cărbune definitie

2 intrări

23 definiții pentru cărbune

cărbúne sm [At: PSALT. 25/11 / Pl: ~ni / E: ml carbo, -onis] 1 (Îvp) Corp solid care, prin ardere, a pierdut o mare parte din elementele sale combustibile și în care predomină carbonul Cf cenușă, funingine, scrum, zgură, (reg) stirigie. 2 (Șîs ~ aprins) Jar. 3 Bucată de lemn consumată, în parte, de foc, dar stinsă înainte de a se preface în cenușă. 4 (Îe) L-au bătut ~nii la cap Se spune despre un om beat. 5 (Îs) ~ stins sau potolit ori acoperit Se spune unei persoane tăcute, ascunse și intrigante. 6 (Îcs) De-a sau cu ~le Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 7 (Șîs ~ de lemn) Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfarâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a acestuia, folosit în siderurgie drept combustibil etc. Si: mangal. 8 (Pfm; îe) A cumpăra ~ni de la faur (sau de la faur ~) A cumpăra ceva scump la mâna a doua. 9 (Pfm; d. alimente; îe) A se face ~ A se arde la gătit. 10 (Pfm; îe) A sta (ca) pe ~ni (aprinși) A fi foarte nerăbdător. 11 Creion negru, obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc. 12 (Gig) Rocă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epoci geologice îndepărtate și folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. 13 (Îs) ~ brun Cărbune (12) de culoare brună închisă, compact, sticlos, casant. 14 (Îs) ~ activ Cărbune (12) cu o structură poroasă și cu o mare capacitate de reținere, prin adsorbție, a gazelor, a vaporilor etc. 15 (Îs) ~ animal Material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, absorbant intestinal etc. 16 (Îs) ~ alb Curs de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 17 (Îs) ~ de retortă Produs foarte dur și bun conducător de electricitate, depus pe pereții retortelor în care se obține coxul și care se utilizează ca materie primă pentru electrozi la elementele galvanice Si: grafit de retortă. 18 (Min; înv) Antrax. 19 (Med) Antrax. 20 (Zlg; îs) ~ emfizematos Boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția, în mușchi, a unor tumori infiltrate cu gaze. 21 (Bot; lpl) Planta Phyteuma spicatum Și (reg) cărbunari (6). 22 (Reg; lpl) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee Si: baraboi, bănișor, cărbunar (7), spinuță (Phyteuma spiciforma).
CĂRBÚNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă sedimentară combustibilă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, rezultată prin acumularea materiei vegetale și îmbogățirea lentă în carbon a acesteia, folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică, în metalurgie etc. ◊ Cărbune brun = cărbune de culoare brună-închis, compact, sticlos, casant. Cărbune activ = cărbune cu structură poroasă și cu mare capacitate de reținere prin adsorbție a gazelor, a vaporilor etc. Cărbune animal = material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, adsorbant intenstinal etc. Cărbune alb = denumire dată cursurilor de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 2. Bucată de lemn arsă parțial de foc; tăciune; p. ext. bucată de jar. ◊ Cărbune de lemn = produs principal obținut la arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit la fabricarea cărbunelui activ, în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. ◊ Expr. A se face cărbune = (despre alimente) a se arde. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. 3. Creion negru obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc.; lucrare realizată cu acest fel de creion. II. 1. (Med.) Antrax. 2. (Zool.; în sintagma) Cărbune enfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția în mușchi a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (La plante) Tăciune. 4. (Bot.; reg.; la pl.) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee (Phyteuma spiciforma); spinuță (1). – Lat. carbo, -onis.
CĂRBÚNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice și folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune brun = cărbune de culoare brun-închis, compact, sticlos, casant. Cărbune activ = cărbune cu structură poroasă și cu mare capacitate de reținere prin adsorbție a gazelor, a vaporilor etc. Cărbune animal = material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, adsorbant intestinal etc. ♦ Cărbune alb = denumire dată cursurilor de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. ◊ Expr. A se face cărbune = (despre alimente) a se arde. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. 3. Creion negru obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc. II. 1. (Med.) Antrax. 2. (Zool.; în sintagma) Cărbune enfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția în mușchi a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (La plante) Tăciune. 4. (Bot.; reg.; la pl.) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee (Phyteuma spiciforma); spinuță (1). – Lat. carbo, -onis.
CĂRBÚNE, cărbuni, s. m. I. 1. (Adesea determinat prin «de pămînt» sau «de piatră») Rocă combustibilă amorfă, de culoare neagră, formată din plante în epocile geologice străvechi și care se conservă în scoarța pămîntului, la adăpost de oxigenul din atmosferă; se folosește ca combustibil și ca materie primă pentru industria chimică organică, în străfunduri de beznă smolită, Unde zace adînc tăinuită Pîinea uzinelor, Cărbunele. DEȘLIU, 46. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții... au mutat banda în cîmpul întii, chiar în vatra cărbunelui. DAVIDOGLU, M. 11. De la un capăt la altul al abatajului, douăzeci de mineri stau în fața stratului de cărbune, iar stratul de cărbune se ridică-n fața lor, înfruntîndu-i. BOGZA, V. J. 129. Cărbune alb = apa folosită ca izvor de energie în industrie și agricultură. Utilizînd acest nesecat izvor de energie – cărbunele alb – vom putea face economii considerabile în rezervele noastre de petrol și cărbune. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 476. 2. Rămășiță de culoare neagră, ușoară, sfărîmicioasă, rezultată în urma arderii necomplete a unui lemn. Cîte greșeli va face, să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, 3. Pe cuptorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț P-urceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, I 84. Fața voastră să se negrească ca cărbunele. NEGRUZZI, S. I 233. ◊ Fig. Tuturor li-i lumea lume, Numai mie mi-i cărbune; Tuturor li-i lumea dragă, Mie mi-i cerneală neagră. JARNÍK-BÎRSEANU, 221. ◊ Expr. (Despre alimente) A se face cărbune = a se arde (fiind expuse prea îndelungat acțiunii focului). Pîinea s-a făcut cărbune. (Fig.) Cîtă boală e sub soare, Nu-i ca doru arzătoare; Că doru unde se pune Face inima cărbune! HODOȘ, P. P. 32. A-l bate (pe cineva) cărbunii la cap = a căpăta fenomene de intoxicație (din cauza gazelor emanate de cărbunii aprinși); fig. a fi beat. [Pe bețiv] l-au bătut cărbunii la cap. PANN, P. V. I 111. Cărbuni stinși = cărbuni obținuți prin stingerea forțată a jeraticului (muiat în apă sau acoperit ermetic). Cărbuni de lemn = cărbuni obținuți prin arderea incompletă a lemnului la o temperatură relativ joasă, în absența aerului; se întrebuințează în metalurgie și în gospodărie; mangal. 3. Un fel de creion negru, foarte moale, de care se servesc pictorii și desenatorii pentru a face schițe. Desen în cărbune.4. Bucățică de lemn consumată de foc, dar aflată încă în stare incandescentă. V. jar, jeratic. În poiana înnoptată Para focului se gată Cu poveștile o dată... Doar jeraticul, tîrziu. Luminează arămiu, Și mai ard cărbunii mici Cu licăr de licurici. DEȘLIU, M. 60. Pe vatra cuptiorului, în cenușă, mai licureau cîțiva cărbuni. EMINESCU, N. 21. De m-ar frige pe-un cărbune, Ibovnicul nu-l voi spune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. ◊ Expr. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. Ești nesuferit!... Spune-mi vestea, că stau pe cărbuni! ALECSANDRI, T. I 273. II. 1. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărîmicios. 2. (Regional) Antrax.
CĂRBÚNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare neagră, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice; se folosește ca combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune alb = apa folosită ca izvor de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului. ◊ Cărbuni (de lemn) = mangal. Cărbuni stinși = cărbuni obținuți prin stingerea forțată a jăraticului (muiat în apă sau acoperit ermetic). ◊ Expr. (Despre alimente) A se face cărbune = a se arde. A-l bate (pe cineva) cărbunii la cap = a căpăta fenomene de intoxicație din cauza gazelor emanate de cărbunii aprinși; fig. a fi beat. 3. Un fel de creion negru, foarte moale, folosit de pictori pentru schițe. 4. Bucățică de lemn consumată de foc, dar aflată încă în stare incandescentă. ◊ Expr. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. II. 1. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărâmicios. 2. (Reg.) Antrax. – Lat. carbo, -onis.
cărbúne s. m., pl. cărbúni
cărbúne s. m., pl. cărbúni
CĂRBÚNE s. 1. (GEOL.) (fig.) aur negru. (~le este o rocă sedimentară.) 2. mangal. (~le este folosit drept combustibil.) 3. v. tăciune. 4. (BOT.; Phyteuma vagneri) (reg.) baraboi, bănișor, spinuță. 5. v. antrax. 6. (FITOP.) tăciune. (Plantă atacată de ~.)
CĂRBÚNE s. v. rubin.
cărbúne (cărbúni), s. m.1. Mangal, jar. – 2. Antrax, dalac. – 3. Rubin (roșu închis). – Mr. cărbuni, istr. cărbur(e). Lat. carbōnem (Pușcariu 289; Candrea-Dens., 260; REW 1676; DAR); cf. it. carbone, prov. carbó, fr. charbon, sp. carbón, port. carvão. Cf. cărbunar. Der. cărbuna, s. f. (nume specific al caprei negre); cărbunicios, adj. (care conține cărbune); cărbunească, s. f. (dans tipic); cărbuna (var. încărbuna), vb. (a carboniza; a înnegri). Din rom. pare a veni gr. ϰαρβούνι.
CĂRBÚNE ~i m. 1) Rocă sedimentară de culoare gălbuie sau brună până la neagră, folosită drept combustibil și ca materie primă în metalurgie și în industria chimică. ~ de pământ. ~ de piatră. 2) Lemn carbonizat. A stinge ~ii. 3) Bucată de lemn în stare incandescentă; jăratic. ◊ A sta (ca) pe ~i a fi foarte nerăbdător. 4) Creion negru și foarte moale, folosit în pictură. 5) Boală a unor cereale (porumb, grâu), caracterizată prin apariția unei pulberi negre, cauzată de o ciupercă parazită; tăciune. 6) Boală molipsitoare a vitelor (transmisibilă și omului) manifestată prin abcese pulmonare, gastrointestinale și prin simptome de colaps; antrax; bubă-neagră. /<lat. carbo, ~onis
cărbune m. 1. lemn ars și stins înainte de completa sa combustiune: a stinge cărbuni, a descânta de deochiu (aruncând cărbuni aprinși în apă); cărbune de pământ (de piatră), un fel de fosil vârtos și fărâmicios numit huilă; 2 fig. boală: bubă negricioasă la om și arsură la plante, care le înnegrește grăunțele. [Lat. CARBONEM].
cărbúne m. (lat. cárbo, -ónis, it. carbone, pv. carbo, fr. charbon, sp. carbon, pg. carvão). Lemn aprins care nu maĭ arde cu flacără. (Stins în această stare, se numește tot cărbune saŭ mangal, ĭar dacă maĭ are lemn nears, se numește tăcĭune). Fig. Iron. Cărbune acoperit (de cenușă), om care face dragoste pe ascuns. Cărbune de pămînt saŭ de peatră (numit și huilă), cărbune fósil întrebuințat ca combustibil. (Din el se scoate gazu de iluminat, coxu ș. a. Principalele zăcăminte și mine îs în Anglia, Belgia, Francia, Germania și Statele Unite). Med. Dalac (pustulă). Agr. (fr. charbon). Tăcĭune, o boală a grînelor. – În stare nativă, cărbunele. numit de chimiștĭ și carbon, există ca diamant și ca grafit. Animalele și plantele conțin foarte mult cărbune. E tetravalent și are o greutate atomică de 12. V. scînteĭe.
tăcĭúne m1. (lat. *tĭtio, cl. titio, -ónis, id.; it. tizzone, neap. tessone, pv. tizo, fr. tison, sp. tizon, pg. tiçăo). Lemnu ars care nu s’a prefăcut încă în cărbune. Fig. Iron. Tăcĭune acoperit, om ipocrit, maĭ ales care face dragoste pe ascuns. Agr. O boală molipsitoare a grînelor (numită și cărbune, după fr. charbon) în care unele organe-s mîncate de un praf negru saŭ cafeniŭ (ustilágo máydis). – În Dor. Vs. și tecĭune. V. mălură.[1]
cărbune s. v. RUBIN.
CĂRBUNE s. 1. (GEOL.) (fig.) aur negru. (~ este o rocă sedimentară.) 2. mangal. (~ este folosit drept combustibil.) 3. tăciune. (Lemnul aprins s-a făcut ~.) 4. (BOT.; Phyteuma vagneri) (reg.) baraboi, bănișor, spinuță. 5. (MED., MED. VET.) antrax, dalac, pustulă malignă, (reg.) armurare, armurariță, bubă (neagră, rea), marmură, răsfug, talan, bășică rea, sînge mohorît, (prin Munt.) pripit, (prin Ban. si Munt.) spurcat, (înv.) serpengea. 6. (FITOPATOLOGIE) tăciune. (Plantă atacată de ~.)
cărbune brun, (engl.= brown coal) var. de cărbune de pamânt inf. Caracterizat printr-un conținut ridicat în C (60-78%) și putere calorică ridicată (12 500-24 000 Kj/kg). C.b. au culori de la brun la negru și luciu variabil (de la pământos la mat și lucios) G: 1,2-1,4 și D: 2-2,5. Unii c.b. sunt cocsificabili. În România, se găsesc în baz. Comănești, Bozovici și Codlea-Vulcan.
cărbune mineral, (engl.= mineral coal) termen folosit pentru produsele rezultate în urma acumulării și diagenezei (carbonificării) substanțelor vegeta-le. Printr-un proces de îngropare lentă și compactizare, sub o stivă mai groasă de sedimente, substanțele vegetale (lignina, celuloza) se conservă și trec succesiv în diferite tipuri de c. Constituenții petrografici ai c. sunt cunoscuți sub denumirea de → macerale (vitrinit, exinit, inertinit) și → litotipi (vitrit, fuzit, durit, clarit). C. formați din spori, alge și ciuperci se numesc sapropelici (→ cannel-coal, boghead). C. fac parte din rocile caustobiolite și s-au format în Carb.med. Jur. Paleog. și Neog. Calitatea c. depinde de conținutul său în carbon, în elemente volatile, cenușă, de cantitatea de sulf și de umiditate.
CĂRBUNE (< lat. carbo, -onis) s. m. I. 1. Rocă sedimentară organogenă, caustobiolitică, rezultată prin acumularea materiei vegetale și îmbogățirea lentă în carbon a acesteia. C. s-au format (autohton sau alohton), prin depunerea în ape marine de litoral, unde marea invadează uscatul periodic (c. paralici), în mlaștini sau în ape dulci (c. limnici). În zăcămînt, c. se prezintă ca o masă de culoare galbenă-brună pînă la neagră, întreruptă de intercalații de steril. Conține carbon (55-96,5%), oxigen (2,5-40%), hidrogen (1-6%), azot (sub 2%), fosfor, sulf ș.a. Principalele tipuri sunt: c. humici (turbă, lignit, c. brun, huilă, antracit), c. sapropelici (boghead, cannel) și c. liptobiolitici proveniți prin transformarea resturilor de plante bogate în subtanțe rășinoase și ceroase. Cei mai vechi c. s-au format în Devonian. Alături de țiței, c. reprezintă principalul combustibil mineral și sursă de materii prime. ♦ (CHIM.) C. activ = c. cu structură poroasă, a cărui putere de adsorbție a fost mărită printr-un tratament fizico-chimic, utilizat la recuperarea gazolinei din gazele de sondă, epurarea apelor, reținerea noxelor din aer sau dezodorizarea aerului. C. animal = c. de oase sau de deșeuri animale, obținut prin calcinarea oaselor, folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, ca adsorbant intestinal sub formă de c. medicinal. ♦ (GEOL.) C. brun = varietate de c. humic, compact, sticlos, casant, cu urma brună, avînd un conținut mediu de 67-79% c. și o putere calorică de 5.400-7.200 kcal/kg; se utilizează drept combustibil. 2. Bucată de lemn arsă parțial de foc; tăciune; p. ext. bucată de jar. ♦ C. de lemn = produs principal obținut la arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit la fabricarea cărbunelui activ, în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. 3. Creion obținut dintr-un lemn de esență moale (plop, lemn-cîinesc etc.), carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe; p. ext. lucrare realizată cu acest fel de creion. II. 1. (MED., MED. VET.) Antrax. 2. (MED. VET.) C. emfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei. Se manifestă prin apariția în musculatură a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (FITOPAT.) Tăciune (2).
COMUNITATEA EUROPEANĂ A CĂRBUNELUI ȘI OȚELULUI (C.E.C.O.), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entități ale Comunității Europene. Fondată prin Tratatul de la Paris din 1951, își începe activitatea în 1952, în scopul formării unei piețe comune a cărbunelui și a produselor siderurgice, în vederea unei repartizări mai judicioase a producției și a creșterii productivității muncii în statele membre. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986).
CĂRBUNE subst. 1. – b. (17 B II 228; 16 A IV 56; Buc); – V., ard.; Cărbun/a f. (17 B I 168); -ești s. 2. Rotacizat: Cărbure, loan (16 A I 560), 3. Cărbunaru, Stoica, 1841 (Acte Sc). 4. Cf. Cărbărău (AO XVI 347), care poate fi din altă temă.
a băga cărbuni / gaz expr. a accelera, a se grăbi, a acționa în viteză.
cărbune s. m. sg. tupeu.

cărbune dex

Intrare: cărbune
cărbune substantiv masculin
Intrare: Cărbune
Cărbune