calcavură definitie

11 definiții pentru calcavură

CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec.
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec.
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț; în legătură cu verbele «a da», «a trage», «a mînca») Bătaie, (lovitură de) palmă; p. ext. dojana. Zmeul trase fetei... o calcavură, de auzi cîinii în Giurgiu. ISPIRESCU, L. 262. În loc de bucate, îți mînca o calcavură de cele tătărești. ALECSANDRI, T. 669.
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană.
calcavúră (rar) s. f., g.-d. art. calcavúrii; pl. calcavúri
calcavúră s. f., g.-d. art. calcavúrii; pl. calcavúri
CALCAVÚRĂ s. v. palmă.
calcavúră (calcavúri), s. f.1. Curea cu care cizmarii fixează pantofii cînd îi repară. – 2. Bătaie. Tc. kalk vur (Iogu, GS, VI, 386).
calcavură f. 1. cursă de prins vânat; 2. Mold. cureaua cu care cismarul ține lucrul strâns de genuchi; 3. fam. trânteală: i-a tras o calcavură. [Origină necunoscută].
calcavúră f. pl. ĭ (probabil turc. Cp. cu paceavură, tavatură). Cureaŭa cu care cizmaru ține strînsă pe genuchĭ încălțămintea la care lucrează. Fig. Fam. Trînteala (bătaĭe) orĭ mustrare aspră: ĭ-a tras o calcavură.
calcavu s. v. PALMĂ.

calcavură dex

Intrare: calcavură
calcavură substantiv feminin