cărăușit definitie

2 intrări

18 definiții pentru cărăușit

cărăușí vi [At: ANON. CAR. / P: ~ră-u~ / Pzi: ~șésc / E: cărăuș] 1-2 A face cărăușie (1-2).
cărăușít1 sn [At: MOLDOVAN, T. N. 172/ P: ~ră-u~ / E: cărăuși] 1-2 Cărăușie (1-2).
cărăușít2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: cărăuși] (D. mărfuri sau persoane) Transportat (în vehicule cu tracțiune animală) de obicei pe baza unui contract.
CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.
CĂRĂUȘÍT s. n. Cărăușie. [Pr.: -ră-u-] – V. cărăuși.
CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.
CĂRĂUȘÍT s. n. Cărăușie. [Pr.: -ră-u-] – V. cărăuși.
CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Pronunțat: -ră-u-.
CĂRĂUȘÍT s. n. Cărăușie. – Pronunțat: -ră-u-.
CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Din cărăuș.
CĂRĂUȘÍT s. n. Cărăușie. – V. cărăuși.
cărăușí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 să cărăușeáscă
cărăușít (-ră-u-) s. n.
cărăușí vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăușeáscă
cărăușít s. n. (sil. -ră-u-)
CĂRĂUȘÍT s. v. cărăușie.
cărăușésc v. tr. Trans. Car cu caru. V. intr. Trăĭesc ca cărăuș.
CĂRĂUȘIT s. cărăușie, (reg.) harabagie, (Transilv.) sechereșie, sechereșit. (Se ocupă cu ~.)

cărăușit dex

Intrare: cărăuși
cărăuși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -ră-u-
Intrare: cărăușit
cărăușit substantiv neutru
  • silabisire: -ră-u-