cabinét sn [At: GOLESCU, î. 27 / V: (înv) ga~ Pl: ~e, (înv) ~ uri / E: fr cabinet] 1 Încăpere dintr-o (locuință sau) dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesiuni Si: birou. 2 Birou al unei persoane cu muncă de răspundere. 3 (Îs) Șef (sau director) de ~ Funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. 4 (Îas) Funcție a șefului de cabinet (3). 5 (Îs) Lucrări de ~ Lucrări auxiliare, de secretariat. 6-7 (În unele țări; îs) ~ de instrucție (Personal dintr-un) birou pentru cercetarea și trierea probelor de acuzare, conduse de un judecător de instrucție. 8 Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. 9-10 (Cu determinări care arată felul) (Personal dintr-o) secție sau dintr-un serviciu în întreprinderi, instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultări de specialitate. 11 (În unele țări) Organ de stat care execută puterea executivă Si: guvern. 12 Membri ai unui cabinet (11) Si: guvern. 13 Sediu al unui cabinet (11) Si: guvern. 14 Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, pentru păstrarea obiectelor de preț.

gabinet sn vz cabinet

CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesii. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = serviciu de cercetări judiciare, condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri sau guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet.

CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesiuni. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului ◊ Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = birou pentru cercetarea și trierea probelor de acuzare condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri; guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet.

CABINÉT, cabinete, s. n. 1. Cameră (într-un apartament) destinată exercitării unei profesii sau a unei munci intelectuale. Andronache s-a închis în cabinetul său. NEGRUZZI, S. I 79. Cabinet medical (sau dentar) = cameră în care medicul (sau dentistul) examinează bolnavii. Sanatoriul are instalație de încălzire centrală și este înzestrat cu cabinete medicale și dentare, bucătărie dietetică, baie, sală de lectură, bibliotecă etc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2574. ♦ (Într-o instituție) încăpere destinată unei persoane cu muncă de răspundere; birou. Cabinetul decanului. Cabinetul ministrului. ◊ (Mai ales în vechea administrație) Șef (sau director) de cabinet = funcționar care pregătește lucrările unui conducător de instituție. Tu n-ai ajuns nici șef de cabinet. BENIUC, 101. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. Lucrare de cabinet = scriere, lucrare făcută fără o cercetare a faptelor în realitate. [Bălcescu] a folosit scrierile istorice nu pentru a se deda unor lucrări de cabinet, ci pentru a-și exprima ideile sale democrat- revoluționare, pentru a pregăti poporul în vederea revoluției. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 99. (În vechea organizare judecătorească) Cabinet de instrucție = birou în care se făcea cercetarea și trierea probelor de învinuire. 2. (În organizații politice, în întreprinderi și în instituții de învățămînt; cu determinări arătînd felul, natura, scopul) Secție sau serviciu destinat unor studii și consultații de specialitate. Cabinetele tehnice sînt adevărate școli ale creației pe tărîmul progresului tehnic. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2710. Cabinet de partid = centru în care se dau îndrumări teoretice și metodice cadrelor de lectori, conferențiari și propagandiști și celor care studiază marxism-leninismul. Scopul seminarului este de a da unele cunoștințe teoretice și metodologice necesare pentru a conduce și organiza munca cabinetelor de partid. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 1/3. 3. Consiliu de miniștri, guvern. Cabinetul francez.

CABINÉT, cabinete, s. n. 1. Încăpere destinată exercitării unei munci intelectuale legate de o anumită profesiune. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În vechea organizare judecătorească) Cabinet de instrucție = birou în care se făcea cercetarea și trierea probelor de acuzare. ♦ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în organizațiile politice, în întreprinderi și în instituții de învățământ, destinate unor studii și consultații de specialitate. ◊ Cabinet de partid = centru în care se dau îndrumări teoretice și metodice cadrelor de lectori, conferențiari și propagandiști ai partidului și celor care studiază marxism-leninismul. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri; guvern. – Fr. cabinet.

cabinét s. n., pl. cabinéte

cabinét s. n., pl. cabinéte

CABINÉT s. v. consiliu de miniștri.

CABINÉT s. v. closet, toaletă, vece.

CABINÉT s.n. 1. Încăpere (într-o casă, într-un apartament etc.) mai retrasă și mai liniștită decât celelalte, destinată anumitor folosințe (pentru lucru, în vederea exercitării unei profesiuni etc.). 2. Încăpere sau serie de încăperi (în localul unei instituții) unde lucrează cineva, fiindu-i rezervate exclusiv; birou. 3. Secție, serviciu de studii. ◊ Cabinet metodic = a) centru didactic al activității metodice dintr-o școală, dintr-un oraș etc.; b) secție de îndrumare și de informare în bibliotecile mari și în întreprinderi; (ieșit din uz) cabinet de partid = centru în care se dădeau îndrumări teoretice și metodice cadrelor de lectori, conferențiari și propagandiști și celor care studiau marxism-leninismul; cabinet tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi. 4. Guvern; guvernământ; consiliu de miniștri. 5. Mobilă mică, alcătuită dintr-un corp bogat ornat și cu sertare, așezat pe un suport în formă de masă sau pe coloane. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabinet].

CABINÉT s. n. I. 1. încăpere de lucru într-un apartament, într-o instituție. 2. birou (într-o întreprindere sau instituție) unde lucrează cineva. 3. secție, serviciu într-o întreprindere sau instituție destinate unor studii. ♦ ~ metodic = a) centru didactic al activității metodice; b) secție de îndrumare și informare în bibliotecile mari și în întreprinderi: ~ tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi, unități școlare etc. 4. gen de muzeu care păstrează piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat. II. (în unele țări) consiliu de miniștri, guvern. III. mobilă stil, bogat ornată și cu sertare pentru păstrarea de obiecte prețioase. (< fr. cabinet)

CABINÉT ~e n. 1) Încăpere destinată pentru diverse lucrări de specialitate. ~ de proceduri. ~ de muzică. 2) Birou al unei persoane de răspundere. ~ul unui ministru. 3) Încăpere dintr-un muzeu sau dintr-o bibliotecă în care sunt păstrate diferite colecții. ~ de filatelie. 4) (în unele țări) Consiliu de miniștri; guvern. /<fr. cabinet

cabinet n. 1. mică încăpere pentru lucru, toaletă, etc.; 2. consiliu de miniștri, guvern: cabinetul din București; 3. locul unde se conservă colecțiuni de obiecte, instrumente: cabinet de fizică, de himie; cabinet de lectură, locul unde se pot citi ziare sau cărți cu plată.

*cabinét n., pl. e (fr. cabinet, d. it. cabinetto, gabinetto). Cameră mică de toaletă. Cameră de studiŭ. Consiliŭ de miniștri, guvern: remanierea cabinetuluĭ. Colecțiune științifică: cabinet de istorie naturală. Eŭf. Latrină. Cabinet de lectură, sală în care-s ziare și cărțĭ de citit. Om de cabinet, acela pe care profesiunea luĭ îl obligă să lucreze cu condeĭu. Ofițer de cabinet, care știe teoria, dar n’are practică.

CABINET s. guvern, consiliu de miniștri, (înv.) minister. (În unele țări guvernul se numește ~.)

cabinet s. v. CLOSET. TOALETĂ. VECE.

cabinét de planificáre familiálă sint. s. (Concept introdus oficial în țara noastră după decembrie 1989) ◊ „Lângă Spitalul studențesc [s-a deschis] un cabinet de planificare familială (CPF); acest cabinet oferă gratuit studenților și elevilor cele mai variate metode contraceptive: pilule orale [...] sterilete, pilulele «de a doua zi» (după contactul sexual neprotejat).” R.l. 14 VII 93 p. 5 (din cabinet + planificare familială, după engl., fr. planning familial; PR după 1960)

gabinet, gabrioletă etc. Am explicat cîndva ca împrumutate din polonă unele dintre cuvintele românești care prezintă o variantă cu g- în loc de c-, avînd în vedere că pronunțarea polonă este cu g-. V. Kiparsky (Über etymologische Wörterbücher, în Neuphilologisoche Mitteilungen, LX, 1959, p. 221) citează pol. gabinet, gorset, giemza (cf. ceh. kamzik), pe care le explică prin „unsichere Artikulation der gebenden Sprache” și adaugă că numai în letonă sînt multe exemple de cuvinte indigene cu acest tratament (Kiparsky le explică prin „ostseefinnischer Substrat”). Mă gîndesc acum că în românește situația e mai complicată decît mi se păruse. În primul rînd există cuvinte de origine latină care prezintă un g- în loc de c-, insuficient explicate pînă acum: gaură < *cauula, găun < *cauo, gratie < cratis. Iată și exemple de origine turcă (toate datele care urmează provin din DA): gavanos < kavanos, gavaz (și cavas) < kavas, ghebă < kebe, ghergir < kârgir, ghiabur ca variantă la chiabur, curban, gurban < kurban. Din neogreacă: chindisi, ghindisi < ϰεντῶ. Din slavă: gîlbaș etc., față de rus. кoлбaкa (sau poate din maghiară?), goropiștniță pentru coropișniță, grainic pentru crainic (contaminare cu grai?), grilă pentru crilă, gujniță pentru cușniță. Din maghiară gocica pentru cocica. Trec cu vederea cuvintele cu origine multiplă: garafă și carafă (gr. γαράφα, fr. carafe), chitară și ghitară (it. chitarra din gr. ϰιθάρα, fr. guitare), căci modificarea fonetică, în aceste cazuri, nu privește limba română. De asemenea nu discut exemplele care prezintă variante create în românește (explicații se pot găsi, bineînțeles): chiorăi și ghiorăi (la bază e o onomatopee, deci există libertate de mișcare, de vreme ce imitația sunetelor din natură e aproximativă), cobaie și gobaie (etimologie necunoscută). Sînt și cazuri de c- în loc de g-: cușbă și gujbă < scr. gužba sau magh. guzsba (?; nu a fost acceptat nici de Gămulescu, nici de Tamás), crumpenă din germ. Grundbirne, ca să nu mai vorbesc de cangrenă (pentru care vezi aici mai sus, p. 33). Bămîn numeroase exemple de cuvinte relativ recente, venite din germană prin intermediar maghiar sau polon sau chiar direct din germană. Aici nu mai avem dificultăți de explicare a schimbării lui c- în g-, avînd în vedere pronunțarea germană a oclusivelor: gabinet și cabinet (it. gabinetto?) gabrioletă și cabrioletă, gazin și cazino, garniz < germ. Karnies (Gl. reg., p. 35), ghistină și castană (evident, prin magh. gesztenye), gorset și corset (în copilărie am auzit la București pronunțarea cu g-), golofreanț și cotofleanț < germ. Kartoffelpflanze, greițar și creițar <germ. Kreuzer.