cărărușă definitie

10 definiții pentru cărărușă

cărărúșă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 46/1 / V: ~șe, ~răúșă / Pl: ~șe, (îpp) ~și / E: cărare + -ușă] 1-2 (Pop; șhp) Cărăruie (1-2).
CĂRĂRÚȘĂ, cărărușe, s. f. Cărăruie. – Cărare + suf. -ușă.
CĂRĂRÚȘĂ, cărărușe, s. f. Cărăruie. – Cărare + suf. -ușă.
CĂRĂRÚȘĂ, cărărușe, s. f. Diminutiv al lui cărare; cărăruie. V. potecuță. Fata apucă pe o cărărușă pieloasă, umedă. AGÎRBICEANU, S. P. 18. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului. EMINESCU, N. 95. Ori ți-ai pierdut cărărușă Prin vale pe la Brîndușa? ALECSANDRI, P. P. 398. ◊ Fig. Vai de mine!... de-abia însurat ș-o și uitat cărărușă casei. ALECSANDRI, T. I 242. – Pl. și: (învechit) cărăruși (SBIERA, P. 89, NEGRUZZI, S. III 93).
CĂRĂRÚȘĂ, cărărușe, s. f. Cărăruie. – Din cărare + suf. -ușă.
cărărúșă s. f., art. cărărúșa, g.-d. art. cărărúșei; pl. cărărúșe
cărărúșă s. f., art. cărărúșa, g.-d. art. cărărúșei; pl. cărărúșe
CĂRĂRÚȘĂ s. v. potecuță.
cărărúșă f., pl. ĭ și cărăruță f., pl. e. Cărăruĭe.
CĂRĂRUȘĂ s. cărăruie, potecuță, (pop.) cărăruică, potecea. (Coboară pe ~.)

cărărușă dex

Intrare: cărărușă
cărărușă substantiv feminin