cărăuși definitie

2 intrări

21 definiții pentru cărăuși

cărăúș sm [At: CANTEMIR, IST. 47 / P: ~ră-uș / Pl: ~i / E: căra + -uș] 1 (Înv) Căruțaș. 2 (Înv; spc; mpl) Bărbați care aduc mireasa mirelui cu carele, la o nuntă țărănească. 3 (Ast; pop; îf -uf) Stea mică din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap.
cărăușí vi [At: ANON. CAR. / P: ~ră-u~ / Pzi: ~șésc / E: cărăuș] 1-2 A face cărăușie (1-2).
CĂRĂÚȘ, cărăuși, s. m. 1. Căruțaș. 2. (Art.) Numele unei stele mici din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap. – Căra + suf. -uș.
CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.
CĂRĂÚȘ, cărăuși, s. m. 1. Căruțaș. 2. (Art.) Numele unei stele mici din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap. – Căra + suf. -uș.
CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.
CĂRĂÚȘ, cărăuși, s. m. 1. Muncitor care se ocupă cu transportul cu căruța al greutăților sau al persoanelor; căruțaș. Iată-l cărăuș la Verești, iată-l cârîvd, toamna, cartofi și păpușoi la tîrg. CAMILAR, N. I 21. Acoperind geamătul osiilor, se înălțau glasurile cărăușilor. C. PETRESCU, S. 9. Un foc uriaș de vreascuri varsă valuri roșii de lumină peste cisla cărăușilor. SADOVEANU, O. I 283. Boii stau în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. IOSIF, V. 74. 2. Numele unei stele mici din carul-mare, așezată lîngă a doua stea din proțap, abia vizibilă cu ochiul liber.
CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Pronunțat: -ră-u-.
CĂRĂÚȘ, cărăuși, s. m. 1. Căruțaș. 2. Numele unei stele mici din carul-mare, așezată lângă a doua stea din proțap. – Din căra + suf. -ăuș.
CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Din cărăuș.
cărăúș s. m., pl. cărăúși
cărăușí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 să cărăușeáscă
cărăúș s. m., pl. cărăúși
cărăușí vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăușeáscă
CĂRĂÚȘ s. v. căruțaș.
CĂRĂÚȘUL s. art. v. alcor.
CĂRĂÚȘ ~i m. Persoană care transportă cu căruța pasageri sau greutăți; căruțaș. /a căra + suf. ~uș
cărăuș m. cel ce duce sau transportă într’un car.
cărăúș m. (d. car). Cărător, transportator (cu caru), harabagiŭ. V. chirigiŭ.
cărăușésc v. tr. Trans. Car cu caru. V. intr. Trăĭesc ca cărăuș.
CĂRĂUȘ s. căruțaș, chirigiu, (înv. și reg.) sechiraș. (Un ~ care transportă lemne.)

cărăuși dex

Intrare: cărăuș
cărăuș substantiv masculin
Intrare: cărăuși
cărăuși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -ră-u-