cainic definitie

2 intrări

12 definiții pentru cainic

cáinic, ~ă a [At: ALEXANDRIA, 65 / V: cainic / Pl: ~ci, ~ ice / E: căi + -nic] 1 Vrednic de plâns. 2 Care se plânge (mai) tot timpul.
căiníc, ~ă a vz cainic
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic.
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic.
CÁINIC, -Ă, cainici,-e, adj. (Învechit) Vrednic de plîns, de compătimit; nenorocit. Și rîul cel de stele e călăuzul tainic Ce duce la Moldova pe rătăcitul cainic. ALECSANDRI, P. III 79.Cainicul de mine!...la ce-am agiuns! ALECSANDRI, T. 1463. – Pronunțat: cai-.
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Din căí + suf. -nic.
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cáinic adj. m. (sil. cai-), pl. cáinici; f. sg. cáinică, pl. cáinice
CÁINIC adj. v. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, sărman.
cainic a. sărman, de plâns: călăuzul ce duce la Moldova pe rătăcitul cainic Al. [Derivat de la căi].
cáĭnic, -ă adj. (vsl. kaĭanŭ, part. d. kaĭati sen, a se căina. V. ocaĭanic). Rar. Sărman, lamentabil, jalnic. Plîngăcĭos. – La Cant. căĭálnic.
cainic adj. v. BIET. NENOROCIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.

cainic dex

Intrare: cainic
cainic adjectiv
  • silabisire: cai-
Intrare: căinic
căinic