oxid de calciu, material refractar) s. f., art. cálcea, g.-d. art. cálcei
călcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. calc, 3 cálcă, 1 pl. călcắm; conj. prez. 3 să cálce
cálce (chim.) s. f.
cálce (bot.) s. f., pl. călci
călcá vb., ind. prez. 1 sg. calc, 3 sg. și pl. cálcă, 1 pl. călcăm; conj. prez. 3 sg. și pl. cálce
CÁLCE s. v. oxid de calciu.
CÁLCE s. v. var.
CALCE-MÁRE s. v. rostopască.
CALCEA-CÁLULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemțească.
CĂLCÁ vb. 1. v. păși. 2. a fecunda. (Cocoșul ~ găina.) 3. a netezi, (Ban.) a piglui, (prin Maram.) a scăci, (Transilv. și Maram.) a teglăzi, a teglăzui. (~ rufele.) 4. v. contraveni.
CĂLCÁ vb. v. asupri, colinda, cotropi, cutreiera, exploata, invada, împila, împovăra, încălca, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, parcurge, persecuta, prigoni, străbate, strivi, tiraniza, urgisi, vântura, zdrobi.
A călca ≠ a șifona, a respecta
cálce (calce), s. f. – Gălbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvînt care apare la Plaut, și care înseamnă „plantă cu flori galbene”, cum sînt într-adevăr gălbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calțe (pentru țe › ce, cf. arici). În general se admite că acest cuvînt calce reprezintă lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Pușcariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); însă semantismul este mai puțin clar.
călcá (cálc, călcát), vb.1. A pune piciorul pe jos, a păși. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neașteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufăria, îmbrăcămintea etc. cu fierul de călcat. – 7. La păsări, a fecunda bărbătușul femela. – 8. La animale de tracțiune, a-și lovi picioarele, a și le răni, datorită faptului că au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dinții de ferăstrău. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, făcîndu-l să fie călcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. Lat. calcāre (Pușcariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher „a călca (păsările)”. Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma că a călca și a încurca „a încîlci” sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de forțată a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. călcat, s. n. (călcătură, urmă); călcător, s. n. (presă, teasc; pedală, de ex. cea a mesei dulgherului sau a războiului de țesut; pilă pentru a rostui dinții ferăstrăului); călcătoreasă, s. f. (femeie care are meseria de a călca rufe); călcătorie, s. f. (atelier de călcat rufele); călcătură, s. f. (pas, mers; urmă; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. căzătură, scurtătură, strîmbătură etc.); Pușcariu 255 și Candrea-Dens., 220 propun totuși, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibilă; încălca, vb. (a viola, a nu respecta); încălcător, adj. (infractor; invadator).
CÁLCE2 f. 1) Var nestins. 2) Material refractar obținut prin calcinarea calcarului. /<lat. calx, calcis
CÁLCE1 f.: ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, având tulpină ramificată la bază, flori mari galbene și frunze groase lucitoare, care crește prin bălți și locuri umede. /<lat. calx, calcis
A CĂLCÁ calc 1. intranz. 1) A pune piciorul pe ceva sau undeva. ◊ ~ (sau a păși) cu stângul a) începe rău ceva; b) a fi prost dispus. ~ (sau a păși) cu dreptul a începe cu succes ceva. 2) A parcurge o distanță; a păși. ◊ ~ în străchini a) a fi stângaci; b) a face gafe. ~ (sau a păși) în vârful degetelor a merge atent, fără zgomote. ~ strâmb (sau alăturea cu drumul) a urma o cale greșită. ~ pe urmele cuiva a avea comportarea cuiva, reluându-i apucăturile. 2. tranz. 1) A trece cu pasul; a păși. ~ o groapă.A nu-i (mai) călca pragul cuiva a nu (mai) veni pe la cineva. 2) pop. (despre persoane) A veni pentru o vizită scurtă. 3) A strivi, apăsând cu picioarele. ◊ ~ (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. ~ (pe cineva) pe coadă a provoca supărarea cuiva. 4) (pământ, terenuri, iarbă etc.) A bătători cu picioarele. 5) pop. (despre bărbătușii păsărilor) A face să procreeze; a fecunda. 6) rar (țări, regiuni, drumuri etc.) A parcurge de la un capăt la altul; a străbate; a traversa. 7) (teritorii) A încălca, prădând și pustiind. 8) fig. (dispoziții legale) A neglija, comițând o abatere; a nu respecta; a încălca. 9) (obiecte de îmbrăcăminte, albituri etc.) A netezi cu fierul de călcat. /<lat. calcare
calce f. numele științific al varului.
calce f. calcea calului, plantă cu frunze groase, lucitoare și florile galbene-aurii, crește prin bălți și locuri umede (Caltha palustris). [Lat. CALCEM, lit.călcâiul calului].
călcà v. 1. a apăsa cu călcâiul: a călca struguri; 2. a strivi: l’a călcat o trăsură; 3. a păși, a umbla: a călca ușor (v. popă); 4. a surprinde, a ataca pe neașteptate: l’au călcăt hoții; 5. a năvăli și prăda: ne calcă păgânii și țara-i în peire AL.; 6. a se întinde pe un loc străin, a-l ocupa pe nedrept: îmi calcă moșia; 7. fig. a viola, a înfrânge: a călca o poruncă, o lege, un jurământ; 8. a netezi rufe, stofe, apăsându-le cu un fier cald; 9. a se călca, se zice de cal când cu picioarele dinapoi pălește pe cele dinainte. [Lat. CALCARE].
2) calc, a călca v. intr. (lat. calcare, it. calcare, pv. sp. pg. calcar, fr. cocher. V. călcîĭ). Pășesc, umblu: a călca ușor, pe spinĭ, în noroĭ. Fig. A călca’n străchinĭ, a călca afectat; a umbla după aventurĭ amoroase. a călca a popă, a denota aptitudinĭ de seriozitate, a inspira încredere. V. tr. Pășesc, ating cu talpa: calc pămîntu țăriĭ mele. Strivesc, zdrobesc: l’a călcat trenu. Storc cu talpa: a călca poama. Atac, prad în casa orĭ în țara luĭ: m’aŭ călcat hoțiĭ, hoțiĭ mĭ-aŭ călcat casa, dușmaniĭ ne-aŭ călcat țara. Cotropesc, uzurp: a călca o moșie, (fig.) drepturile cuĭva. Violez, înfrîng: a călca legea, ordinu, jurămîntu. Netezesc pînza apesînd-o c’un fer cald: a călca rufele. A fecunda (despre păsărĭ): cocoșu calcă găina. Neol. (fr. calquer). Reproduc un desemn punînd foaĭa transparentă pe original (fals calchiez).
*2) cálce f. (lat. calx, calcis. V. șosea). Chim. Var.
1) cálce f., pl. călcĭ (lat. calx, calcis, călcîĭ). Calcea caluluĭ, o plantă erbacee ranunculacee care crește pin locurĭ umede (calta palustris). Face florĭ marĭ galbene auriĭ. – Să nu fie un cuv. stricat de botaniștĭ din lat. calta (Virg. Ecl. 2,50)?
CALCE s. (CHIM.) oxid de calciu.
calce s. v. VAR.
calce-mare s. v. ROSTOPASCĂ.
calce-mi s. v. GRÎUȘOR. SĂLĂȚEA. UNTIȘOR.
CALCEA-CALULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemțească.
călca vb. v. ASUPRI. COLINDA. COTROPI. CUTREIERA. EXPLOATA. INVADA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. ÎNCĂLCA. NĂPĂDI. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PARCURGE. PERSECUTA. PRIGONI. STRĂBATE. STRIVI. TIRANIZA. URGISI. VÎNTURA. ZDROBI.
CĂLCA vb. 1. a păși, (înv. si reg.) a păsa. (~ în vîrful picioarelor.) 2. a fecunda. (Cocoșul ~ găina.) 3. a netezi, (Ban.) a piglui, (prin Maram.) a scăci, (Transilv. și Maram.) a teglăzi, a teglăzui. (~ rufele.) 4. a se abate, a contraveni, a încălca, a nesocoti, a viola, (înv.) a păși, a sparge, a stropși, a știrbi. (~ o lege.)
calce1, călci, s.f. – (reg.) Lanț înroșit în foc (pe care se mulge oaia, ca să nu i se ia laptele): „Se păstrează obiceiul ca atunci când mulgi întâi la munte să se mulgă pe călci” (C. C., 1979). – Et. nec.
calce2, călci, s.f. – (reg. / bot.) Plantă erbacee perenă, toxică, cu flori galbene și frunze lucitoare, în formă de copită de cal; calcea-calului (Caltha palustris): „Frunză verde de călcuță, / Mândru-i cu două drăguță” (Bârlea, 1924, I: 230). În Maramureșul din dreapta Tisei, florile de calce se pun la casă și la grajd, la Sf. Gheorghe (Grai. rom., 2000). ♦ (onom.) Calcea, nume de familie în Maramureș. – Lat. calx, calcis „calcâi” (DEX, MDA).
calce1, călci, s.f. – Lanț înroșit în foc (pe care se mulge oaia ca să nu i se ia laptele): „Se păstrează obiceiul ca atunci când mulgi întâi la munte să se mulgă pe călci” (C. C. 1979). – Probabil lat. calx, calcis „călcâi”.
calce2, călci, s.f. – (bot.) Plantă erbacee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare în formă de copită de cal; calcea calului (Caltha palustris): „Frunză verde de călcuță, / Mândru-i cu două drăguță” (Bârlea 1924 I: 230). – Lat. calx, calcis.
CALCE1 (lat. calx, calcis) 1. Oxid de calciu. ♦ C. sodată = amestec de oxid de calciu cu 5-20% hidroxid de sodiu, care absoarbe dioxidul de carbon și vaporii de apă din aer; folosită la uscarea gazelor, la umplerea extinctoarelor. 2. Material refractar obținut prin calcinarea carbonatului de calciu natural (calcar, calcit, marmură etc.).
CALCE2 (lat. calcem) s. f. Calcea-calului = plantă erbacee, perenă, toxică, din familia ranunculaceelor, înaltă de 20-60 cm, cu frunze groase, lucioase, în formă de copită de cal și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris).
CALCE-CALCIU subst. „buruiană” (DLR) și blg. Кaлчo, srb-cr. Kalča, derivat deWei- gand din st. Kalinikos. (v. Partea I, Calinic). 1. Calce b. (16 B VI 8); – C. (Gorj 343). 2. Calcea (16 B I 79, V 425; 17 B I 20); Calcia, fam. (Tel 58); – diac scris și Calcio (Cat; Ț-Rom 171; Fior 120; 13-15 B 127). 3. Călcea (Isp III1); Călceia f. (17 AI 52); Călcești (17 B I 263; II 215; AO III nr. 16). 4. Cîlce (17 A IV 150);- Ioan (16 A IV 148); -ești s. (Tis; Mus). 5. Calciu pren. (RA; – C. (Bîr I); Calciul boier din Vlașca (BCI V 188; PGov f° 17; Div 67); – (17 BI 439, II 46); -Roșu (16 B III 141); – popa (Hur 92) și t. (Mus);- țig., 1585 (Has, Cuvente I 31) etc. 6. Cf. Călciurescu act.
Cîlce, -ești v. Calce 4.
a călca cu dreptul expr. a începe bine o acțiune.
a călca cu stângul expr. a începe prost o acțiune.
a călca în noroc expr. (eufem.) a călca din neatenție pe stradă etc. în materia fecală (de proveniență cel mai adesea canină).
a călca în străchini expr. 1. a fi stângaci. 2. a face gafe.
a călca pe alături expr. a comite infidelități conjugale.
a călca pe bec expr. (d. femeile necăsătorite) a rămâne însărcinată.
a călca pe broască expr. 1. (pop., iron.) a elimina gaze intestinale. 2. (intl., înv.) a avea ghinion.
a călca popește expr. a fi mândru fără motiv, a-și da aere, a avea ifose.
a călca strâmb expr. 1. a fi necinstit / incorect. 2. a comite infidelități conjugale.
a o călca la blană expr. a accelera la maximum.
a o călca pe coadă expr. a se grăbi, a accelera.
a-și călca pe inimă expr. a face ceva împotriva propriei voințe.
călca, calc v. t. 1. a vizita pe cineva fără a-l înștiința în prealabil. 2. (d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 3. (întl.) a da o spargere. 4. (intl.d. polițiști) a face o razie / o descindere etc. inopinată.

calce dex

Intrare: călca
călca verb grupa I conjugarea I
Intrare: calce (chim.; pl.-)
calce chim.; pl.- substantiv feminin
Intrare: calce (bot.; pl. călci)
calce bot.; pl. călci substantiv feminin
Intrare: Câlce
Câlce
Intrare: Calce
Calce