cărătură definitie

11 definiții pentru cărătură

cărătúră sf [At: (a. 1813) URICARIUL I, 198/22 / Pl: ~ri / E: căra + -ătură] 1 Transport. 2 (Cer) Cantitate dintr-o povară care se poate căra o dată (cu căruța, cu carul etc.).
CĂRĂTÚRĂ, cărături, s. f. Acțiunea de a căra; transport. ♦ (Concr.) Cantitate dintr-o povară, cât se poate căra o dată (cu căruța, cu carul etc.). – Căra + suf. -ătură.
CĂRĂTÚRĂ, cărături, s. f. Acțiunea de a căra; transport. ♦ (Concr.) Cantitate dintr-o povară, cât se poate căra o dată (cu căruța, cu carul etc.). – Căra + suf. -ătură.
CĂRĂTÚRĂ, cărături, s. f. Acțiunea de a căra; transport. Le scriau ta terfelogul logofeției atîtea cărături de la pădure. SADOVEANU, N. F. 9.
CĂRĂTÚRĂ, cărături, s. f. Acțiunea de a căra; transport. ♦ (Concr.) Cantitate dintr-o povară, câtă se poate căra o dată (cu căruța, cu carul etc.).
cărătúră s. f., g.-d. art. cărătúrii; pl. cărătúri
cărătúră s. f., g.-d. art. cărătúrii; pl. cărătúri
CĂRĂTÚRĂ s. v. transport.
cărătură f. lucru cărat, transport.
cărătúră f., pl. ĭ. Rezultatu căratuluĭ, transport: treĭ cărăturĭ de lemne. V. dusoare.
CĂRĂTU s. transport. (Prima ~.)

cărătură dex

Intrare: cărătură
cărătură substantiv feminin