căsnicie definitie

12 definiții pentru căsnicie

căsnicíe sf [At: N. COSTIN, L. I, 47/23 / Pl: ~cíi / E: casnic + -ie] 1 (Înv) Administrare a bunurilor casnice Si: casă (48), gospodărie. 2 Trai în comun al soților Si: căsătorie, menaj.
CĂSNICÍE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală; căsătorie. – Casnic + suf. -ie.
CĂSNICÍE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală; căsătorie. – Casnic + suf. -ie.
CĂSNICÍE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală. Ar fi fost o copilărie să facă o apropieie între o biată căsnicie la întîmplare și-ntre o gospodărie care se înjgheba cu grijă. SADOVEANU, O. TV 88. Anul lor de căsnicie nu fusese turburat niciodată. C. PETRESCU, S. 159 Ea de mult devenise tezaurul căsniciei lui. EMINESCU, N. 83.
CĂSNICÍE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală. – Din casnic + suf. -ie.
căsnicíe s. f., art. căsnicía, g.-d. art. căsnicíei; pl. căsnicíi, art. căsnicíile
căsnicíe s. f., art. căsnicía, g.-d. art. căsnicíei; pl. căsnicíi, art. căsnicíile
CĂSNICÍE s. casă, căsătorie, menaj, (livr.) mariaj, matrimoniu, (rar) gospodărie, (pop.) însoțire, (înv.) maritagiu, (grecism înv.) sinichesion. (O ~ fericită.)
CĂSNICÍE ~i f. Trai în comun al soților; viață conjugală. [Art. căsnicia; G.-D. căsniciei; Sil. -ci-e] /casnic + suf. ~ie
căsnicíe f. Gospodărie, menaj.
CĂSNICIE s. casă, căsătorie, menaj, (livr.) mariaj, matrimoniu, (rar) gospodărie, (pop.) însoțire, (înv.) maritagiu, (grecism înv.) sinichesion. (O ~ fericită.)
jugul căsniciei expr. (peior.) privațiuni pe care le presupune viața conjugală.

căsnicie dex

Intrare: căsnicie
căsnicie substantiv feminin