cărbunar definitie

14 definiții pentru cărbunar

cărbunár sm [At: (a. 1705) GCR I, 353/19 / Pl: ~i / E: cărbune + -ar] 1 Muncitor care lucrează la producerea cărbunelui (7) de lemn. 2 Persoană care vinde cărbuni. 3 (Iuz) Miner. 4 (Orn) Pasăre acvatică nedefinită mai îndeaproape. 5 (Orn) Cormoran (Phalacrocorax carbo). 6 (Bot; Mar; lpl) Cărbune (21) (Phyteuma spicatum). 7 (Bot; Mar; lpl) Cărbune (22) (Phyteuma spiciforma).
CĂRBUNÁR, cărbunari, s. m. 1. Muncitor care lucrează la producerea cărbunelui de lemn. 2. Persoană care vinde cărbuni. – Cărbune + suf. -ar.
CĂRBUNÁR, cărbunari, s. m. 1. Muncitor care lucrează la producerea cărbunelui de lemn. 2. Persoană care vinde cărbuni. – Cărbune + suf. -ar.
CĂRBUNÁR, cărbunari, s. m. 1. Persoană care fabrică sau vinde cărbuni de lemn. 2. Persoană care lucrează într-o mină de cărbuni, în industria carboniferă; miner. Cărbunarii zdrobeau cu cazmalele rărunchii munților, scoțînd cărbuni. CAMILAR, N. II 102.
CĂRBUNÁR, cărbunari, s. m. 1. Persoană care fabrică sau vinde cărbuni de lemn. 2. Miner. – Lat. carbonarius.
cărbunár (persoană) s. m., pl. cărbunári
cărbunár s. m., pl. cărbunári
CĂRBUNÁR s. (rar) mangalagiu, mangalar, mangalizator, (reg.) bocșer, (prin Maram.) săhălbar.
cărbunár (cărbunári), s. m.1. Muncitor care lucrează la producerea cărbunelui de lemn. – 2. Persoană care vinde cărbune. – Mr. cărbunar, istr. cărburǫr. Lat. carbonarius (Pușcariu 288; Candrea-Dens., 261; REW 1676); cf. it. carbonaio, fr. charbonnier, cat. carboner, sp. carbonero, port. carvolino. Cf. cărbune. – Der. cărbunăreasă, s. f. (vînzătoare de cărbuni); cărbunărie, s. f. (cuptor pentru cărbuni).
CĂRBUNÁR ~i m. 1) înv. Muncitor care lucra la producerea cărbunelui din lemn. 2) Persoană care vinde cărbuni. 3) rar Muncitor la o exploatare de cărbuni. /<lat. carbonaris
cărbunar m. cel ce vinde cărbuni. [Lat. CARBONARIUS].
cărbunár m. Cel ce face saŭ vinde cărbunĭ (de lemn). V. carbonar.
CĂRBUNAR s. (rar) mangalagiu, mangalar, mangalizator, (reg.) bocșer, (prin Maram.) săhălbar.
cărbunár, cărbunari, s.m. – (bot.) Iarbă ce crește pe munte (Papahagi, 1925). Cărbuni (Phyteuma spicatum L.). „Să bem apă din izvoară, / Să ne paștem cărbunei, / Să ne fătăm mielușei” (Papahagi, 1925: 80). ♦ (med. pop.) În Maramureș se folosește ca plantă medicinală: „Colburi de cărbunari când doare pieptul” (Borza, 1968: 130). – Din cărbune (< lat. carbo, -onis „cărbune”) + suf. -ar (DEX, MDA); lat. carbonarius „cărbunar” (DLRM, Șăineanu, Pușcariu, CDDE).

cărbunar dex

Intrare: cărbunar
cărbunar substantiv masculin