cătușă definitie

17 definiții pentru cătușă

cătúșă sf [At: COD. VOR. 91/4 / V: ~șe, cot~ / Pl: ~șe / E: *cată (< lat catta „pisică”) + -ușă] 1 (Înv) Pisică. 2 (Pan) Cursă de prins șoareci. 3 (înv) Ancoră. 4 (Lpl) Fiare. 5 (Înv) Unealtă de supliciu în care se puneau mâinile, picioarele sau gâtul criminalilor, nebunilor sau animalelor sălbatice Cf butuc. 6 Fiecare dintre cele două inele metalice legate între ele cu un lanț, cu care se leagă mâinile (și picioarele) arestatului. 7 Bucată de lemn încovoiată, prinsă de capătul dinainte al proțapului (la car, cămță sau plug) sau al tânjelii, în care se îmbucă jugul, fiind prinsă de proțap prin două inele de fier și un cui Cf armăsărel, căprior, chingă, cocoș, japiță, jânchiță. 8 Bucată de lemn care ține părțile ușii ca să nu se desfacă Cf cocoșlău, coțofană, găinar, limba-caprei, primblă, prinsoare, scheamă. 9 (Bot) Cătușnică (2) (Bollota nigra).
CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților. 2. Plantă erbacee meliferă, cu flori albastre-violacee și cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. și: cătuși] – *Cată (< lat. catta „pisică”) + suf. -ușă.
CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților. 2. Plantă erbacee meliferă, cu flori albastre-violacee și cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. și: cătuși] – *Cată (< lat. catta „pisică”) + suf. -ușă.
CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mîinile (și picioarele) arestaților. Patrulele se întorceau cu un bandit... cu cătușele la mîini. DUMITRIU, V. L. 69. Am trăit cînd se sfărmau cătușe, Cînd se făceau împărății cenușe. BENIUC, în POEZ. N. 68. Condamnații mergeau încet, la pas; cătușele zuruiau ușor. SADOVEANU, O. VI 274. În temniță la Opriș, Unde-mi zace Corbea-nchis... Cu lacăte pe la ușe, Cu mîini dalbe în cătușe. TEODORESCU, P. P. 517. ◊ Fig. Popoarele din țările de democrație populară au smuls țările lor din cătușele imperialismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 168, 1/1. – Pl. și: cătuși (CREANGĂ, A. 8).
CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. I. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților. II. Plantă erbacee cu flori albastre-violete (Ballota nigra). [Pl. și: cătuși] – Lat. catta „pisică” + suf. -ușă.
cătúșă s. f., art. cătúșa, g.-d. art. cătúșei; pl. cătúșe
cătúșă s. f., art. cătúșa, g.-d. art. cătúșei; pl. cătúșe
CĂTÚȘĂ s. 1. (la pl.) fiare (pl.), (pop.) obezi (pl.), verigi (pl.), zăvoare (pl.), (înv.) bente (pl.), piedici (pl.). (Ucigaș prins în ~.) 2. v. chingă. 3. v. tânjeluță. 4. v. japiță. 5. (BOT.; Ballota nigra) (reg.) cebare.
CĂTÚȘĂ s. v. ancoră, chingă, cormană, pisică, răsturnătoare.
cătúșă (cătușe), s. f.1. Lanțuri cu care se leagă mîinile și picioarele arestaților. – 2. Ancoră. – 3. Cursă, laț. – 4. Capăt unde se fixează jugul. – 5. Traversă care leagă căpriorii unui acoperiș. – 6. Plantă erbacee (Bellota nigra). – Mr. cătușe „pisică”. Lat. cattus „pisică” (Pușcariu 321; Candrea-Dens., 293; DAR). Rezultatul normal, *cat sau catá s-a pierdut, ca și der. cătușe „pisică”, (cu suf. -uș), menționat într-un glosar din sec. XVIII și în mai multe toponime (Dealul-Cătușii, termen din Bărbătești, Argeș; Cătușa, termen din Felești, Covurlui; Căteasca, Argeș). Der. cătușa (var. cătuși, incătușa), vb. (a pune în lanțuri); cătușar, s. m. (înv., temnicer); cătușnică, s. f. (plantă erbacee, Nepeta cataria); descătușa, vb. (a scoate cătușele). Din rom. (accepția 1) a trecut în rut. katuša „tortură” (Miklosich, Wander., 20), pol. katusz(a) „tortură”.
CĂTÚȘĂ ~e f. Fiecare dintre cele două inele de fier, unite între ele cu un lanț, cu ajutorul cărora se imobilizează mâinile sau picioarele celor arestați. [G.-D. cătușei] /<lat. catta
cătúșă, cătúși, s.f. (reg., înv.) pisică.
cătușă f. 1. Tr. (învechit) pisică; 2. bucată de lemn încovoiat care servă a împreuna jugul cu carul; 3. bucată de lemn ce ține doi căpriori ca să nu se desfacă; 4. pl. lanțuri de mâini: cu picioarele în butuci și cu mâinile în cătuși. POP.; 5. plantă vivace cu mirosul greu, abundă în paragini (Ballotta foetida). [Diminutiv din lat. CATTA; sensurile tehnice fac aluziune la ghiarele pisicii, iar accepțiunea botanică la mirosul greu ce exală].
cătúșă f., pl. ĭ (vrom. cătușă, mrom. cîtușă, pisică, d. lat. catta, pisică, cu suf. -ușă; it. gatta, fr. chatte, sp. gata. Tot de aci balta Cătușa, lîngă Galațĭ, aproape de care e și satu Pisica, în Dobr. Cp. cu cățea, raniță. D. rom. vine rut. katúša, pol. katusza, tortură). Lanțurĭ de legat oameniĭ: a pune cătușĭ unuĭ hoț, a pune un hoț în cătușĭ (V. mănușă). Sing. Nord. Jampiță. O plantă labiată ruderală cu miros greŭ (ballóta nigra), care seamănă cu cătușnica, o buruĭană care place pisicilor.
cătușă s. v. ANCORĂ. CHINGĂ. CORMANĂ. PISICĂ. RĂSTURNĂTOARE.
CĂTUȘĂ s. 1. (la pl.) fiare (pl.), (pop.) obezi (pl.), verigi (pl.), zăvoare (pl.), (înv.) bente (pl.), piedici (pl.). (Ucigaș prins în ~.) 2. (CONSTR.) chingă, (reg.) cocoșlău, coțofană, găinar, martac, primblă, prinsoare, scleamă, limba-caprei. (~ la căpriorii casei.) 3. (TEHN.) tînjeluță. (~ la tînjala carului.) 4. (TEHN.) japiță, (reg.) proțăpel. (~ la jug.) 5. (BOT.; Ballota nigra) (reg.) cebare.
CĂTUȘĂ brățară, fiară, legătură, mănușă, sigiliu, verighetă.

cătușă dex

Intrare: cătușă (pl. -e)
cătușă pl. -e substantiv feminin
Intrare: cătușă (pl. -i)
cătușă pl. -i