calamitate definitie

2 intrări

22 definiții pentru calamitate

CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
CALAMITÁTE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru provocat de obicei de un fenomen natural, care lovește o colectivitate. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis.
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – Din calamitate (derivat regresiv).
CALAMITÁTE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru care lovește o colectivitate. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis.
CALAMITÁTE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru care lovește un grup de oameni, o țară, un popor; flagel. Sosirea acestui domn în București a fost semnalul a mari calamități pentru țară! GHICA, S. A. 54.
CALAMITÁTE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru care lovește o colectivitate; flagel. – Fr. calamité (lat. lit. calamitas, -atis).
calamitáte s. f., g.-d. art. calamitắții; pl. calamitắți
calamitát adj. m., pl. calamitáți; f. sg. calamitátă, pl. calamitáte
calamitáte s. f., g.-d. art. calamității; pl. calamități
CALAMITÁT adj. v. sinistrat.
CALAMITÁTE s. v. dezastru.
CALAMITÁT, -Ă adj. (Liv.) Care a suferit de pe urma unei calamități naturale. [< calamita].
CALAMITÁTE s.f. Nenorocire mare, dezastru care lovește o colectivitate; flagel. [Pl. -tăți. / cf. fr. calamité, lat. calamitas].
CALAMITÁT, -Ă adj. care a suferit de pe urma unei calamități naturale. (< fr. calamité)
CALAMITÁTE s. f. dezastru, catastrofă care lovește o colectivitate. (< fr. calamité, lat. calamitas)
CALAMITÁT ~tă (~ți, ~te) Care a suferit de pe urma unei calamități. /Din calamitate
CALAMITÁTE ~ăți f. Nenorocire mare, care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proporții; dezastru; urgie; flagel; prăpăd. [G.-D. calamității] /<lat. calamitas, ~atis, fr. calamité
calamitate f. mare nenorocire publică: catastrofă, dezastru.
*calamitáte f. (lat. calamitas, -átis). Mare nenorocire, pacoste (ca epidemiile, războaĭele, foametea). V. dezastru.
CALAMITAT adj. sinistrat. (Populație ~.)
CALAMITATE s. catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.)
calamitát, -ă adj. Care a suferit de pe urma unei calamități naturale ◊ „S-a adus sămânță de porumb timpuriu [...] pentru a se face imediat reînsămânțarea suprafețelor calamitate.Sc. 21 VI 63 p. 3. ◊ „Ca urmare a măsurilor întreprinse de organele sanitare a fost prevenită epidemia în zonele calamitate.R.l. 23 IV 79 p. 8. ◊ „Această «sală de operații pe roți» este destinată, în principal, acordării de prim ajutor în zonele calamitate.R.l. 21 VI 84 p. 6 (din calamita; cf. fr. calamité; FS 244; V. Guțu Romalo C.G. 217218, 220; DN3, DEX-S)

calamitate dex

Intrare: calamitate
calamitate substantiv feminin
Intrare: calamitat
calamitat adjectiv