cărăruie definitie

10 definiții pentru cărăruie

cărărúie sf [At: I. CR. III, 296 / Pl: ~úi / E: cărare + -uie] 1-2 (Șhp) Cărare (2) (scurtă sau îngustă) Si: (pop) cărărea (1-2), cărăruică (1-2), cărărușă (1-2), cărăruță (1-2), potecea (1-2), potecuță (1-2).
CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui cărare (1); cărărușă, cărăruică. – Cărare + suf. -uie.
CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui cărare (1); cărărușă, cărăruică. – Cărare + suf. -uie.
CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Cărărușă. Către stîncoase cărărui Un car se duce cu tot zorul. DEȘLIU, M. 19. Lasă-mă ca să mă duc, Cărăruia să-mi apuc, Cărăruia codrului. TEODORESCU, P. P. 290.
CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui cărare (1).
cărărúie s. f., art. cărărúia, g.-d. art. cărărúii; pl. cărărúi
cărărúie s. f., art. cărărúia, g.-d. art. cărărúii; pl. cărărúi
CĂRĂRÚIE s. v. potecuță.
cărărúĭe f., pl. uĭ. Cărare mică.
CĂRĂRUIE s. cărărușă, potecuță, (pop.) cărăruică, potecea. (O ~ de munte.)

cărăruie dex

Intrare: cărăruie
cărăruie substantiv feminin