căsătoresc definitie

26 definiții pentru căsătoresc

căsătorésc, ~eáscă a [At: COD. ȚIV. 11/9 / Pl: ~ești / E: căsător + -esc] (Rar) 1 Specific căsătoriei (1) Si: căsătornic (1). 2 Referitor la căsătorie (1) Si: căsătornic. 3 Care aparține căsătoriei (1) Si: căsătornic (3). 4 Care provine din căsătorie Si: căsătornic (4).
căsătorí vtr [At: PRAV. 859 / Pzi: ~résc / E: căsător] 1-2 A (se) uni prin căsătorie (1) (cu cineva).
CĂSĂTORÉSC, -EÁSCĂ, căsătorești, adj. (Rar) De căsătorie, privitor la căsătorie. – Căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător) + suf. -esc.
CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).
CĂSĂTORÉSC, -EÁSCĂ, căsătorești, adj. (Rar) De căsătorie, privitor la căsătorie. – Căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător) + suf. -esc.
CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).
CĂSĂTORÉSC, -EÁSCĂ, căsătorești, adj. (Rar) De căsătorie, privitor la căsătorie. Mă cheamă datoria, onoarea, trecutul, credința căsătorească. GALACTION, O. I 194. Cochetărie băbească... tîrguire căsătorească. ALECSANDRI, T. I 51. Șase luni trecuseră de cînd gusta postelnicul această ticnită fericire căsătorească. NEGRUZZI, S. I 73.
CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. A se uni prin căsătorie; (despre femei) a se mărita, (despre bărbați) a se însura. Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349. ♦ Tranz. (Rar) A uni, prin căsătorie; a fi de acord cu căsătoria fiicei sale (sau a fiului său). Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135.
CĂSĂTORÉSC, -EÁSCĂ, căsătorești, adj. (Rar) De căsătorie, privitor la căsătorie. – Din căsător (înv.) + suf. -esc.
CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie. – Din căsător (înv.).
căsătorésc (rar) adj. m., f. căsătoreáscă; pl. m. și f. căsătoréști
căsătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 să căsătoreáscă
căsătorésc adj. m., f. căsătoreáscă; pl. m. și f. căsătoréști
căsătorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. căsătoreáscă
CĂSĂTORÉSC adj. v. casnic, conjugal, matrimonial.
CĂSĂTORÍ vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a căsătorit devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Când s-au căsătorit?) 3. v. cununa. 4. v. însura. 5. v. mărita.
A (se) căsători ≠ a (se) despărți, a divorța
A se căsători ≠ a divorța, a se despărți
A CĂSĂTORÍ ~ésc tranz. A face să se căsătorească. /Din înv. căsător
A SE CĂSĂTORÍ mă ~ésc intranz. (despre bărbați sau femei) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex opus. /Din înv. căsător
căsătoresc a. de căsătorie, conjugal: se teme devr’o pacoste căsătorească AL.
căsători v. 1. a uni pe un bărbat cu o femeie prin căsătorie: 2. fig. a asocia, a uni; 3. a lua de bărbat, de soție. [Din vechiu rom. căsătoriu, casnic, soț].
căsătorésc v. tr. (d. căsător). Unesc pin căsătorie. V. refl. A te căsători cu cineva. V. însor, mărit.
căsătoresc adj. v. CASNIC. CONJUGAL. MATRIMONIAL.
CĂSĂTORI vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a ~ devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Cînd s-au ~?) 3. a se cununa, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.) 4. a (se) însura, (înv.) a (se) desholtei. (S-a ~ după efectuarea stagiului militar.) 5. a (se) mărita. (Ea s-a ~ de tînără.)
A SE CĂSĂTORI a se arăci, a se hămui, a-și pune pirostriile.

căsătoresc dex

Intrare: căsătoresc
căsătoresc adjectiv
Intrare: căsători
căsători verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a