calamitat definitie

2 intrări

15 definiții pentru calamitat

CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate.
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – Din calamitate (derivat regresiv).
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamitá vb., ind. prez. 3 sg. calamiteáză
calamitát adj. m., pl. calamitáți; f. sg. calamitátă, pl. calamitáte
CALAMITÁ vb. v. sinistra.
CALAMITÁT adj. v. sinistrat.
CALAMITÁ vb. I. tr. (Liv.; despre calamități naturale) A distruge. [< calamitate].
CALAMITÁT, -Ă adj. (Liv.) Care a suferit de pe urma unei calamități naturale. [< calamita].
CALAMITÁT, -Ă adj. care a suferit de pe urma unei calamități naturale. (< fr. calamité)
CALAMITÁT ~tă (~ți, ~te) Care a suferit de pe urma unei calamități. /Din calamitate
CALAMITAT adj. sinistrat. (Populație ~.)
calamitát, -ă adj. Care a suferit de pe urma unei calamități naturale ◊ „S-a adus sămânță de porumb timpuriu [...] pentru a se face imediat reînsămânțarea suprafețelor calamitate.Sc. 21 VI 63 p. 3. ◊ „Ca urmare a măsurilor întreprinse de organele sanitare a fost prevenită epidemia în zonele calamitate.R.l. 23 IV 79 p. 8. ◊ „Această «sală de operații pe roți» este destinată, în principal, acordării de prim ajutor în zonele calamitate.R.l. 21 VI 84 p. 6 (din calamita; cf. fr. calamité; FS 244; V. Guțu Romalo C.G. 217218, 220; DN3, DEX-S)
calamita În „Scînteia” de la 12.VI.1963, p. 1, col. 7, se găsește expresia locurile calamitate. Este limpede că avem de-a face cu un participiu de la un verb a calamita, pe care nu l-am găsit atestat nicăieri, eventual cu un participiu format direct de substantivul în -tate. În orice caz, avem aici o formație regresivă, constituind un exemplu de adăugat la lista din ER, p. 105-106.

calamitat dex

Intrare: calamita
calamita verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: calamitat
calamitat adjectiv