calcavúră f. pl. ĭ (probabil turc. Cp. cu paceavură, tavatură). Cureaŭa cu care cizmaru ține strînsă pe genuchĭ încălțămintea la care lucrează. Fig. Fam. Trînteala (bătaĭe) orĭ mustrare aspră: ĭ-a tras o calcavură.