cărunțit definitie

2 intrări

23 definiții pentru cărunțit

căruntá vi [At: DA / Pzi: ~téz / E: cărunți css] (Înv) A încărunți.
căruntí vi vz cărunți
cărunțí v [At: DA / Pzi: ~țésc / E: cărunt] (Înv) A încărunți.
cărunțít, ~ă a [At: DEX / Pl: ~iți, ~e / E: cărunți] (Înv) Încărunțit2.
CĂRUNTÁ vb. I v. cărunți.
CĂRUNȚÍ, cărunțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A încărunți. [Var.: căruntá vb. I] – Din cărunt.
CĂRUNȚÍT, -Ă, cărunțiți, -te, adj. (Înv.) Încărunțit. – V. cărunți.
CĂRUNTÁ vb. I v. cărunți.
CĂRUNȚÍ, cărunțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A încărunți. [Var.: căruntá vb. I] – Din cărunt.
CĂRUNȚÍT, -Ă, cărunțiți, -te, adj. (Înv.) Încărunțit. – V. cărunți.
CĂRUNTÁ vb. I v. încărunți.
CĂRUNȚÍ vb. IV v. încărunți.
CĂRUNȚÍT, -Ă adj. v. încărunțit.
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A deveni cărunt, a începe sa albească; (despre persoane) a începe să albească la păr, p. ext. a îmbâtrîni. Începe a se săpa o cută pe față, prinde a încărunți părul, tremură o mînă. SADOVEANU, E. 143. ◊ (Poetic) Ceriul încărunți de nouri, vîntul începu a geme. EMINESCU, N. 10. ◊ Tranz. Grijile l-au încărunțit înainte de vreme. – Variante: (învechit) căruntá, căruntez (NEGRUZZI, S. III 271), vb. I, cărunțí (SAHIA, N. 59, ALECSANDRI, T. 1484, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323) vb. IV.
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt, care a început să albească; (despre persoane) cu părul cărunt, p. ext. în virstă, bătrîn. Se uită încruntat la soldatul încărunțit din fața sa. VORNIC, P. 121. Lenca răspundea sfioasă, cum se cuvine să vorbească cu o femeie încărunțită. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 145. – Variantă: cărunțít, -ă (ISPIRESCU, L. 353, ODOBESCU, S. II 152) adj.
CĂRUNȚÍ vb. IV. v. încărunți.
CĂRUNȚÍT, -Ă adj. v. încărunțit.
cărunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărunțésc, imperf. 3 sg. cărunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cărunțeáscă
CĂRUNȚÍ vb. v. încărunți.
cărunțì v. a (se) face cărunt, a începe părul s’albească.
cărunțésc și încărunțésc v. intr. Devin cărunt. V. tr. Fac cărunt: m’aŭ încărunțit suferințele.
CĂRUNȚI vb. a albi, a încărunți. (A ~ mult.)
cărunțí, cărunțesc, vb. intranz. – (înv.; pop.) A încărunți (ALRRM, 1969: 18); a albi. – Din cărunt (< lat. canutus, din canus „cărunt, alb”) (DEX).

cărunțit dex

Intrare: cărunți
cărunți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
cărunta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: cărunțit
cărunțit