cărunțeală definitie

11 definiții pentru cărunțeală

cărunțeálă sf [At: DDRF / Pl: ~eli / E: cărunți + -eală] 1-3 Căruntețe (1-3). 4 (Reg; fig) Lucru greu.
CĂRUNȚEÁLĂ s. f. Căruntețe. – Cărunți + suf. -eală.
CĂRUNȚEÁLĂ s. f. Căruntețe. – Cărunți + suf. -eală.
CĂRUNȚEÁLĂ s. f. Căruntețe. Perii capului îi dăduseră în cărunțeală. SLAVICI, O. I 177.
CĂRUNȚEÁLĂ s. f. Căruntețe. – Din cărunți + suf. -eală.
cărunțeálă s. f., g.-d. art. cărunțélii
cărunțeálă s. f., g.-d. art. cărunțélii
CĂRUNȚEÁLĂ s. v. caniție.
cărunțeală f. fapta de a cărunți.
cărunțeálă f., pl. élĭ. Rezultatu cărunțiriĭ: pe la tîmple i se vedea cărunțeala.
CĂRUNȚEA s. (BIOL.) caniție, căruntețe, (rar) cărunție. (~ unei persoane.)

cărunțeală dex

Intrare: cărunțeală
cărunțeală substantiv feminin